Călătorului îi șade bine cu avionul

imageDacă e ceva pe lumea asta care mă face să simt că trăiesc, aceasta e călătoria. Drumul în sine, clădirile nemaivăzute până atunci, oamenii complet necunoscuți pe care îi văd odată în viață, o limbă străină auzită pentru prima dată sau doar un alt dialect al unei limbi cunoscute mie; toate acestea mă umplu de nou mai mult decât orice carte, orice poveste, orice fotografie.

Pentru că sunt ale mele și pentru că le trăiesc cu toate simțurile. Niciun ghid turistic din lume nu are mirosul locurilor, nicio emisiune televizată nu are farmecul vorbelor rostite de un localnic. Adevărul despre o civilizație poate fi aflat doar la fața locului, din gesturile localnicilor, din arhitectura clădirilor, din capriciile vremii care clădește caractere și sapă riduri de expresie pe tenul vânzătoarei de baclavale de la chioșcul de la colțul străzii.

Așa că aș lua avionul și m-aș duce departe, în locul de unde izvorăsc poveștile cunoscuților mei, pentru a spune altora povestea mea personală. Mi-aș povesti unele lucruri doar mie, șoptit, ca o rezolvare a unor dileme care mă macină de mult.

imageDe exemplu, am auzit că Montreal are și cartiere cu clădiri ale căror ferestre sunt acoperite cu folii de ceolofan. Că Gaudi a construit minuni ale arhitecturii, pe care niciun obiectiv fotografic nu le poate cuprinde la adevărata valoare. Sau că orașul Dublin a inspirat romanul „Oameni din Dublin”; oare care este atmosfera orașului în ziua de azi?

Distanțele spre aceste mistere sunt lungi iar avionul, o strictă necesitate. Nu-mi rămâne decât să caut bilete de avion ieftine către Montreal, Barcelona și Dublin. Împrăștiați prin toate colțurile lumii dar atât de apropiați pe Facebook, vechi prieteni și colegi, unii rubedenii îndepărtate, se vor trezi cu mine la doi pași de ei, gata să le colind orașul care i-a adoptat. Vom aduce astfel înapoi trecutul care ne-a unit, chiar dacă pentru foarte puțin timp. Voi privi clădirile din Montreal și poate voi aprecia foliile de ceolofan ca soluție provizorie a unei familii exotice. Voi privi poate clădirile arhitectului Gaudi gândind pestriț că aș fi fost mult mai săracă în amintiri dacă nu aș fi urcat în avionul către Barcelona. Mă voi plimba prin Dublin și îl voi citi pe Joyce ca pe un om de-al locului, un dublinez care tocmai a trecut pe lângă mine scriindu-și în gând romanul.

Lumea e mare și distanțele par de netrecut, dar pasărea de oțel nu se lasă intimidată. Construită de oameni pentru oameni, ea e făcută să reducă distanțele la cifre. Și odată străbătută, distanța care ne ține departe de misterele lumii se face mică, foarte mică, iar sufletul e în sfârșit liber să colinde, să se înnoiasca, să se deschidă către lume.

Tu ce locuri noi vei vizita în 2014?

image

Lasă un răspuns