Salt din stratosferă

imagePentru cei care nu mă credeau în stare, da, m-am aruncat din stratosferă. Am urcat la o altitudine de peste 40000 de metri dintr-un balon de heliu, care purta o capsulă ermetică. Am fost monitorizată permanent de echipa mea de încredere cu care am ținut legătura în fiecare secundă a saltului meu stratosferic. Sursă foto: blogul lui Felix Baumgartner, www.felix-baumgartner.blogspot.com.

Când am ajuns la înălțimea dorită am ieșit din capsulă și m-am poziționat strategic. Priveam în jos către Pământ și, plină de dor, m-am aruncat. Mi-aș dori să vedeți și voi ceea ce văd și eu, le-am șoptit colegilor mei, plină de frumusețea Terrei. Vin acasă acum, le-am spus și am sărit.

În cap simt o presiune puternică, insuportabilă pentru un om obișnuit. Anii de zbor ca pilot de elicoptere și multele sărituri de la mari înălțimi pe care le-am practicat își spun însă cuvântul. Pentru a prinde viteză, încep să mă rotesc necontrolat și în acel moment simt că îmi voi pierde cunoștința. Alunec spre Pământ precum o ghiulea și după doar două minute depășesc viteza normală a sunetului pentru altitudinea la care mă aflu. După patru minute îmi deschid parașuta și aterizez în siguranță, în uralele colegilor mei. Am reușit! Am doborât, la data de 12 octombrie 2012, recordul mondial pentru un om care nu se află într-un vehicul spațial dar depășește viteza sunetului.

Revenită pe Pământ, mă apuc și scriu pe blog despre săritura lui Felix Baumgartner de parcă aș fi trăit-o eu însămi. Fac asta pentru Blog Power 91, pe o temă propusă de mine. Nici vorbă însă ca aventura mea să devină vreodată realitate. Dacă ar fi să înving vreodată un record, ar fi pentru capacitatea de a visa cu multă acuratețe ceea ce alții sunt capabili să trăiască. Trăiesc de multe ori o posibilitate, explorez în imaginație multele ei fațete, doar pentru a mă lămuri că așa ceva nu este de mine.

Voi bate deci toate recordurile la bătut apa în piuă sau la grațiozitatea cu care bat câmpii. În același timp însă voi primi de jos, unde mă simt în siguranță, la cei care își asumă enorme riscuri fizice și își pun viața în pericol pentru ca cei ca mine să supraviețuiască pe termen lung.

Unde am fi dacă primul om nu s-ar fi dat jos din copaci? Ascunși printre frunzișuri. Unde am fi dacă nimeni nu ar fi recurs la violență fizică pentru a obține ce vrea? Am fi rămas tot la stadiul de râme bananiere, pacifiste dar fără nicio perspectivă de evoluție.

Au mai scris pe această temă: Liviu Bimbea,

Lasă un răspuns