Fețele palide și triste se înveselesc cu B12 Vital
Ești palid, trist și deprimat? Simți furnicături în degetele de la mâini și de la picioare? Ești stresat și ai insomnii, dar și dureri cronice? Ai zile bune urmate de zile proaste și apoi iar de zile bune? Asta nu e bine, spun specialiștii germani care au conceput B12 Vital. Ei vor ca noi să ne simțim bine tot timpul, așa că din octombrie 2017 este disponibil în farmacii un nou supliment alimentar. Iar ca să înțelegem utilitatea lui B12 Vital, e necesară o mini-dezbatere despre acest B12. Cine este, de unde provine și la ce ne folosește?
Dacă ești vârstnic, femeie însărcinată sau vegetarian de mai mulți ani, dacă ai anumite afecțiuni ale stomacului sau intestinului subțire (ulcer, boala celiacă, boala Crohn, infecții bacteriene sau parazitare ale intestinului subțire), sau dacă de exemplu consumi alcool în mod frecvent, este posibil ca nivelul vitaminei B12 din organism să fie insuficient. Deficiența de vitamină B12 sau vitamina roșie, cum este supranumită datorită rolului important în sinteza hemoglobinei, este una dintre cauzele apariției anemiei.
Majoritatea oamenilor cred că anemia este cauzată doar de lipsa de fier din organism, dar nu este așa. Anemia feriprivă, cauzată de lipsa de fier, are simptome similare cu anemia cauzată de lipsa vitaminei B12, adică paloare, slăbiciune, palpitații, oboseală, confuzie. Însă lipsa de B12 afectează în primul rând sistemul nervos, motiv pentru care apar furnicături la nivelul degetelor, tulburări de echilibru, depresie, dificultăți de gândire și concentrare și control slab al impulsurilor.
Anumite analize medicale, cum ar fi hemoleucograma, pot diferenția anemia cauzată de deficiența de vitamina B12 de alte tipuri de anemii. Pentru suferinzii de anemie cauzată de deficiența de B12, singurul tratament este administrarea de suplimente cu vitamina B12, fie injectabil, fie oral. Nu știu cum se împacă unii cu injecțiile administrate zilnic, dar eu prefer capsulele sau, mai bine, alimentația preventivă.
Și ca să fiu sigură că nu-mi lipsește vitamina B12, mă asigur că în alimentația mea zilnică sunt prezente carnea roșie, peștele, cerealele integrale, ouăle sau produsele lactate, mai ales cele fermentate. Mulți oameni se hrănesc corect, dar cu toate acestea au anemie. Care poate fi cauza acestui paradox?
B12 este cea mai complexă și voluminoasă vitamină din organism. Ea conține cobalt, motiv pentru care mai este cunoscută și sub numele de cobalamină. Însă forma superioară a cobalaminei este metilcobalamina, pe care o găsim din octombrie 2017 în farmacii sub numele de B12 Vital. B12 Vital este un supliment alimentar produs de WÖRWAG Pharma, o companie germană cu renume foarte bun în piață.
Lipsa vitaminei B12 la femeile însărcinate afectează foarte grav fetusul, care poate suferi malformații la nivelul sistemului nervos, precum: spina bifida, anencefalia (lipsa unor oase ale craniului și dezvoltarea insuficientă a unor părți ale creierului responsabile cu gândirea sau mișcarea) sau hidrancefalia. Femeile gravide și cele care alăptează au o nevoie crescută de vitamina B12, pentru că ele sunt furnizorul principal de vitamină al fătului și bebelușului nou-născut.
Pentru că vitamina B12 este hidrosolubilă, adică se dizolvă în apă, ea nu se stochează în organism. Așadar, indiferent ce cantitate de B12 ingerăm, organismul păstrează cât îi este necesar sau cât este capabil să rețină și elimină surplusul. Este bine că nu putem face supradozaj cu B12, dar mai trebuie să știm că organismul nostru nu produce B12, ceea ce înseamnă că trebuie să introducem zilnic în organism vitamina B12, fie din alimentație, fie din suplimente alimentare.
Vitamina B12 înlătură stările de neliniște, extenuare, îmbunătățește calitatea somnului și îți readuce bucuria de a trăi. Îți vine să crezi că lipsa unei substanțe precum vitamina B12 te poate face să te simți vlăguit, nefericit sau fără poftă de viață?
Diagnosticul de anemie poate suna suprinzător pentru cei care mănâncă bine și care nu au mai avut probleme de sănătate a sângelui. Însă deficitul de B12 apare după o perioadă îndelungată de scădere a calității alimentației sau datorită unor probleme de sănătate nebănuite. Dacă te simți obosit, dacă suferi de afecțiunile menționate sau te afli într-una din situațiile menționate, ai putea suferi de anemie cauzată de deficiența de B12 chiar dacă te alimentezi corect. Uneori, chiar și persoanele care au un nivel optim de B12 în sânge au deficiență de B12- și asta pentru că optim pentru toată lumea nu înseamnă optim pentru fiecare.
Dacă ai nevoie de suplimente cu B12, poți apela cu încredere la B12 Vital, pentru că formula lor farmaceutică le face să fie ușor asimilate de organism. Rolul vitaminei B12 în alimentația vegetarienilor sau în combaterea anemiei pernicioase este vital, la fel ca și buna dispoziție a noastră, a tuturor.