Eu nu scriu niciodată gratis
Eu nu scriu niciodată gratis. Scriu pentru a câștiga ceva, material sau imaterial. Câștigurile mele de pe urma acestui blog sunt însemnate, de la bani, obiecte, recunoaștere, cunoaștere, relații virtuale, experiență, nervi, stres și conflicte. Trebuie să precizez că ultimele trei „câștiguri” îmi sunt relativ străine în ultima vreme, căci traversez o stare Zen a blogului.
Chiar și acest articol este scris cu un scop. Cudi și Ketherius au lansat un concurs prin care vor să premieze cu 150 de lei un bloggăr care va scrie un articol nepublicitar despre articolele publicitare pe care le-a scris până acum și despre campaniile la care a participat.
Cum mă prearecunosc în această categorie, consider că este un prilej nemaipomenit de a evita să-mi dau cu firma în cap și să lovesc în cei care m-au premiat la un moment dat. Fenta o intenționez a fi grațioasă, dar estetica și sinceritatea ei o pot judeca doar cei care mă citesc.
Am început să scriu pentru interese materiale când aveam ceva timp de petrecut în casă din motive personale. Veniturile erau mai scăzute decât de obicei și am vrut să le suplimentez. Inițial am alocat enorm de mult timp și energie în concursuri, dar un calcul sumar efectuat după o perioadă mi-a demonstrat că balanta era negativă. Atunci am schimbat regulile propriului joc și am ales liniștea și siguranța în defavoarea alergării după câștiguri potențiale din diverse concursuri- fantomă. Însă eu mi-am permis să fac această alegere. Poate alții nu au de ales.
Cred că nu există colțișor de concursuri din blogosferă de care să nu fi auzit sau în care să nu-mi fi încercat norocul la un moment dat. De Cudi am auzit, acum vreo doi ani, tot datorită unui concurs (!).
Nu știu cum și de ce, dar unii nu se crispează în fața postării care le poate aduce niște țechini. Eu încă mă crispez. Am impresia că nu știu a scrie povestea care să spună adevărul, care să încânte, care să nu supere, care să ofere informații. Și adevărul este că nu știu, chiar nu știu. Nu am câștigat niciodată cu articole documentare, bazate pe fapte și experiențe reale. Am câștigat cu povești frumoase, inspirate de ceva din brandul sponsorului sau de experiența mea subiectivă și extrem de personală.
Mai scrieți și gratis, mno. Acesta este sloganul concursului neconcurs la care particip acum. Și îmi dau seama că am scris fără bani destul de mult, dacă e să iau în considerare concursurile la care am participat fără să câștig. Am câștigat experiență din plin, dar cea mai utilă experiență câștigată a fost aceea de a nu mă repezi când e vorba de concursuri. De a nu mă entuziasma excesiv la vederea unei himere. Odată am câștigat o sumă de bani dar am uitat-o în bancomat. Câștigul stăpânirii de sine pe care l-am învățat în acel moment a fost mai presus de suma câștigată pentru că, precum vedeți, încă trăiesc și nu am murit de foame fără banii aceia. Și la urma urmei, de ce eram atât de emoționată când m-am dus la bancomat? Doar era vorba de bani pe care îi câștigasem prin muncă. Un fel de salariu din online.
Nu cred că are cineva un dinte real împotriva celor care scriu advertoriale. Mai degrabă unii dintre cei care scriu advertoriale se comportă de parcă ar fi urgisiți de blogosferă, un fel de Sfântu Gheorghe în lupta cu balaurul, acuzați si umiliți pentru credința lor asemenea primilor creștini. De parcă le poate cineva impune să nu mai scrie pe bani. De parcă dacă scrii un advertorial îi smulgi omului banii din mână. Să fim serioși, producătorii de reclame TV ar trebui să plângă în pernă în fiecare noapte, apăsați de multitudinea de oameni care au fost păcăliți de reclame mincinoase.
Și apropo de reclame mincinoase, advertorialele nu sunt reclame mincinoase. Ele sunt povești simpatice cu trimitere spre o anumită firmă sau un anumit produs. Poate te conving să încerci un produs, dar nu te obligă să devii client fidel. Spre exemplu dacă am participat la o campanie și am câștigat un medalion Swarovski dar am primit în realitate o steluță de plastic, fii sigur că a doua oară nu mai recomand magazinul nici să mă picuri cu ceară.
Advertorialul nu înlocuiește liberul arbitru al cititorului. Și ca să revenim la subiectul concursului de față, precizez că eu nu am scris advertoriale în adevăratul sens al cuvântului. Advertorialul este un articol publicitar comandat de o firmă unui anumit bloggăr, pe care îl plătește la sigur. Eu personal nu am avut această onoare pentru că sunt un no name în blogosferă. Eu am scris alt gen de articole plătite, articole scrise informativ pentru a nu minți pe cel care îl citește peste un anumit timp, în căutare de informații în acel domeniu.
Îi înțeleg pe organizatorii concursului de față când spun că există o abundență de articole- reclamă scrise fad, plictisitor. Eu personal nu prea mai citesc astfel de articole, că doar nu sunt plătită pentru citit reclame. Am citit o perioadă ca să învăț să scriu mai bine dar am sfârșit prin a mă concentra pe mine și pe nevoile mele. Ar fi așadar puțin confuzant să încep să blamez pe cei care fac ce fac și eu, fie că o fac mai bine sau mai rău decât mine.
Blogosfera este plină de concursuri și precum spuneam am participat la multe dintre ele. La un moment dat eram la baraj cu alți concurenți și când am văzut cum se înmulțesc voturile contracandidaților (5 voturi în 5 secunde!) m-am lăsat păgubașă. Prefer să scriu onest, să câștig dacă vrea soarta și să mă bucur de experiență. Căci bucuria și o conștiință împăcată nu sunt ceva ce poți să uiți în bancomat, zăpăcit de povara câștigului.
Am spus multe și am scris sincer, dar nu pot scrie totul. Niciun bloggăr, oricât de bine intenționat ar fi, nu poate acoperi toate calitățile unui produs pentru a informa complet și cinstit cititorul. Îi poți povesti experiența ta personală, reală sau imaginară, cu acel produs, dar nu-i poți spune cum va relaționa el, cititorul, cu acel produs. Oricât de cinstit și bine intenționat ai fi.
Și pentru că știu că acest articol e deja prea lung dar totodată sunt cu ochii pe cerințele juriului acestui concurs ca pe butelie (e una din cauzele panei de inspirație de care am vorbit mai sus), trebuie să spun următoarele: cea mai nefastă experiență a mea a fost când am câștigat un concurs. Am fost cea mai bună cu un articol. Am luat premiul cel mare (care nu era așa mare, era simbolic cum sunt multe premii în blogosferă). Însă emoțiile provocate de scris și de reacțiile celorlalți au fost atât de puternice încât a trebuit să-mi cumpăr o pipetă cu care sa picur suflet cu măsură în online, că aici nu suntem la preot. Suntem la serviciu și trebuie să fim profesioniști dacă vrem să fim plătiți.
Despre neverendingurile concursurilor din blogosferă nu prea pot vorbi pentru că personal nu le-am făcut față. Nu am găsit încă rețeta succesului câștigării unui concurs mare și sincer nici nu mi-o doresc. Prefer să las lucrurile în ceață în acest domeniu, pentru că dacă mă canalizez prea mult pe ceva pierd din vedere lucruri mai interesante din alte colțuri ale lumii.
Articolul participă la concursul Mai scrieți și gratis, mno!, organizat de Cudi și Ketherius, cu două mici precizări: am scris gratis mai mult decât aș fi sperat vreodată și doi, nu am fost niciodată zgârcită la linkuri.
PS: asemănarea acestui articol cu spovedania unui bloggăr concursoman este pur întâmplătoare și nu are legătură cu faptul că Biblia, deși nu este carte de literatură, poate aduce o tabletă în dar unei bloggărițe talentate. Pe românește mi-a plăcut ideea concursului, tonurile de gri criticabile pentru că așa e când ești deștept și faptul că eu una am înțeles că suntem toți în aceeași oală, că nu trebuie să fim pro sau contra advertoriale. Mi-a plăcut ideea si am scris și basta.