Webstock 2013: români cu succes național și internațional

Markus Lause: România este lider în Europa de Est în ce privește accesul la internet al populației. Aplicațiile mobile folosite pe smartphone pot schimba fața unui business, de la o afacere rigidă la una extrem de flexibilă, personalizată.

Șerban Enache, fondator Dreamstime: trebuie să sprijinim fotografii prin licențierea imaginilor pe care le folosim. Am avut multe oferte de vânzare, dar nu am renunțat la business. Am crescut organic, nu avem deloc capital extern, dar afacerea este înregistrată în SUA pentru că pe vremea când începusem Dreamstime România nu procesa cărți de credit, așadar nu se puteau face tranzacții.

Participanților la Webstock, Dreamstime a oferit imagini la preț promoțional pentru cei care își fac cont pe site.

Cristina Bazavan: oricine poate deveni freelancer, dacă urmează câțiva pași.

După un lunch bogat și diversificat, am participat la sesiunea de blogging.

Din partea agenției The Practice vorbește Monica Jitariuc. Un blog este un brand/ business care dorește să fie cunoscut. Agenția The Practice România ne prezintă principalele căi de a deveni un brand: să ai o filosofie și niște principii, să fii mândru în toate cele, să știi ce vrei, ce trafic vrei, ce comunitate vrei, ce înseamnă succesul pentru tine, vrei sau nu să te duci la evenimente, să știi pt cine scrii, să știi cu cine vorbești și ai de vorbit, construiește-ți referințele, business sau nu, fă-ți PR, fii mai creativ, e mai mult decât SEO, fă-ți prieteni și o comunitate, evaluează-ți munca și rezultatele, laudă-te cât mai mult, calități precum profesionalism, consecvență, decență, etc. Colaborarea este foarte importantă, nu frica că cineva îți fură ideile. Sfătuiește bloggerii să inițieze colaborarea cu agențiile de PR.

Zoso prezintă un îndreptar pentru campanii online. Sunt din ce în ce mai puțini bani, aceeași bloggeri, lipsă acută de idei; cel mai de bun preț al unui blogger este brandul. Cum ajungem să avem campanii pe blog: să scrii, să ai cititori, să cunoști scopul campaniei. Cum stricăm o campanie: aruncăm brandul pe fereastră, nu cunoaștem produsul sau poziționarea lui, prea multe campanii, acceptăm campanii care nu ți se potrivesc, ne activăm doar la campanii, nu avem un mesaj coerent pe produs, acceptăm prea puțini bani, scrii copy-paste fără o opinie.Prezintă greșelile blogărilor folosind exemple concrete.

Ce atrage campaniile? Traficul atrage campaniile publicitare.

Ana Maria Baciu vorbește despre proprietate intelectuală în mediul online, ne spune că ideile trebuie protejate. Durata protecției operei este de 50-70 de ani de la moartea acestuia. Chiar dacă am vândut un produs, avem dreptul de a retrage opera, după plata unor despăgubiri. Putem folosi citate din opere pentru critică sau analiză și putem reproduce într-o bibliotecă digitală, dar nu mai mult de atât. Legea dreptului de autor prevede sancțiuni aspre pentru cei care o încalcă. Ne sfătuiește să înregistrăm numele blogului la mărci.

Radu de la Nwradu ne povestește despre vânzările afiliate ca metodă alternativă la campanii. Practici bune sunt: review-uri, semnalarea unor produse și reduceri, semnalarea unor produse interesante dintr-un newsletter, promovarea magazinului spre care trimite link-ul. Bloggerii sunt sfătuiți să mărească tortul, nu să se bată între ei pentru aceeași felie. Magazinele ar trebui să elimine afiliații necinstiți. Concluzii? Nu pierdeți încrederea cititorilor, nu păcăliți lumea pentru un câștig mic, respectați-vă regulile proprii.

Urmează partea a doua a sesiunii de blogging, după care la orele 20 se vor acorda premiile Webstock 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *