De la vis la viză în pas studențesc
Azi m-am trezit ca niciodată, hotărâtă că e timpul să dau ceasul înapoi. Și nu am făcut asta din cauza trecerii la ora de iarnă, nu. Am dat ceasul înapoi până i-am stricat mecanismul, dar tot nu am reușit să dau timpul înapoi. Pentru că asta îmi doream de fapt, să dau timpul înapoi.
Vroiam să am din nou douăzeci și ceva de ani și să fiu studentă la o facultate acreditată, la cursurile de zi. Să am o medie bună, să studiez într-un domeniu care să-mi deschidă mintea, precum turism sau limbi străine. Să aflu din timp de CND Vacanțe Speciale și de programul Work and Travel Vacanțe Speciale. Să mă înscriu în programul work and travel și să fiu acceptată. Să-mi petrec apoi timpul rămas până la vacanța work and travel pregătindu-mă pentru experiența a patru luni de zile muncă și călătorie în Statele Unite ale Americii. Adică studiind limba engleză cu cei de la Vacanțe Speciale, care oferă și discount pentru fiecare prieten adus în programul work and travel.
Dar îmi dau seama că dacă aș da timpul înapoi pentru a mă încadra în condițiile impuse de programul Work and Travel, aș ajunge să trăiesc ani în care nu se auzise de această opțiune. Și că pe atunci nu-mi doream să plec în SUA pentru că viața îmi oferise multe aventuri în propria țară. Chirii, internate, munci subcalificate, prietenii rupte mai târziu de obligațiile familiale, oameni din toate păturile sociale, libertatea de a-ți căuta soarta, le trăisem și nu le doream înapoi, nici măcar cu iz de străinătate. Aveam chiar și o viză în pașaport, viza unei țări îndepărtate la care ajunsesem cu trenul și coborâsem la temperaturi cu 20 de grade mai mici decât cele cu care eram acomodată. Mă consideram suficient de trecută prin viață, dar eram de fapt obosită și lipsită de perspective. Nu îmi organizasem viața de studentă și în afara unei diplome și a amintirilor nu mă alesesem cu nimic.
Dar dacă printr-o minune aș reuși să mă întorc în timp, mi-aș regândi fiecare alegere făcută. Aș alege o facultate de viitor precum cele exemplificate, m-aș înscrie în programul work and travel și aș pleca să (re)descopăr America. Am auzit și bune și rele despre SUA, despre cultul muncii pe care îl au cei de peste ocean și despre teritoriile vaste în care locuiesc. Conversând online cu americani, mi s-au părut genul de oameni care trec la esența problemei, care știu să se facă înțeleși repede și care îți deschid mintea. Americanii au personalitate și sunt foarte buni comunicatori.
Odată acceptată în programul work and travel, mi-ar plăcea să vizitez Los Angeles și mai ales Hollywood și platourile de filmare. Mi-ar plăcea un job în cetatea filmului, un job care să-mi ofere posibilitatea de a observa oamenii și industria filmului. Nu-mi fac iluzii că aș primi vreodată un rol, fie el și de figurantă, deși nu se știe niciodată. Aș avea ce povesti până la adânci bătrâneți prietenilor, pentru că puțini sunt cei care au ajuns la Hollywood. Iar dacă aș fi studentă la actorie, această experiență ar fi un plus imens în CV-ul meu.
Pentru mine, SUA înseamnă și fenomene meteo extreme, precum cicloane, uragane și tornade. Deși temute, aceste fenomene meteo sunt spectaculoase și deci demne de admirat din interiorul sigur al unei clădiri americane. Dacă aș primi un job într-o astfel de zonă, mi-ar folosi enorm mai ales dacă aș fi studentă la Geografie, spre exemplu.
Și nu în ultimul rând, mi-ar plăcea să vizitez sau să lucrez în Alaska. Populația de eschimoși și modul lor tradițional de viață în care pescuitul este pe primul loc, limba lor, obiceiurile lor, toate ar fi de interes personal și chiar și profesional, dacă aș fi studentă la Antropologie, spre exemplu. Și dacă aș ajunge acolo, în inima tărâmului de gheață, mi-aș cumpăra câteva dintre legumele imense care cresc în Alaska din cauza zilelor foarte lungi de vară. M-aș împrieteni cu câinii de sanie din Alaska, indiferent de rasa lor: Husky Siberian, Malamut de Alaska, Eschimo Canadian Alb și alții. Iar dacă aș fi studentă la Medicină veterinară, un job în domeniul îngrijirii animalelor ar face cât mulți ani de studii teoretice.
Mi-ar plăcea să vizitez și Detroit, pentru a vedea cum arată un oraș american părăsit, cum arată casele dărăpănate despre care auzisem că se vindeau și cu câteva sute de dolari. Aș face un reportaj foto și experiența mi-ar fi utilă mai ales dacă aș fi studentă la Jurnalism.
Și indiferent de zona în care aș ajunge, m-aș duce neapărat la biserici în care se cântă gosspel, întrucât muzica religioasă de acest tip este o experiență unică.
Am citit experiențele românilor cu programul work and travel. Unele sunt entuziaste, altele mai puțin. Mă îndoiesc profund că o să vizitez personal America. Pentru că ar trebui nu doar să dau ceasul înapoi, ci să mă schimb complet eu ca persoană. Eu sunt statică și ar trebui să devin dinamică. Eu prefer distanțele mici și ar trebui să mă învăț cu distanțele mari. Eu prefer mersul pe jos, iar acolo oamenii au roți sau aripi în loc de picioare. Eu sunt rigidă și ar trebui să devin flexibilă.
Însă nu mă îndoiesc că oricine vizitează SUA se întoarce cu noi prieteni în lista de Facebook și cu un alt stil de relaționare cu oamenii și cu problemele vieții. Pentru că work and travel nu înseamnă vacanța de o lună la bunici sau câteva zile pe litoral, și nici un job de vară la supermarket-ul de cartier, ci înseamnă să devii american pentru câteva luni.
Articol scris pentru Superblog 2017.