Penalizările: ce sunt şi cum le putem înlătura?

Când am început să scriu pe blog acum doi ani, spun cu mâna pe inimă că habar nu aveam în ce mă bag. Neîndrumată de nimeni, fără pic de experienţă în SEO, fără să ştiu măcar că există SEO, am început să scriu de capul meu despre lucrurile care mă interesau pe vremea aceea. Nu pot spune că am învăţat foarte multe despre ce înseamnă SEO şi despre cum facem ca site-ul sau blog-ul nostru să ajungă pe primul loc pe anumite cuvinte- cheie, dar pot spune că în acest timp am învăţat din mers elemente fundamentale despre ce înseamnă şi cum funcţionează optimizarea site-ului sau blog-ului pentru motoarele de căutare.

În primul rând, de ce este importantă această optimizare SEO? Pentru mine, ea este sinonimă cu a avea un vad bun şi a fi vizibilm numai că vorbim de mediul virtual, de Internet. Indiferent dacă vrei să promovezi un magazin, un ONG sau un autor de literatură, dacă nu ai vizibilitate nu îţi poţi atinge scopul. Degeaba ai marfă bună dacă ambalajul nu este corespunzător sa dacă o ţii pe rafturi până expiră, corect?

Ei, şi de aici începe adevărata distracţie. Cei care au înţeles cât este de importantă optimizarea SEO încep deseori să facă experimente pe propriul site sau blog. Unii apelează la practici neloiale (aşa-numitul black SEO), iar alţii, deşi bine- intenţionaţi, comit greşeli care aduc penalizări blog-ului sau site-ului pe care îl deţin. O muncă intensă de luni sau ani de zile, cu investiţii în articole de calitate, în promovare social-media şi în evenimente offline se poate duce pe apa sâmbetei doar pentru că nu am ştiut cum se face optimizare SEO la modul profesionist. Dacă te afli în această situaţie, adică ai fost penalizat de Google, află cum poţi înlătura o penalizare!

Google este în prezent cel mai utilizat motor de căutare şi din acest motiv părerea lui Google despre site-ul sau blog-ul tău este esenţială. De curând, Google a început encriptarea tuturor căutărilor care până acum puteau fi vizualizate la rubrica Statistici, îngreunând astfel munca amatorilor în SEO. Mai exact, dacă până acum puteam şti ce anume caută cei care ajung pe blogul meu, de acum această informaţie îmi este necunoscută. Având un blog personal, acest fapt nu mă afectează foarte mult, însă situaţia s-ar schimba radical dacă aş deţine o afacere online, al cărei succes depinde de poziţia mea în căutările Google. În acest din urmă caz, nu aş ezita să apelez la experţi SEO!

Lasă un răspuns