Emoții în grădina de vară

Vara este cel mai frumos anotimp, cu condiția să pleci dintre sticle și betoane în mijlocul naturii. Dacă mă uit la știrile TV, vara înseamnă caniculă și soare arzător, aer sufocant și disconfort termic. Însă în mijlocul grădinii mele vara are chipul prospețimii, al vegetației bogate, al pământului roditor și al florilor care mai de care mai frumoase.

Iubesc vara grădinii mele, anotimpul culegerii roadelor unei primăveri harnice. Savurez parfumul florilor pe înserat, când întunericul ia cu mâna frumusețea florilor dar nu reușește să le diminueze parfumul. Și nicăieri nu am regăsit un parfum mai puternic, enigmatic și delicat precum al florilor albe de busuioc.

Mă minunez cum, dintr-un pământ dur, lutos, pot răsări și crește atâtea minunății, cum dintr-o sămânță iese mai întâi un răsad delicat, care crește de pe o zi pe alta, pentru ca apoi să facă loc florilor și fructelor. Dar nu ar trebui să mă mir atâta, căci florile mele nu au răsărit fără multă atenție și grijă. Ele au crescut în grădina de vară din balconul meu, în ghivece, cu pământ cumpărat, însă cumva niciuna nu egalează frumusețea, vigoarea și fructele plantelor de grădină.

Grădina mea de vară este, așadar, doar un mic surogat al unei grădini adevărate, unde orice plantă crește liberă în bătaia vântului, nesufocată de aerul închis al unui balcon de apartament și de ghiveciul care îi strânge nemilos inima rădăcinoasă. Căci da, m-a durut inima văzând cum cad florile plantelor de grădină plantate în ghivece, doar pentru a răsări energic și verde în pământul lutos din fața blocului; pentru că acolo, în grădina cea adevărată, ele, plantele, sunt libere.

După vară vine toamna, asta știe oricine. Cine vrea trandafiri de grădină și are urechi să priceapă, ar face bine să nu-i planteze în ghivece, oricât ar fi ele de mari. Să pună mâna pe cele mai bune unelte de grădină, să coboare pe pământ, să apuce motosapa electrică cu adâncime de lucru de 20 cm și să planteze butașii acolo, în inima rodniciei. Iar vara următoare florile de trandafir vor împrăștia parfumul recunoștinței, făcând din vară cel mai frumos anotimp, anotimpul florilor care cresc nestingherite.

image

Foto: motosapă electrică. Sursa: Covera.ro

image

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *