Nu-ți vărsa nervii pe telefon!

De mic, Răducu avea probleme de comportament. Băiat frumușel, inteligent, fără vicii, Radu avea o singură problemă: temperamentul coleric, concretizat în aruncarea de obiecte pentru calmarea nervilor. În copilărie apucăturile sale nu aveau efecte prea grave, obiectele care sufereau fiind de obicei perne sau perechile de teniși. Din adolescență însă situația s-a schimbat, pentru că ficiorul nostru se calma doar dacă dădea de pământ cu electronice. Spre exemplu, cine căuta de zor zilele trecute inlocuire geam display iphone 4? Nimeni altul decât Radu, omul cu idei multe și nervi pe măsură!

Dar până la Iphone, multe electronice și-au găsit sfârșitul în mâinile lui Radu! Să nu mă înțelegeți greșit, băiatul nu era deloc violent sau ciudat în relațiile cu oamenii. Avea ce avea doar cu aparatura, probabil din motivul că se mișca mult prea repede pentru butoanele complicate ale unui laptop, aparat foto, etc. Pentru că principala calitate a lui Radu era viteza; nu degeaba era căpitanul echipei de baschet din liceu, omul chiar se pricepea să arunce cu talent, dacă mă înțelegeți…

Prima victimă a lui Radu a fost un telefon mobil din generația veche. Un telefon simplu Nokia, fără nicio altă funcție decât aceea că putea apela și putea fi apelat și că bateria ținea chiar și 8 zile. Greșeala telefonului mobil a fost că a sunat în timpul unui meci amical de baschet cu liceul rival exact când Radu executa o aruncare de 3 puncte. Care i-a reușit perfect, de altfel. Dar Radu nu a putut trece peste întâmplare și telefonul a urmat mingea, într-o aruncare de nota 10. Efectiv, nu aveai ce culege din el la final…

A doua victimă a fost un aparat foto. Acesta chiar și-a meritat-o! Radu făcuse vreo 200 de poze în timpul unui cantonament și se pregătea să vizualizeze pozele, când a apăsat pe butonul de ștergere, care era alăturat butonului de redare. A fost prea mult pentru prietenul nostru, care a trimis aparatul undeva în nori, unde probabil se află Raiul aparatelor foto de slabă calitate.

A treia victimă a fost însuși laptopul antic al baschetbalistului. O râșniță de laptop, cum s-ar spune. Fornăia și se împotrivea mai ceva ca vitele la tăiat, numai că laptopul era ceva mai casant decât o cornută. Radu tocmai se pregătea să răspundă iubitei la mail, când aparatul s-a blocat. În fața sportivului cu mâna iute încremeniseră zeci de frame-uri, de la mail la messenger, un program de vizualizat poze și eternul Facebook. Radu nu a clacat din prima, cum îi era obiceiul. A apăsat răbdător butonul Send (de minim 20 de ori), apoi a trântit ticălosul de podea. Display-ul s-a făcut țăndări, dar râsnița ar mai merge și astăzi, dacă ar mai avea taste…dar tastele lipsă sunt altă poveste…

A patra victimă a fost un telefon deștept, un Iphone. Vina acestuia era că se afla în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Radu dorea să-și sune tatăl, când a remarcat că telefonul avea cu totul alt wallpaper decât cel pe care îl fixase dimineața. Adevărul i-a țâșnit în față puțin prea târziu, când călcâiul său presa pe display. Colegul de clasă avea, întâmplător, un Iphone 4 care stătea exact lângă propriul telefon, care scăpase de furia distrugătoare a lui Radu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *