Joburi de adolescentă
Când mă gândesc la copilăria mea, la primele joburi, mă apucă dorul, un dor humuleștian să spun așa. De mică am fost pasionată și pasională în ceea ce făceam, având mereu idei noi, proaspete, despre cum aș putea să mă ridic mai sus , despre cum aș putea avansa. Chestionare de sondare a opiniei publice, distributie flyere, promoter pentru diverse produse, redactor de articole la ziare pentru tineret, actor la trupe de teatru studențești, nimic nu-mi era străin. Doream, cu orice preț, să cresc mare cât mai repede, cât mai bine și cât mai sănătoasă. Dacă am reușit sau nu, asta nu mai contează, întrucât acum am alte priorități, respectiv ca junioarea să crească măcar la fel de mare, de repede și de sănătoasă ca mine.
Culmea este că aceste joburi episodice, destul de slab plătite, sezoniere, nu mi-au prins rău, ba dimpotrivă. Am prins curaj, experiență, mi-am făcut noi prieteni și am intrat pe piața muncii ușor, scutită de mari șocuri. Mai degrabă joburile stabile, așa-zis serioase mi-au pricinuit neplăceri prin condițiile de muncă de slabă calitate (stat în frig, curent, expunere la radiații, expunere la inevitabila mâncătorie interumană). Deh, avantaje mari, dezavantaje pe măsură. Dar să nu disperăm! Atâta timp cât suntem sănătoși, orice este posibil, chiar și un job diametral opus celui prezent!
Să nu devenim prea serioși, zic eu. Joburile mici de care am povestit mai sus au avut fiecare o parte hazlie, inedită, de care îmi amintesc cu mare plăcere și astăzi.
Spre exemplu, când am fost „actriță” am jucat rolul unei fetițe sadice- gen Alinuța-, iar rolul meu era să ameninț un măr cu un cuțit, machiată fiind într-un mod destul de fioros. Altă dată a trebuit să joc rolul unei cucoane din lumea bună, extrem de afectată, care rezolva totul din evantai. Am învățat multe, dar cel mai bine am învățat că ești bine primit într-un loc când ești chemat personal, când este nevoie de tine, nu atunci când te duci din proprie inițiativă.
În paralel cu acest mini job mai făceam uneori și chestionare stradale, dar și acest hobby m-a părăsit după ce am fost vizitată de o apendicită rebelă, care m-a pus pe jar pe mine și pe cei care, astfel, au fost siliți să găsească pe altcineva care să le completeze chestionarele. Până la urmă am concluzionat că munca cea mai satisfăcătoare pentru o tânără ca mine, ambițioasă dar sensibilă, ar fi cea de promoter. De obicei stăteam în siguranță la căldurică, în magazine mari, bine aprovizionate, discutând cu clienți fideli ai mărcii respective sau cu persoane pe care le puteam convinge să încerce ceva nou. Țin minte că odată am întâlnit un domn în vârstă care mi-a povestit atât de multe noutăți despre produsul pe care îl promovam, încât am devenit eu însămi fană înfocată. Este vorba de brânza calcică a unei firme românești, pe care o consum și astăzi.
Din activitatea de distribuție de flyere am învățat foarte bine cartierele orașului în care locuiesc, micile secrete ale fiecărui bloc, modul de funcționare al marketingului față-în-față și multe altele. Toate aceste mici joburi m-au făcut să doresc mai mult de la mine. Încet- încet, am ajuns la un job stabil, care îmi satisface toate doleanțele.