Aventurile unei nemuritoare închipuite pe Tărâmul Efemer (cap.IV)

Capitolul 4

La Târgul de Fete

Nu împlinisem o lună la noul loc de muncă. Evenimentele însă se precipitau de parcă aș fi trăit contracronometru. Deși ajunsesem aici din pricina inabilității mele de a îmbătrâni biologic, se pare că problema stimabililor mei conorășeni nu era ciudățenia mea fiziologică, ci cea socială. Oamenii din jur suportau ușor o ființă posibil nonumană decât o femeie necăsătorită.

Nimeni nu-mi efectuase niciun test de ADN sau orice alt fel de test pentru a determina cauza tinereții mele veșnice. Într-un oraș mare universitar din străinătate aș fi devenit de mult o celebritate mega- intervievată sau cobai pentru diverse medicamente și teste. Aici însă regulile erau cu totul altele, neașteptat de comune și în același timp excepționale. Spre exemplu, gazeta locală abunda în prezentarea cazurilor sociale de persoane încă necăsătorite, bolnave sau bătrâni nevoiași, dar nu scria nimic despre combinatul care polua letal sau despre realizările  academice sau sportive ale orășenilor. Să fii în rând cu lumea era singura problemă a comunității locale.

Nu mă întrebase nimeni nimic despre situația financiară, educație, vârstă sau preferințe sexuale. Totul era de la sine înțeles, simplu ca bună ziua. Eram singură? Organizau un Târg de Fete, mă includeau în oferta orașului și cu asta basta. Problemă rezolvată. Îmi aminteam diversele prietene necăsătorite care încercau cu disperare ani de-a rândul să-și găsească un partener și care invocau motive copilărești pentru a refuza un pretendent- că este sașiu, că este sărac, că are ochi picioarele urâte. Aici în provincie nu exista motiv să nu te căsătorești. Obligația era valabilă indiferent de opțiunile personale.

Târgul de Fete s-a desfășurat într-o zi mohorâtă de septembrie, în locația destinată târgurilor și expozițiilor. Sala era rotundă, imensă, dar bine iluminată. Fiecare fată avea un stand personal, dar al meu era localizat chiar în fața intrării, pe partea diametral opusă ușii de acces, astfel încât eram vizibilă tuturor. Standul consta într-un birou cu câteva scaune, iar pe birou se afla o tăbliță de prezentare a candidatei. Câteva zeci de pliante informative prezentau pretendenților datele mele socio- demografice, în cazul meu acestea fiind puțin cosmetizate. Eram Sam, 23 de ani, celibatară, licențiată în științe sociale, înălțime 1,75, 65 kg, 102- 70-103, păr șaten lung, ochi căprui.

Poate părea ciudat că am acceptat să particip la așa ceva, în condițiile în care trăisem liberă, fără obligații, printre oameni indiferenți față de situația matrimonială a vecinilor. Însă totul a decurs atât de repede și de firesc încât nici nu s-a pus problema unui refuz. Pur și simplu aceasta era cutuma locală. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi refuzat și nu știu ce se va întâmpla dacă nu găsesc acum un partener. M-am îmbrăcat decent, cu o pereche de blugi strâmți și un top modern, iar părul mi l-am prins într-un coc. Joc conform regulilor.

Iată și prima persoană care se oprește la standul meu. Este Mortimer, gazetarul care m-a introdus în acest joc stupid.

–          Ai văzut că nu am scris nimic despre micile noastre secrete, da? Sunt un om de onoare!

–          Chiar nu știu dacă să vă mulțumesc sau nu. Mă așteptam la o prezentare mai…tradițională din partea Dvs, având în vedere…experiența.

–          Pentru aceleași obiective, oamenii trebuie să îmbunătățească metodele. Ceea ce ar fi mers acum câțiva ani, astăzi nu ar mai fi avut niciun succes. Însă ticălosul trebuie pedepsit și tu ne vei ajuta, neapărat. Pentru că vezi tu, nimeni nu știe adevărul despre tine. Însă avem o grămadă de oameni răi în oraș care ar fi foarte interesați să cerceteze un trecut dubios.

Nu era nimic dubios în trecutul meu. În afară de vârstă. Însă oamenii pot specula orice trăsătură pozitivă în defavoarea persoanei care o posedă, știu asta acum. Ar fi putut spune că mi-am făcut operații estetice extrem de cotisitoare, că am falsificat acte oficiale, că țintesc să ajung în Guiness Book prin metode necinstite sau că sunt unealta unor grupări extremiste care doresc desființarea industriei cosmetice. Trecutul mi-ar fi fost disecat și fărâmițat iar oameni nevinovați ar fi putut avea de suferit. Sau aș fi devenit captivă într-un laborator de studii de ADN sau prizoniera unei celebrități nedorite. Sau aș fi devenit foarte bogată și foarte puțin liberă.

În curând, standurile s-au umplut de curioși, pretendenți sau rude și prieteni veniți să facă galerie pentru favorita lor- cel mai probabil, o femeie de care familia de proveniență se cam săturase. Femeia care primea oferta de căsătorie fermă în condițiile financiare cele mai avantajoase primea de asemenea și un premiu simbolic din partea autorităților locale, care anul acesta era donat unor familii nevoiașe. Celelalte femei cu promisiuni de căsătorie fermă primeau punctaje importante în alocarea de locuințe în regim de închiriere cu preț simbolic, iar participantele care nu atrăseseră nicio ofertă primeau un articol în gazeta locală, cu scopul de a sublinia încă odată că sunt disponibile.

Eu nu mai am rude apropiate, se înțelege poate de ce. Părinții au decedat acum 15 ani și nu am avut frați sau surori. În afară de mama și tata, care mă privesc din Rai, nu mai există nimeni căruia să-i pese de mine. Poate ideea căsătoriei nu este totuși atât de rea.

Timpul trecea greu, apăruseră primele oferte ferme, prin lăsarea pe biroul femeii dorite a unui plic conținând habar nu aveam ce anume exact căci nu văzusem niciodată, iar eu nu eram decât o parteneră de conversație cu diverși curioși. Se pare că urmam să ocup pentru a doua oară prima pagină a ziarului local.

Mă preăteam să merg  toaletă când s-a apropiat de standul meu exact domnul de care îmi vorbise Mortimer. După figura ironică, mă așteptam să îmi spună vreo nepolitețe- auzisem deja destule. Tipul însă scoase un plic, mi-l flutură pe la nas și-mi spuse:

–          Ți-l dau, dar vom avea mai întâi o discuție în particular. Te voi urma la toaletă.

Încă nu mă lămurisem de unde știa Mortimer că sunt imaculată și nu înțelegeam nici de unde știa individul misterios că vreau să merg la toaletă. În toți anii mei de viață într-un oraș mare nu pomenisem asemenea imixtiuni în viața intimă a unei persoane. Reușisem să-i țin pe toți la distanță și caruselul în care mă învârteam aproape de o lună mă obosea teribil. Tenul meu, înfloritor de când îl știam, căpătase câțiva pori dilatați, semn al pierderii elasticității pielii. Însă exista un singur sens de mers pentru mine, și acela era înainte. Am pornit deci la toaletă, convinsă că va urma o discuție foarte importantă.

Lasă un răspuns