Curajul de a fi fericit
Îmi amintesc o povestire cu tâlc citită acum ceva ani. Un împărat foarte bogat avea un fiu. Acesta se îmbolnăvise grav iar singurul leac era să poarte cămașa unui om fericit. Împăratul a căutat în toată împărăția un om fericit, dar descoperi curând că în ciuda tuturor darurilor vieții, nimeni nu era fericit. Într-un târziu, descoperi într-o poiană un tăietor de lemne care a fost singurul om ce nu și-ar fi schimbat soarta cu nimeni.
Bucuros, împăratul i-a explicat situația sa și i-a cerut omului fericit cămașa sa, pentru a-și însănătoși fiul bolnav. Însă omul fericit era atât de sărac încât nu avea nicio cămașă.
Ce paradox al vieții și ce tragedie ca singurul om fericit din împărăție să nu poată oferi din fericirea lui împăratului cătrănit! Povestea nu ne spune ce s-a întâmplat cu fiul de împărat, dar putem bănui tristul deznodământ.
Ce putem înțelege de aici, oare? Eu cred că tăietorul de lemne era fericit pentru că renunțase la a-și dori ceea ce societatea îi impunea, și anume bani, statut social, o familie mare și puternică. Tăietorul de lemne era fericit pentru că se bucura de ceea ce avea fără a aspira la mai mult. În altă ordine de idei, împăratul are parte de toate cele lumești însă nu poate controla exact ceea ce este mai de preț pentru el: viața unicului său fiu. Atenție deci, fericirea este o stare de grație care vine drept recompensă pentru cei care știu să renunțe la sine.
Nu știu dacă am fost vreodată fericită cu adevărat. Am avut momente de extaz și agonie. Am avut momente în care am obținut ce mi-am dorit dar am băut apoi cupa amară a efectelor dorințelor mele. Am avut momente de seninătate sufletească în care îmi era suficient faptul că mă bucur de soarele unei zile noi.
Fericirea nu vine după ce îți atingi obiectivele sau după ce îți satisfaci necesitățile. Fericirea este un dar independent de eforturile proprii. Ea există sau nu există. O simți sau nu o simți.
De ce avem nevoie pentru a fi fericiți? Nu pot fi absurdă și să rup fericirea de contextul vieții cotidiene. Nu cred că poți fi fericit dacă ești bolnav sau flămând, deși fericirile biblice spun exact contrariul. Fericiți cei săraci cu duhul, fericiți cei ce flămânzesc întru dreptate…
Fericirea pentru ceea ce suntem și avem acum exclude aspirația către altceva? Eu cred că atunci când aspiri către ceva, deja nu mai ești fericit, pentru că este clar că ai o nevoie nesatisfăcută. Fericirea nu este așadar un dar permanent, putem fi fericiți azi și nefericiți peste câțiva ani.
Fericirea este un drum individual în care trebuie să ne găsim drumul singuri. Nu este corect să spui unui om: fă asta, pentru ca eu să fiu fericit! Însă asta se întâmplă tot timpul între oameni. Orice acțiune a noastră influențează starea de bine a celorlalți și viceversa. Din acest motiv avem puțini oameni fericiți, însă mulți oameni mulțumiți. Iar echilibrul multora este de preferat fericirii câtorva.
Am scris această temă pentru Blog Power 89, alături de Liviu Bimbea și Bianca Badea, pe o temă despre fericire propusă și tratată la rândul ei de Mirona Mitache.