Mitologie reloaded: ce sunt nimfele de birou?

Rochie officeNimfele sunt, potrivit mitologiei clasice, acele femei tinere și frumoase, înzestrate cu darul profeției, care populau grotele, stâncile, munții, pădurile și oceanele. Frumusețea lor era vestită între pământeni, care le-au imortalizat chipul în tablouri care străbat veacurile, dar și între zei, care le înconjurau cu multă atenție și iubire. Bineînțeles, nu toate poveștile cu nimfe au final fericit. Spre exemplu, nimfa Echo, deja pedepsită de Hera prin condamnarea la muțenie, se îndrăgostește de Narcis și sfârșește prin a se sinucide, fiind respinsă de acesta.

Mitologia s-a schimbat, dar jocul ei este același. Și azi există femei frumoase ca Afrodita, luptătoare ca Amazoanele, răzbunătoare ca Hera și seducătoare ca nimfele. Numai că nimfele zilelor noastre nu mai stau prin păduri, stânci sau grote, ci populează jungla urbană a marilor corporații, luptând pentru putere, recunoaștere socială și un statut social cât mai înalt, potrivit abilităților înnăscute.

Oare orice femeie poate deveni o adevărată nimfă dacă își cumpără tinute office pentru birou de la nimphe.ro? Neah…ar fi prea simplu, după părerea mea. Ar fi ca și cum am îmbrăca un costum cu puteri speciale și am deveni, în acest fel, din simple femei mai mult sau mai puțin înzestrate, nimfe ale timpurilor de azi. (Și nu mă refer la papagalul-nimfă, renumit pentru frumusețea sa și pentru penajul caracteristic, ci la femeia-nimfă). Dar dacă Superman și Spiderman au reușit cu ajutorul unui costum să-și depășească condiția umană, de ce nu ar folosi și femeile costume speciale pentru a-și descoperi puterile nebănuite?

Puteri precum elocvența și elocința în public, concentrarea pe deadline și task-uri, capacitateaRochii office de a intui caracterul unui om și modul în care acesta se va comporta pe viitor, echilibrarea vieții personale cu cea profesională, capacitatea de a-i apropia pe cei din jur, de a-i mobiliza și motiva sunt noile înzestrări ale nimfelor de azi, ale femeilor despre care se va scrie mereu ca despre ființe mitologice. Căci ce altceva au fost personaje precum Emma Harte, dacă nu creații inspirate din realitate ale mitologiei zilelor noastre? Emma, femeia care pornește de jos și reușește, în ciuda adversităților vieții, să găsească banii, iubirea, familia și să supraviețuiască atacurilor ostile ale celor din jur?

Emma este cu siguranță o creație, o ficțiune. Pe aceeași linie de împletire între real și imaginar, cred că a fost una dintre femeile care, trecând pe stradă în pas grăbit, elegantă, feminină și serioasă, smulgea tuturor gândul involuntar că sunt în apropierea nu a unei femei, ci a unei nimfe…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *