Și atunci i-am condamnat pe toți la moarte
Am iubit câinii în copilărie. Mult de tot, aș putea spune. Am locuit cu ei, am dormit cu ei, am fost pedepsită pentru ei. I-am hrănit, i-am îngrijit, am cheltuit bani cu ei. Cum spuneam, i-am iubit. Nu are sens să detaliez aici ce câini buni am avut, ce vremuri bune au fost în relația mea cu câinii, că i-am îngrijit ca pe copiii mici, că atunci când mama mă striga de la joacă trebuia mai întâi să ies din cușca câinilor. Au fost vremuri bune, iar ei au fost majoritatea un substitut perfect pentru lipsa de afecțiune umană sau pentru diverse traume psihice.
Apoi lucrurile s-au schimbat. În rău. Primul câine care m-a amenințat a fost un maidanez din București. Și-a apropiat colții și gingiile de mine și de atunci am devenit mult mai prudentă în relațiile cu ei. Sunt imprevizibili. Sunt animale.
Apoi a urmat a doua, a treia, a nenumărata oară când un câine sau haite de câini m-au lătrat sau izgonit de pe teritoriul lor. Din aceste dăți, am rămas doar cu convingerea întărită că un câine este un animal potențial periculos, mă refer la un câine de stradă, un maidanez. De multe ori, se întâmpla ca o haită de câini să nu reacționeze deloc la nenumărate persoane, dar să sară ca apucații când treceam eu, care nu am lovit, otrăvit sau chinuit animale niciodată, chiar dimpotrivă. Ceea ce m-a durut cel mai tare a fost maidanezul imens care a sărit la bătaie la mine pentru că împingeam un cărucior de copil (copilul meu). Am avut atunci noroc cu oamenii care treceau pe acolo, altfel cine știe? Tot emblematică a fost întâmplarea cu maidanezul care a sărit să mă apuce de picior când mă plimbam cu bicicleta. A trebuit să ridic picioarele pe ghidon ca să nu fiu mușcată.
Maidanezii nu au ce căuta pe stradă. Din întâmplare locuiesc într-un oraș în care câinii sunt euntanasiați și pot spune că mie mi-e bine așa. Am o cățea la bloc care este tolerată, dar aceea nu latră decât la mașini sau la persoane de anumite etnii. Nu sunt nici pro și nici contra eutanasierii, sunt pro maidanezii nu au ce căuta pe stradă. Agresivitatea tuturor câinilor maidanezi este o exprimare incorectă care dorește să atragă atenția asupra faptului că nu toți câinii sunt agresivi și implicit simpatie pentru cuțu cuțu. Chiar dacă un câine nu e agresiv cu oamenii, e agresiv cu bicicletele sau cărucioarele de copii. Pentru că maidanezii sunt animale teritorialiste care își vor apăra teritoriul cu orice preț.
Soluția la problema câinilor maidanezi? În primul rând strângerea lor de pe străzi. Amendarea celor care abandonează animale. Înființarea unei poliții a animalelor care să verifice constant felul în care oamenii au grijă de animale. Eutanasierea celor agresivi și bolnavi. Nu știu, sunt o grămadă de soluții. Cei care nu ucid răul în fașă vor fi mai târziu spectatorii unui câinicid. Pentru că între un maidanez și un copil eu voi alege copilul. Pentru cei care încă au dubii, invit să citească articolul lui Cristi.
Au mai scris pe această temă: http://copaculcuvise.blogspot.ro/2013/09/eu-sunt-cutu-de-pe-strada.html, http://www.balantza.com/principii-si-moralitate/, http://abbilbal.blogspot.ro/2013/09/cainii-fara-stapan.html, http://mironamitache.net/2013/09/10/cat-de-obiectivi-suntem/, http://nymphtamine.blogspot.ro/2013/09/din-sufletul-unui-caine.html.
Tema a fost propusă de Sunshine pentru Blog Power și sună astfel: Câinii maidanezi: ar trebui să-i ucidem pe toți sau doar pe cei agresivi și bolnavi? Este sau nu vina noastră că toți câinii maidanezi sunt agresivi? Cum am putea rezolva problema câinilor maidanezi?