Concurs inedit pentru bloggării pasionaţi de călătorii: Kerala Blog Express

O oportunitate nemaivăzută pentru scriitorii, bloggării şi fotografii pasionaţi de turism este oferită de agenţia de turism Kerala Tourism. Se oferă o excursie de două săptămâni în statul Kerala, situat în sud- vestul Indiei, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de mai sus (au un blog şi sunt pasionaţi de scris şi fotografie) şi se înscriu pe site-ul dedicat competiţiei, Kerala Blog Express. Înscrierile sunt validate şi pot fi votate de susţinătorii participanţilor, însă voturile nu sunt singura metodă de selecţie, contând mult calitatea blogului. Excursia este preconizată pentru sfârşitul lunii februarie.

Pentru cei care nu ştiu, Kerala este statul cu cea mai mică creştere demografică a populaţiei din India. În plus, aici rata de alfabetizare este foarte ridicată- 95,6 iar speranţa de viaţă este cea mai înaintată dintre toate statele indiene- 77 de ani. Din punct de vedere religios, populaţia din Kerala practică hinduismul, urmat de islamism şi creştinism. Veniturile populaţiei provin din producţia de piper şi cauciuc natural, iar agricultura se bazează pe cultivarea nucilor de cocos, ceai, cafea li mirodenii. Pescuitul este de asemenea unul dintre principalele modalităţi de obţinere a unui venit.

Kerala are un climat umed, tropical, având în medie 120- 140 de zile ploioase pe an, iar temperatura medie anuală este de 25- 27 grade Celsius în zona de coastă şi de 20- 22,5 grade Celsius în estul muntos al statului.

Flora şi fauna sunt foarte bogate şi diversificate. Aici cresc aproximativ 102 specii de mamifere, printre care tigrul bengalez, elefantul indian, leopardul indian, 476 specii de păsări, 169 specii de reptile printre care cobra, pytonul, crocodilul.

Fotografii ale bogăţiilor naturale, faunei şi florei, festivalurilor şi atracţiilor turistice ale statului Kerala pot fi fi văzute aici.

Bloggări de travel, ce mai aşteptaţi? Înscrieţi-vă pe site-ul de mai sus şi, cu puţin noroc şi multă muncă, puteţi avea parte de călătoria dacă nu a vieţii, cel puţin a anului 2014! Cred sincer că România trebuie reprezentată de minim un participant la această călătorie. Deci, cine va fi românul care va merge pe urmele lui Mircea Eliade?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *