SuperBlog- proba în care bloggerii se jurizează între ei

Înscrierea la SuperBlog, o dilemă

SuperBlog 2017 a început cu o dilemă: să mă înscriu sau să nu mă înscriu? Dacă mă înscriu, știu ce urmează: o competiție lungă, în ritm fast-forward, cu câștiguri puține și stres mult. Dacă nu mă înscriu, uit să scriu, blogul stagnează și mie nu-mi plac apele stătute, iar cititorii mei vor veni doar din Google plus câte un rătăcit care mă urmărește pe wordpress.com. Și nici aceia nu mă vor citi cu atenție, ci în treacăt, că doar nu câștigă nimic dacă mă citesc pe mine.

Dacă nu mă înscriu, nu mai scriu atât de des și-mi va lipsi verva aceea a spectacolelor în care spectatorii sunt și spectatori dar și potențiali câștigători. Dacă nu mă înscriu, o să-mi lipsească atmosfera aceea de lupte de câini, în care spectatorii au pariat niște bani pe unul dintre participanți, așa că urmăresc toate luptele cu maximă atenție.

Știam că singură nu știu să creez o astfel de atmosferă și nici nu am reușit să-mi transform blogul în tiparniță de bani cash, așa că m-am înscris, deși nu mai urmărisem competiția și nu eram la curent cu noii sponsori și noile trenduri. M-am înscris pentru că simțeam nevoia să cresc.

Pentru că vedeți voi, nu sunt un participant constant la SuperBlog. Cred că am mai bifat un singur maraton SuperBlog, acum mai mulți ani. Pe atunci, dragii babei, cerințele dădeau mai mult frâu liber imaginației, lesa era mai lungă, dar și nervii mai încordați. Dar deși brief-urile au fost mai tehnice, localizarea mea în clasament a rămas cam la fel ca acum mai mulți ani, deși am investit mai mult timp și m-am ținut de cerințe mai rău ca râia de piele.

Nu am descoperit rețeta succesului la SuperBlog

Câte bloguri, atâtea stiluri, câte articole despre succes, tot atâtea idei diferite pe care nu ai cum să le implementezi. Nu am înțeles nici acum de ce unii scriu mai bine decât alții. Nu aș putea sfătui pe cineva cum să scrie ca să ia note mari. SuperBlog nu are nicio rețetă de succes.

Articolele câștigătoare sunt uneori bine scrise alteori nu. Unele sunt scrise în versuri altele în proză. Unele au fost susținute de filmulețe, dar majoritatea nu. Pe unii bloggeri i-am reținut cu nume prenume și adresă de blog, pe alții nu. Unii câștigători au inclus fotografii din arhiva personală, alții s-au menținut ceva mai neutri și tot au câștigat probe.

Ce mi-a lipsit

Mi-a lipsit sentimentul de libertate. Într-o competiție în care probele se succed în ritm alert, în care ți se dau cuvinte cheie, link-uri și ideea de bază a articolului, nu prea poți visa la libertate de creație. Și totuși, parcă era mai multă libertate de creație, mai puține cuvinte cheie, cerințele erau mai fanteziste, mai literare parcă.

În afară de proba unui sponsor care m-a impresionat prin propria creativitate, restul probelor au urmat cam același calapod: se dau cuvintele cheie, link-urile, fotografiile de inserat, ideea de bază, numărul de cuvinte. Adică a lipsit și libertatea sponsorilor de a creea propriile brief-uri și bareme de notare.

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut să scriu, să mă strecor printre cerințe și să mă joc, dar regulamentar. Mi-a plăcut să citesc câteva articole, câștigătoare sau necâștigătoare. Mi-a plăcut să descopăr stiluri plăcute de a scrie indiferent de cerințe și de subiectul probei.

Ce aș îmbunătăți

Mai multă libertate atât pentru sponsori, în formularea cerințelor, dar și pentru bloggeri. Premii garantate ceva mai multe, pentru că sunt sigură că există finaliști fără premiu.

Ce nu mi-a plăcut

Stresul. Note care se pun la miezul nopții ținându-te lipit de laptop, participanți frustrați de stilul altora de a scrie sau de metodele abordate pentru a scrie un articol câștigător, frica de a-ți expune opinia, faptul că se aduceau completări de brief chiar și cu două zile înainte de expirarea probei, faptul că dacă nu ești pe grupul de facebook dedicat SuperBlog pierzi explicații esențiale. Uneori am avut sentimentul că modul de interacțiune pe facebook dintre participanți și sponsori a contat într-un fel pe care nu-l pot descrie exact.

M-am supărat de supărările altora, m-au atins dezamăgirile celorlalți participanți. M-am simțit sub nivelul celor care știu să-și facă reclamă și imagine mai bine decât mine. Nu mi-au plăcut intervențiile pe mesageria facebook nici atunci, nici acum. Le percep ca pe amenințări mascate- ai grijă ce vorbești că s-ar putea să mă deranjezi.

Nu am reușit să scriu planificat, după rețetă. Nu am reușit să amân publicarea articolelor până în ultima zi. Nu am reușit să câștig decât probe la care inspirația a venit ca unsă, fără mare documentare sau mare efort. Compatibilitatea naturală dintre mine și probe a jucat un rol esențial, ceea ce mă face să cred că tot nu am evoluat ca metodă de scriere. Nu am reușit să-mi găsesc vocea unică, ceea ce mă face să mă întreb de ce scriu, până la urmă, dacă tot nu am un stil aparte. După atâția ani de scris pe blog, tot nu știu dacă scriu literar, advertorial, jurnalistic sau pur și simplu nu scriu destul de bine.

Și mai e frica de ceilalți. Mi-e o frică teribilă de ceilalți, de cum mă percep, de faptul că s-ar putea să primesc mesaje private de atenționare, sau bobârnace să le zic așa. Mi-e frică să nu mă fac de râs și mi-e frică să câștig, pentru că dacă câștig ceva, sigur supăr pe cineva sau atrag o săgeată ironică sau zeflemistă. Parcă aș prefera o competiție mai relaxată, în care diferențele între câștigători și necâștigători să fie mai mici. Parcă mi-aș dori să nu mai simt să umblu pe nisipuri mișcătoare, că scriu la sigur, că participarea mea e binevenită, dorită și necesară. Că participând îmi fac mie însămi un bine, nu un rău.

Dar la urma urmei, e un joc. Un joc cu mulți participanți, multe premii, mulți organizatori, multe stiluri de scriere și puțini câștigători.

Aș propune existența unor premii garantate pentru cei care îndeplinesc un anumit standard și premii suplimentare pentru cei aleși de sponsori. Mai mult feed-back personal pentru fiecare blogger, ca să știe ce poate îmbunătăți la modul de scriere. Și o atmosferă ceva mai frățească între participanți. Adică măcar să ne recunoaștem unii altora efortul de a participa, înainte de a ne supăra că a câștigat…celălalt.

Știu, nici de data aceasta nu am scris destul de creativ, destul de fluent, destul de motivațional, destul de coerent și nici mai bine decât ceilalți. Mă expun din nou notării unui articol, privirii publice, opiniilor personale, comentariilor pe care mi-e frică să le citesc. Premiul surpriză e undeva departe de mine. Pulsul se accelerează din nou deși habar nu am ce aș putea câștiga. Având în vedere că mă jurizează ceilalți și că eu va trebui să-i notez la rândul meu și să provoc suferințe sau nedreptăți, mă întreb, totuși, oare ce va urma?

Etichete: blog,bloggeri,Competitie,jurizare,superblog 2017