Emoție de iarnă
Picuri de nea topită își lungesc gravitational, paralel, codițele, iar pe geamul meu a apărut o constelație de stele curgătoare. Sclipesc frumos toate, oglindind lumina artificială a felinarului de pe stradă. Viscolul este în mare formă, suflând cu plămâni puternici un aer rece care îngheață totul precum sărutul Crăiesei Zăpezii.
Dar eu, dincolo de noblețea alba a iernii, simt o emoție jucăușă. Dacă nu ar fi pustiul de oameni din jurul meu, m-aș da cu sania, m-aș bulgări și m-aș lipi cât e ziua de lungă la cârduri de sănii rostogolitoare și zgomotoase. Dar oamenii nu mai ies azi la săniuș. Pe vremuri străzile pe timpul iernii erau pârtii, iar pe timpul verii erau terenuri de fotbal. Gospodinele țipau isterizate când spărgeam geamuri sau faruri de mașini, rugându-se să creștem oameni mari și serioși. Și am crescut. Acum cel mai probabil le pare rău că ruga le-a fost ascultată, căci străzile sunt pustii iar puștii de altă data curăță zăpada de pe mașinile pe care au dat mult mai mulți bani decât și-ar fi dorit.
Pe ici pe colo câte un pierde- iarnă mai dezmorțește atmosfera, împingând o sanie cu direcția cam schimbătoare de-a lungul unei pârtii înguste, străjuită de o parte de o râpă de un metru jumate. Sania schimbă direcția după cum vate vântul, dar se încăpățânează să nu cadă în râpă. Aleluia, șoptește rugător omul înainte de a impinge sania copilului încă odată pe derdeluș, și sania merge drept, oprindu-se ușor în bordura trotuarului, iar copilul râde fericit. Mă bucur că Dumnezeu a rămas pe poziții și în locurile părăsite de oameni.
Spre seară totul este alb și curat iar adolescenții profită de străzile liniștite și încing o bulgăreală pe cinste, cu râsete și chicoteli incluse. Mașinile stau cuminți pe locurile lor și pentru prima oară după mult timp strada este mai plină de oameni decât de autoturisme.
Am scris despre emoția mea de iarnă la provocarea câștigătoarei ediției trecute a Blog Power, Bianca Badea. Au mai scris: Liviu Bimbea, Mirona Mitache, Bianca Badea.