Nunțile, filme cu actori din realitate

Întotdeauna mi-am dorit o nuntă mare, cu toate rudele, cunoscuții și prietenii, o nuntă într-o locație deschisă, largă, care să cuprindă toți oamenii cu care am schimbat o vorbă și care mi-au plăcut. Până la o anumită vârstă, număram în gând persoanele pe care le cunoșteam, persoane noi, simpatice, și care trebuiau invitate la nunta mea, musai! Ajunsesem la numărul 1224 când m-am oprit, nu din cauză că mă gândeam cât ar costa o asemenea petrecere (aveam abia 11 ani, încă nu știam ce înseamnă banii), ci pentru că m-am hotărât să nu mă mai mărit niciodată. Prințul inimii mele de atunci, cel care îmi cucerise inima de când eram colegi la grupa marei a grădiniței de cartier, cel cu care schimbasem primele împușcături cu apă rece din pistolul elenfănțel pe care mi-l adusese în dar bunicul meu, cel cu care mă pândeam după copacul din curtea școlii, se hotărâse să-mi dea flit. Cu doar 15 ani înainte de nuntă…

Adevărul este că numai eu făceam planuri de nuntă. El, entuziast la început, începuse să mă ignore cam de când intrasem la școală și se împrietenise cu niște băieți pasionați de electronică, cu care construiau tot felul de mașinării cu baterii sau fără. Tatăl lui avea o meserie rar întâlnită la vremea aceea, și anume se ocupa cu filmari nunti oferte, fiind prezent la nunțile tuturor celor care se căsătoreau în orașul nostru, plus la inaugurări de firme, școli sau alte instituții importante pentru comunitatea noastră. Eu eram chiar entuziasmată de meseria tatălui viitorului meu soț, întrucât toate se aranjau perfect în mintea mea: pe lângă cei peste 1000 de invitați la nuntă, cireașa de pe tortul nunții mele perfecte, atent planificate în atâția ani, trona importanța socială a tatălui soțului meu, singurul în măsură să filmeze unul dintre cele mai importante momente ale vieții mele.

Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că viitorul meu soț va prefera, încă din clasele primare, nu să viseze împreună cu mine, ci să exerseze o meserie pentru viitor și să vorbească cu colega mea de bancă, o fată foarte frumoasă. Mă simțeam trădată și tristă, dar nicio clipă nu mi-a trecut prin minte să încerc să-l recuceresc sau să-l pedepsesc. Aș! În schimb, m-am apropiat mult de meseria tatălui său, cea de cameraman și fotograf de evenimente, pentru a nu îngropa un vis de nuntă perfect din pricină că mă părăsise iubitul. The show must go on, spune bine Freddy Mercury, iar nunta mea avea să aibă loc chiar dacă intervenise o mică schimbare de plan în persoana mirelui.

În acest fel am devenit pasionată și sunt și astăzi de filmare și fotografie. Nu am avut parte niciodată de o nuntă mare, plină de oamenii pe care i-am cunoscut, pentru că recitind carnețelul în care îmi notam numele celor pe care aveam să-i invit la nuntă mi-am dat seama că nu mai țineam minte nicio figură și nici nu știam unde locuiau aceste persoane. În plus, am devenit chiar concurentul numărul 1 al tatălui fostului meu iubit, întrucât am introdus filmarea și fotografia aeriană, ceea ce nimeni nu făcuse în oraș înaintea mea. Din acest motiv, fostul meu iubit îmi acordă acum multă atenție și respect, însă este puțin cam târziu pentru că firma mea merge mult mai bine decât a lui, și am în plus o familie mică, dar frumoasă și închegată.

Lasă un răspuns