Fericirea este Acasă

Câți dintre noi nu călătoresc ani de zile, uneori chiar mai mult, în căutarea acelui loc numit Acasă? Aproximând ideea exprimată de Jules Verne la finalul romanului „Ocolul pământului în 80 de zile”, câți dintre noi nu am călători mai mult de 80 de zile pentru a găsi pe acel cineva alături de care casa devine Acasă?

Cred că acasă nu este un loc, ci un mod de a trăi în care realitatea depășește cele mai îndrăznețe vise, în care iubirea și împlinirea capătă chip. Locul în care ne simțim ca într-o poveste cu final fericit se lasă însă greu descoperit, și din păcate nu durează o eternitate, pentru că așa e soarta omului, să migreze din casă în casă până ajunge Acasă.

Cred că nu există om pe lumea aceasta care să nu se viseze locuind la casă, pe pământ. Îmi este greu să cred că ar exista vreo persoană care să-și fi dorit de mic copil să locuiască într-un spațiu mic, înghesuit, sufocant, în care zgomotul stradal să depășească decibelii suportați de urechea umană. Și totuși…unii se simt acasă exact în aceste spații.

Eu, spre exemplu, m-am visat mereu locuind la casă. De mică, îmi închipuiam o casă cu geamuri imense, cât peretele, în care lumina naturală să fie… la ea acasă. Aici, la parter, aveam vedere spre o pădure naturală proprietate personală. Sus la etaj însă, situația era Autorizatie-securitate-la-incendiu-AIA-Proiect-0722494447-Mcomplet diferită. Mă aștepta un dormitor-mansardă, cu geamuri mici, iar în loc de tavan aveam un geam care îmi permitea să văd stelele în timpul nopții. Un telescop ar fi completat idilicul acestei case imaginare a unui copil care a locuit mereu la bloc.

Bineînțeles că mi-ar plăcea și acum să locuiesc în această casă, undeva departe de zgomotul urban dar aproape de facilitățile vieții moderne, însă pe parcurs m-am îmbogățit cu vise noi, însă și cu ceva simț al realității.

Spre exemplu, acum știu că o casă costă bani destul de serioși, dacă luăm în calcul și suma necesară pentru cumpărarea terenului. Acum mă gândesc că atunci când construiești o casă, trebuie să te gândești și la valoarea ei imobiliară stabilită de un evaluator ANEVAR, omul care te aduce cu picioarele pe pământ atunci când investești în construirea unui imobil. Mai știu că o casă începe cu un proiect de casă realizat de un arhitect, că pentru a construi o casă sunt necesare anumite condiții: spre exemplu, terenul trebuie să aibă o anumită deschidere la stradă pentru a putea fi folosit ca teren pentru casă de locuit, plus că trebuie să fie racordat la utilități: electricitate, apă, eventual gaze. Pare extrem de complicat să construiești o casă, dar există oameni precum cei de la AIA Proiect, care au proiecte case pentru cele mai diferite aspirații și buzunare, începând de la casele simple cu un singur nivel, la casele impozante ca spațiu și dotări, cu mai multe nivele. Dacă ai deja o casă dar vrei să îi aduci îmbunătățiri, AIA Proiect te poate ajuta cu idei și soluții practice de personalizare a casei tale în funcție de locație și de așteptările proprietarului.

Cred că niciodată nu m-am simțit cu adevărat Acasă pentru că adevărul este că nu am construit niciodată o casă a mea. Am ales dintre apartamente deja amenajate, am vizitat casele altora, dar nu mi-am construit propria casă.

În această etapă a vieții mele, aș construi o casă precum cea din imagine, care reprezintă varianta îmbunătățită a casei visurilor mele de copil. Mi-aș dori să 11r-Proiect-casa-parter-cu-etaj-moderna-Dalia-de-la-AIA-Proiect-tel-0722494447am o casă amplasată pe un teren destul de vast pentru a putea avea o grădină, pentru a avea spațiu pentru animale de companie- câini, pisici, păsări, nimic exotic. Am păstrat în gând frumusețea caselor de munte din zona bunicilor mei, însă aș prefera ca bucătăria și baia să fie incorporate, iar încălzirea să se realizeze prin sisteme moderne, și nu prin sobele tradiționale pentru lemne, a căror întreținere necesită multă răbdare. Mi-ar plăcea ca încălzirea de Acasă să se realizeze prin pardosea, pentru a putea merge în picioarele goale chiar și iarna. Visez o casă aflată în mijlocul naturii, chiar în semi-sălbăticie, dar la poarta căreia să se afle fascinantul Oraș, cu tentațiile și ritmul său rapid de expansiune. M-aș mulțumi și cu o casă de lemn, redusă ca spațiu, dar dotată cu soluții moderne de economisire a spațiului. Nu aș refuza nici o casă mobilă, cu o mică terasă, pentru a putea locui și călători oriunde, însă fără a renunța deplin la confortul vieții moderne.

Însă dacă aș construi o casă valoroasă pentru viața adevărată, nu pentru cea din vise, aceasta ar trebui să aibă, neapărat:

  • locatari și vecini, pentru că nu aș construi o casă pentru mine sau într-o zonă nelocuită;
  • lumină naturală din plin, deci geamuri orientate strategic și neumbrite de construcții umane;
  • aer nepoluat, adică terenul casei să fie situat departe de arterele circulate care încarcă aerul și produc poluare fonică;
  • vecinătate dotată cu cele necesare confortului, adică magazine, bănci, școli, parcuri, acces la rețelele performante de televiziune și internet;
  • teren amplasat departe de zonele cu risc de cutremure, de acumulare a apei de ploaie sau de alunecări de teren;
  • camere suficient de mari pentru mobilierul necesar confortului; spațiile mici impun realizarea de mobilier pe comandă;
  • teren suficient pentru grădina cu legume și o livadă cu pomi fructiferi și arbuști; plantațiile de goji ori cătină sau apicultura sunt nu doar o investiție în sănătatea personală, ci și o oportunitate de afacere familială sau de petrecere sănătoasă a timpului liber;
  • încălzire prin centrală, de preferat centrală cu gaz, dar nu aș refuza centralele pe lemne;
  • acoperiș solid, dotat cu sisteme de producere a energiei electrice solare, pentru a produce energie electrică și pentru a economisi în acest fel o sumă importantă de bani;
  • casa în sine o păstrez cu un singur nivel și cel mult o mansardă sau pod, pentru că nu-mi place să urc și să cobor scări;
  • aș fi foarte atentă la performanța energetică a construcției, întrucât nimănui nu-i plac băile friguroase. Certificatul energetic al casei trebuie să fie A, musai; am trăit pe pielea mea nivelele B și C și știu ce înseamnă lipsa de confort; știați că începând cu anul 2020, casele nou construite trebuie să producă mai multă energie din surse regenerabile decât energia consumată?
  • aș amplasa pe terenul din fața casei o bancă pentru legănat, întrucât nimic nu mă relaxează mai mult decât balansul trupului atunci când gândurile nu-și găsesc echilibrul;
  • știu că distanța fizică este uneori invers proporțională cu distanța sufletească, așa că aș prefera construirea mai unor case mici, modulare, complet independente, astfel încât fiecare membru al familiei/ musafir să poată avea intimitate;
  • culorile pereților, mobilierului și gresiei și faianței le-aș alege în nuanțe deschise, calde, care să nu suprasolicite sistemul nervos.
  • aș construi casa/modulele din materiale rezistente precum cărămidă sau beton, mai ales că România are climă temperată și cu toții am trăit extremele temperaturilor de iarnă și vară, dar și neplăcerile aduse de precipitații; însă nu aș refuza nici o casă din lemn, pentru că lemnul este un bun izolator termic;
  • aș construi țarcuri pentru animale de companie sau de pază, precum pisicile și câinii, pentru că o casă trebuie protejată de răufăcători precum șoareci sau musafiri nepoftiți.
  • mobilierul pentru dormit l-aș alege din modelele extensibile, pentru ca la nevoie să pot dispune de mai mult spațiu. Aș opta și pentru diverse metode de economisire a spațiului, ca de exemplu paturi dotate cu spații de depozitare;
  • nu aș face rabat la dimensiunile bucătăriei sau la dotările acesteia. Bucătăria trebuie să fi spațioasă pentru că gătitul și mâncatul sunt activități care cer spațiu. Baia ar putea fi mai micuță, pe principiul mai micuț dar mai călduț, neapărat cu aerisire naturală, deci cu geam.
  • o cameră pentru studiu, documentare, vizionare filme, bibliotecă cu cărți și bibliorafturi cu acte mi-ar fi foarte utilă. În acest fel aș putea ține în ordine toate actele oficiale, fotografiile, cărțile, etc.

Cred că aș putea continua ceva timp expunând idei legate de spațiul numit Acasă. Însă știm cu toții că depinde de fiecare dintre noi să găsească idei pe măsura bugetului, dar și oamenii alături de care să transforme ideile în realitate. Pe site-ul celor de la AIA Proiect am găsit o echipă experimentată de designeri, arhitecți, ingineri proiectanți, auditori energetici și evaluatori imobiliari care își poate oferi serviciile oriunde pe teritoriul României. Locația firmei este în București. Asemenea unui părinte grijuliu, AIA Proiect poate fi alături de casa ta din stadiul de proiect până la finalizare și oferă suport pe toată perioada pre și post-execuție.

Dacă vrei să construiești o casă frumoasă, în acord cu visele tale, dar și valoroasă din punct de vedere financiar, echipa AIA Proiect este cheia ta spre Acasă.

sigla-AIA-2016-300x153

Articol scris pentru SuperBlog 2017.