Aventurile unei nemuritoare închipuite (final)

Nu știu ce aș putea scrie în introducere, așa că o spun direct: am publicat povestirea Aventurile Unei Nemuritoare Închipuite pe Tărâmul Efemer tocmai pe site-ul Amazon.com. Prețul stabilit este unul modic: 0,99 cenți, iar povestirea poate fi achiziționată de aici: Amintirile Unei Nemuritoare Închipuite…

Câteva capitole ale povestirii au fost publicate pe blog, sub același nume.

Povestirea are în total un număr de 18 capitole scurte. După ce am previzualizat povestirea pe site-ul Amazon, am avut convingerea că am scris prost. Dar cumva cred că nu este cel mai rău lucru pe care l-aș fi putut face în acel timp liber, pe care l-am transformat în timp de muncă. Se poate să fiu ignorată sau se poate să fiu criticată pentru ce am făcut, există poate personaje inutile sau întâmplări neverosimile, însă cumva tot ce am scris acolo sunt sentimente și gânduri reale.

Dacă nu aș fi avut un blog și nu aș fi descoperit libertatea de a scrie pe el, nu aș fi scăpat niciodată de inhibițiile care mă închideau în tăcere. Nu știu nici care este motivul pentru care am ales să scriu sub un pseudonim, dar la urma urmei contează conținutul, nu cel care l-a creat.

Așadar vă invit să citiți povestirea și să faceți pe mai departe ce credeți de cuviință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *