Vrei să testezi produse? Vino la BUZZStore!

image

BUZZStore a lansat o nouă campanie de testare de produse. De data aceasta, produsul testat va fi detergentul Persil Expert Gel. Acest tip de detergent este mai eficient decât detergentul pudră, întrucât conține enzime care îndepărtează petele chiar și la 20 de grade Celsius.

Sună ca o reclamă de la televizor, nu-i așa? Ei bine, diferența este că odată intrat în echipa BUZZStore, poți intra în echipa de 500 de buzz-eri care vor primi în testare produsul Persil Expert Gel. Pentru a completa chestionarul de înscriere în campanie, trebuie să intri pe buzzstore.ro și să oferi câteva informații reale despre tine. Gen nume și prenume, activitatea pe conturile de socializare și pe diverse forumuri sau grupuri de Facebook, numele blogului (dacă îl ai) și traficul acestuia. Grăbește-te însă! Chestionarul trebuie completat până la data de 3 februarie 2014, după care BUZZStore va selecta echipa de 500 de buzz-eri (din care sper să fac parte și eu).

După primirea și testarea produsului, tot ce trebuie să faci este să faci buzz despre acesta, adică să-ți exprimi părerea despre calitățile sau lipsurile produsului. Poți chiar oferi prietenilor mostre ale produsului și să îi inviți să-și exprime părerea despre eficiența acestuia. Îți poți exprima părerea despre produs pe conturile de socializare, pe blog, atât prin text, materiale foto sau video.

De ce am încredere în sistemul BUZZStore? Pentru că au deja câteva campanii la activ și pentru că cunosc bloggări care s-au implicat deja în testarea de produse și care continuă să se implice, semn că le-a plăcut. Și pentru că îmi doresc să pot spăla și cu rufe la 20 de grade Celsius, cu cel puțin tot atâta eficiență ca un detergent pudră. Aș face economie la energie electrică- ceea ce-mi amintește de factura de luna aceasta- și aș scăpa măcar temporar de detergentul pudră care îmi irită nările când în folosesc.

Soooo….let’s BUZZ together! Dacă vreți, nu vă obligă nimeni. Din punctul meu de vedere, cu cât mai puțini candidați la campanie, cu atât mai multe șanse pentru mine :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *