Televizoare Smart pentru oameni smart
Prima mea amintire legată de un televizor cu tuburi strălucește în negura memoriei ca un Diamant (așa se numea televizorul, o ladă bine făcută care se acționa dintr-un buton roșu, prindea posturi rusești și funcționa foarte bine dacă stăteam lângă el pe post de antenă). Și dacă mă gândesc bine, burtosul Diamant era, în felul său unic, un 3D antic în lămpi și tuburi pe care nu era bine nici să-l sari dar nici să-l ocolești. Nu te puteai pune cu Diamantul, căci dacă se supăra și trebuia dus la reparat (ceea ce foarte rar se întâmpla), aveai nevoie de minim doi bărbați bine- hrăniți ca să-l poți duce.
Al doilea televizor de care îmi aduc aminte este tot un televizor cu tub, imagine color, dimensiuni XXL și multe probleme de sănătate care l-au răpus definitiv după doar doi ani de funcționare. Fusese cumpărat dintr-un magazin SH din Franța sau Olanda, nu mai țin minte exact. Trebuia să ne purtăm foarte atent cu el, de exemplu să îl stingem după jumătate de oră de funcționare pentru că începea să emane un miros ciudat de plastic încins și să nu mișcăm cumva vaza cu flori de pe el pentru că imaginea începea să se dea peste cap în ritm vioi. De obicei, exact la jumătatea filmului.
Da, erau tare sensibile televizoarele copilăriei mele. Pe cât de mari, pe atât de fragile și limitate în funcționare. Tot ce puteai face era să vezi un desen animat sau un film scurt. Nu puteai regla contrastul sau luminozitatea; dacă imaginea era întunecată asta însemna ori reparații capitale, ori un TV nou- nouț. Puteai modifica volumul dintr-un buton și puteai schimba canalele din alt buton. Nu existau firme care să ofere servicii de televiziune, deci nu te puteai plânge nimănui de calitatea semnalului. Acelea erau timpurile și televizoarele SMART păreau de domeniul științifico- fantastic.
Ce noroc că astăzi avem televizoare Smart, unele chiar cu 3D! Avem acces la o multitudine de informații, putem înregistra emisiunile favorite, putem accesa site-uri web de pe televizorul Smart și avem multe opțiuni pentru a personaliza experiența privitului la TV. Noile televizoare Smart cu 3D consumă puțin și oferă mult: o imagine color clară, tridimensională, garanție prelungită, comoditate în utilizare. Am scăpat definitiv de lumea monocromă, plictisitoare a televizoarelor cu tub, de sunetul hârșâit al difuzoarelor demodate, iar eu pot privi emisiunile favorite din fotoliu, nemaifiind necesară prezența mea pe post de alungătoare de purici.
Ușoare și performante, televizoarele Smart pot fi cumpărate mai ieftin din magazinul MarketOnline.ro, cu avantajul că televizorul dorit îți va fi adus acasă de către un curier. Magazinul are uneori promoții și reduceri destul de semnificative. Spre exemplu, eu am pus ochii pe acest televizor marca Lg cu LED, WiFi, sistem de operare webOS, care oferă posibilitatea înregistrării emisiunilor preferate. Televizorul vine la pachet cu două perechi de ochelari 3D fără efect de fluctuație și o telecomandă LG Magic și se vinde la preț redus în această perioadă. Ecranul IPS este foarte rezistent la șocuri și oferă culori mai puternice indiferent de unghiul de vizualizare. Sunetul acestui televizor este Virtual Surround Plus, căci la acest televizor nu doar imaginea este 3D, ci si sunetul, care pare a veni din toate direcțiile. Ce mai, acest LG nu este un simplu televizor, ci un adevărat cinematograf pentru acasă, dat fiind ecranul de 81 de centimetri.
Mă și văd în viitor în aceeași cameră cu televizorul meu LED LG 3D Cinema, cu ochelarii 3D pe nas, privind un desen animat tridimensional alături de copii și nepoți. Sau comunicând cu cei aflați la distanță prin ecranul imens al televizorului smart, cu ajutorul aplicației Skype. Căci ceea ce în copilăria mea părea de domeniul SF-ului, astăzi se află la 1 click distanță.
Articol scris pentru SuperBlog 2014.