Un anunț bizar

Când am citit, în ziarul local, anunțul Profesor de sunet, caut iubitor de muzică, am fost intrigată. Așa că am sunat la numărul indicat, ca să lămuresc misterul. Iubitoare de muzică sunt, dar la ce mi-ar trebui un profesor de sunet? Ce, nu aud și singură?

– Alo, bună ziua, am sunat în urma anunțului din ziar. Scrie aici profesor de sunet, caut iubitor de muzică. Sunteți cumva profesor de muzică și acordați meditații particulare?

– Bună ziua. Nu chiar, de fapt deloc. M-am referit la cu totul altceva. Mă scuzați, puteți aștepta puțin în telefon? Am un apel pe altă linie.

– Da, desigur.

Au urmat câteva minute bune de muzică de așteptare, însă nu era orice muzică. Suna…super-bine. Înaltele și basul erau de calitate excepțională, cum nu mai auzisem niciodată. După un adevărat concert telefonic, conversația a reînceput:

– Am revenit, mă scuzați. Știu că am fost lipsit de eleganță, dar sper că muzica v-a ținut de urât.

– Acum mă puteți lămuri cu privire la anunțul din ziar? Am o nepoată pasionată de muzică (de fapt, toată familia e melomană) care își caută un profesor pe măsură. Sunteți profesor de muzică sau nu?

– Eu personal nu sunt, dar știu pe cineva care vă poate ajuta, răspunse vocea necunoscutului din telefon.

– Ați dat anunțul în locul acelui profesor, atunci?

– Nu, noi nu falsăm când e vorba de muzică. Suntem foarte serioși, dispunem de tehnologie ultimul răcnet cu design retro. Cei care apelează la noi au venit tot ca dvs, needificați, dar noi le-am oferit ceva luxos în schimb. Le-am vândut sisteme audio Edifier.

555555_Hy22jj-X_B1SvSalfx

– Ah! Cred că încep să înțeleg. Sunteți agenți de vânzări.

– De ce, v-am sugerat să cumpărați ceva de la noi?

– Ăăă… nu, dar ați menționat de produse de lux pentru iubitori de muzică.

– Luxul în muzică înseamnă calitatea sunetului. Doar nu vorbim de sisteme audio care să coste cât o mașină de lux sau cât un penthouse în New York. Ce înțelegeți dacă vă spun putere de 130 wați, bass de 5,5″ cu diafragma de aluminiu și tehnologie planar magnetic pentru sunete înalte, cu presetări vocale, monitor, clasic și dinamic?

573a8cf7N14e84b7f_r1TuZYGX_HkFZDTxze

– Sună aproape ininteligibil pentru mine.

Din receptorul telefonului se auzea acum Serenada lui Schubert. Receptorul vibra în mână, dar nu l-am îndepărtat de ureche pentru că în ciuda forței sunetului, fidelitatea era remarcabilă.

– Acum înțelegeți?, reveni vocea din telefon.

– Da, de fapt am înțeles după ce am auzit. Dar până la urmă îmi puteți explica anunțul cu profesorul de sunet care caută iubitori de muzică? Aș dori să mă lămuresc.

– Dați-mi adresa dumneavoastră, vă rog. O să vă trimit profesorul la domiciliu, ca să discutați cu dânsul direct. Profesorul nu se poate da jos singur din mașină, așa că va trebui să coborâți personal. Fără nicio altă obligație, bineînțeles.

Deși conversația evoluase neașteptat, mă bucuram că voi elucida misterul. Cine era profesorul de sunet, cu cine discutasem, ce minunăție tehnologică putea scoate sunetele înalte și bașii pe care îi auzisem în receptor și ce urmărea anunțul din ziar?

Le-am dat adresa și după câteva minute de așteptare, un camion se opri în fața blocului. Traficul era înfricoșător la ora aceea și sunetul străzii acoperea orice tentativă de comunicare. Din camion au coborât doi tipi care au deschis ușa camionului și m-au invitat înauntru…

Măi, dar ce am văzut acolo! Înăuntru era un adevărat magazin de căști, boxe, sisteme audio și chiar câteva instrumente muzicale. Cei doi tipi au invitat și alți curioși de pe stradă să testeze, cu ajutorul unor căști, sunetul muzicii cu echipamente Edifier, dar și cu alte mărci. Prețurile fiecărui echipament era lipit la loc vizibil. Unele accesibile, altele mai cu scârț. Mi-am pus căști Edifier pe care le-am conectat la sistemul S2000 Pro de la Edifier. Eram atât de absorbită de ceea ce făceam, încât am tresărit când, brusc, muzica s-a oprit.

– Mă scuzați că v-am întrerupt momentul muzical, dar folosiți sistemul de boxe Edifier S2000 Pro, conceput pentru înregistrare și mixare la domiciliu. Sunt studentă la Conservator și aș vrea să testez și eu acest echipament. Îmi permiteți?

Tipa blondă care știa si să cânte atașă un microfon la boxe și își testă vocea și echipamentul muzical cu fragmente de muzică pop. În timp ce o ascultam, și nu cânta deloc rău, mi-am amintit ce-mi spusese ea. Sistemul de boxe care îmi făceau endorfinele să sară, Edifier S2000 Pro, erau dedicate celor care înregistrează și mixează la domiciliu. Nepoata mea face canto. I-ar face bine să se audă la adevărata ei valoare, dar și să se poată înregistra. În plus, Crăciunul se apropie cu pași repezi.

Însă misterul pe care dorisem să-l deslușesc încă nu era clar.

Cine era totuși profesorul de sunet din anunț? Am privit sistemul Edifier S2000 Pro. Avea conectivitate maximă, incluzând următoarele intrări: optic, coaxial, aux, balance și Bluetooth. Arăta bine, suna bine, se conecta bine cu utilizatorii săi, ca un adevărat profesor de muzică!

– Cât costă sistemul de boxe Edifier S2000 Pro?, l-am întrebat pe unul dintre tipi.

– Prețul, ce noțiune relativă…azi e 1500 de exemplu, peste doi ani 1000 iar prin martie era vreo 2000 de lei.

– Deci sunteți agenți de vânzări. Cu acel anunț ați urmărit să stârniți curiozitatea celor interesați de muzică. Nu regret că v-am sunat, căci dacă nu aș fi auzit cum sună și ce poate face Edifier S2000 Pro, nu aș fi aflat că am nevoie de el. Iar în acest magazin mobil, vânzările merg mai bine decât dacă ați fi așteptat cuminți în magazin.

– Ah, dar acesta nu e un magazin mobil, noi am venit să vă prezentăm sistemul audio Edifer, fără niciun angajament din partea dvs că veți cumpăra. Știți, sunteți singurul care a sunat în urma anunțului din ziar.

– Bine, cum ziceți. Eu o să cumpăr boxele Edifier S2000 Pro pentru că pur și simplu sună excepțional de bine.

M-am dus și am luat în brațe cele 18 kilograme de boxe Edifier, am plătit celor doi agenți de vânzări care nu recunoșteau că sunt agenți de vânzări și dusă am fost, convinsă că mi-am găsit profesorul de muzică.

Boxele au un aspect retro-luxos, datorită finisajelor de lemn pe părțile laterale, care se asortează perfect cu mobilierul meu clasic. Sunetele muzicii se asortează urechii mele muzicale, care se bucură acum de toate genurile muzicale la adevărata lor valoare.

1_H1pKKgmX_BkC6rplMe

Articol scris pentru Superblog 2017.

 

Un răspuns la „Un anunț bizar”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *