gazduire enterprise

Hosting și găzduire pentru bloggeri

intreaba si raspunde 300x177 - Hosting și găzduire pentru bloggeri

Caut găzduire web sau hosting web de câteva luni bune. Deși am citit destule articole online pe tema aceasta, drumul de la înțelegerea propriilor nevoi la găsirea hostingului care să răspundă nevoilor mele a fost destul de alambicat.

Am citit destule articole pro-hosting și pro-domeniu propriu, am studiat un forum SEO și SEM, am răsfoit ofertele firmelor de hosting din România și din străinătate. Se spunea într-unul din articole că trebuie să cumperi hosting din România dacă traficul blogului provine din țara noastră și că hostingul din afară înseamnă servere din afară și trafic îngreunat pentru vizitatorii români. În cazul meu alegerea a fost simplă: cititorii mei sunt majoritatea români, iar românii, precum se știe, vor bloguri care se încarcă rapid.

Dacă în cazul platformelor gratuite de blogging precum blogspot.com și wordpress.com hostingul este asigurat gratuit de aceștia în condițiile lor- spre exemplu platforma gratuita wordpress.com nu permite Adsense pe blogurile găzduite gratuit și nici nu agreează activitatea de afiliat, găsirea unui hosting sau găzduire proprii îți permite mai multă libertate de expresie, că doar asta plătim când cumpărăm hosting (găzduire): libertatea de a crea conținut, de a monetiza valoarea muncii noastre online, de a oferi blogului un aspect personalizat și de anu fi penalizați de Google pentru că am încălcat regulile unei platforme gratuite de blogging.

Am studiat ofertele site-urile de găzduire web sau hosting web (expresiile sunt sinonime) ca pe manuale în limba chineză. Am intrat în contact cu diverse oferte a zeci de firme de hosting, cu diverse expresii specifice domeniului și am încercat frustrarea omului care știe ce caută, dar nu știe unde anume să caute. Am înțeles că e bine să ai certificat CSS, indiferent de domeniul de interes al blogului. Unele firme taxează în plus instalarea unui astfel de cetificat, pe când altele ți le instalează gratuit.

Am făcut simulări peste simulări de plată pe site-uri, am testat viteza de răspuns la întrebările mele a firmelor de găzduire web (și tocmai aici, la claritatea răspunsurilor primite, m-am oprit de multe ori. Ca o adevărată începătoare, puneam întrebări pe care nici eu nu le înțelegeam prea bine, iar răspunsurile primite în loc să mă clarifice, mai mult mă confuzau).

Cumpărarea unui domeniu .ro, .com, .online, .xyz este destul de simplu de înțeles și de realizat, însă cumpărarea unui hosting web este ceva mai complicată de atât. Domeniul propriu te ajută să scurtezi numele blogului, crește autoritatea blogului în ochii lui Google, iar ca rezultat articolele scrise se indexează mai bine.

Precum spuneam, am tot studiat ofertele firmelor de hosting promovate de un forum SEO, dar cel mai mult m-au ajutat comentariile pe subiect ale forumiștilor, oameni ca mine și ca tine, poate cu ceva mai multă experiență în domeniu. De multe ori, prețul găzduirii web era destul de problematic pentru mine. Puține firme de hosting permit plata lunară, multe solicită plata trimestrială sau semestrială a găzduirii oferite, ceea ce înseamnă o sumă destul de importantă de bani. Iar unele pachete de găzduire web, deși accesibile ca preț, te limitează prin găzduirea unui număr limitat de domenii web (1 singur domeniu, maxim 3 domenii, maxim 5 domenii, mair rar domenii nelimitate), prin spațiul redus oferit (în traducere liberă: dacă achiziționezi un pachet cu resurse tehnice reduse și îți crește traficul pe blog, viteza de încărcare a paginilor se reduce semnificativ și ești invitat de firma de hosting să-ți achiziționezi un pachet mai generos ca resurse, așa cum am citit că se procedează în astfel de cazuri).

Mie îmi trebuia o firmă clară în exprimare, plata lunară a serviciilor de găzduire, o recomandare din partea unei surse de încredere și preț pentru începători, dar și IP dedicat, nu împărțit cu alte site-uri, așa cum se mai practică în online. Iar promptitudinea în răspunsuri a fost factorul cheie în alegerea unui pachet de hosting web de la Găzduire Enterprise. Când am primit răspunsul la întrebarea mea de la firma Găzduire Enterprise, am știut că am ajuns la finalul căutărilor mele. Oamenii îmi înțelegeau întrebările și aveau răspunsuri prompte, clare, pe înțelelesul meu. Evrika!

După ce comanzi un pachet de hosting web în funcție de necesitățile blogului (traficul, tipul de materiale încărcate), firma de hosting se ocupă de transferul conținutului blogului vechi pe blogul nou, cu domeniu și hosting. Tot ce trebuie să faci este să comunici pe mail cu firma de hosting, iar dacă firma de hosting este un bun comunicator și are oferte bune, migrarea vechiului blog pe domeniu cu hosting este mai mult decât un succes, este o satisfacție.

Deși nu pot pretinde că acum sunt specialistă în găzduire web, pot spune că am găsit la Găzduire Enterprise promtitudine, claritate și pachete atractive pentru un începător care-și dorește un viitor în blogging. Serverele lor sunt din România, se mișcă foarte repede, și asta o spun pe testate, și sper să nu apelez prea des pentru probleme tehnice.

GăzduireEnterprise.ro nu este un nume pe buzele tuturor căutătorilor de hosting, eu i-am găsit menționați  pe un grup de facebook neutru acestui subiect, însă cineva a menționat de ei prin prima prețurilor foarte competitive și a calității oferite. Ochii mi s-au mărit instant, cu speranța că în sfârșit am găsit ce căutam și așa a începutul finalului căutărilor mele într-ale hostingului web.

Oficial, am acum  domeniu și hosting. Încep anul cu ceva nou pentru blog, iar dacă am noroc la concursul organizat de Gazduire Enterprise și Școala De Blogging, aș putea câștiga:

gazduire enterprise

Premiul I : Un blog WordPress profesional „la cheie”:

  • domeniu la alegere ( .ro .com .eu )
  • temă WordPress premium
  • optimizat pentru vizualizare optimă pe toate dispozitivele (inlcusiv cele mobile)
  • instalare și configurare
  • SEO Onpage
  • hosting gratuit pe viață

Premiul II : Un blog WordPress „la cheie”:

  • domeniu la alegere ( .ro .eu )
  • instalare si configurare
  • hosting gratuit pe viață

Premiul III : Un blog WordPress „la cheie”:

  • domeniu la alegere ( .ro )
  • instalare si configurare
  • hosting gratuit pe viață

Puteți participa la concurs până pe data de 06.01.2018, iar concursul îl găsiți pe scoaladeblogging.ro.

Spor la găsirea hostingului perfect!

Lasă un răspuns