Apa minerală plată ideală pentru copii se scrie "Aquatique"

Pentru că bebelușii au de trei ori mai multă nevoie de apă decât adulții (metabolismul sugarilor fiind foarte rapid), pentru că rinichii celor mai mici dintre pământeni nu elimină sodiul la fel de eficient ca rinichii adulților și pentru că nu ne jucăm cu sănătatea copiilor, trebuie să le oferim apa ideală. Dacă ea există, trebuie să o găsim, iar dacă nu există, trebuie să o inventăm.

Aquatique-group-02b.jpgDar care este apa ideală pentru bebeluși și ce calități trebuie să aibă aceasta, v-ați întrebat vreodată?

Știm cu toții că apa de la robinet nu este chiar ideală pentru consumul uman și că în unele cazuri consumul apei de robinet a dus la boli cronice, cu precădere la boli renale. Eh, mare lucru, tot apă e, au spus unii dintre cei care frecventează acum secțiile de dializă ale spitalelor. În cazul copiilor însă, apa cu conținut prea mare de sodiu sau de nitriți poate avea consecințe imediate, uneori chiar fatale (de exemplu „boala albastră”, cauzată de excesul de nitriți, compuși toxici ce se găsesc în apa de fântână).

Și dacă tot am explicat de ce au nevoie cei mici de apă de cea mai bună calitate, vreau să menționez calitățile absolut obligatorii ale apei destinate sugarilor și copiilor mici:

  • conținut scăzut de minerale (mai puțin de 120 mg/l), conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 978/2006. Apa minerală plată Aquatique are 104 mg/l.
  • concentrații de sodiu mai mici de 20 mg/l, așa cum recomandă societățile de pediatrie europene
  • conținut scăzut de substanțe toxice precum metale grele, nitrați sau nitriți, substanțe care nu se distrug prin fierberea apei
  • existența unor certificări oficiale în ce privește calitatea apei destinate bebelușilor și copiilor mici. Spre exemplu, Societatea Română de Pediatrie și Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” recomandă apa minerală plată „Aquatique’ atât pentru prepararea hranei bebelușilor, dar și în dietele fără sare
  • gustul bun și claritatea apei plate, precum și lipsa depunerilor pe fundul sticlei, calități pe care Aquatique le are cu prisosință, aspecte pe care le cunosc din proprie experiență. Aquatique îşi are izvorul în inima munţilor Carpați, la o altitudine de 1.100 m, în zona protejată a Parcului Natural Bucegi, rezervaţia naturală Abruptul Prahovean, ceea ce explică calitățile ei deosebite.
  • vechimea brandului, pentru că timpul este cel mai bun test al unui produs. Și aici Aquatique trece cu brio testul calității, anul acesta brandul împlinind 10 ani de când a fost lansat pe piață de către Romaqua Group.
  • prețul accesibil. Aquatique are un preț chiar foarte accesibil, l-am găsit cu mai puțin de 2 lei pentru sticla de 2 litri în anumite magazine online.

Dacă vrei să știi care este brandul de apă minerală plată ideală pentru consumul bebelușilor și copiilor mici, trebuie să știi că Aquatique a fost aleasă în anul 2017, pentru al doilea an consecutiv, drept cea mai de încredere apă minerală plată pentru bebeluși și copii mici. Aquatique este brandul pentru copii numărul 1 în topul Forbes, și asta pentru că mămicile au înțeles importanța apei pentru sănătatea copiilor lor.

montaj-aquatique-RGB

Îmbuteliată în sticle de 500 mililitri, 2 sau 5 litri, Aquatique este o apă sigură nu doar pentru sănătatea micuților, dar și a adulților. Persoanele care trebuie să limiteze consumul de sodiu din alimentație sau persoanele care suferă de obezitate (știai că toxinele din organism îngreunează îndepărtarea kilogramelor în plus?) pot folosi cu succes Aquatique, apă cu conținut redus de sare și toxine

Cu toții știm că organismul uman poate rezista săptămâni întregi fără hrană, dar că nu poate rezista mai mult de 3 zile fără apă. Dar dacă bem o apă infestată cu un microb virulent sau dacă bem apă de mare bogată în sodiu, așa cum se întâmplă când oamenii nu au avut de ales, oare în ce chinuri ne-am petrece ultimele zile din viață?

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *