De ce aș dormi cu Amber?

Deși sunt sceptică în ce privește reîncarnarea, cred că în timpul anilor petrecuți pe Terra ca ființă umană am suferit transformări ontologice. Dacă în copilărie somnul nocturn îmi suna a obligație plicticoasă iar  cel de după amiază a ciudățenie inventată de oamenii leneși, acum, după mai mult de 30 de ani petrecuți pe planeta albastră dorm asemenea pisicilor: mult, profund și visând cât pentru șapte vieți.

Nu mi-au crescut mustăți de pisică, dar picioarele și mâinile mele au devenit sensibile asemenea pernuțelor de mâță. Trag draperiile pentru a cufunda dormitorul în cel mai negru întuneric și închid ferestrele pentru a avea liniște, mă tolănesc în pat și aștept să mă ia somnul. Uneori apelez la același ritual și ziua, dacă trupul mă îndeamnă la odihnă. Mă trezesc amintindu-mi vag visele avute și cu mici dureri pe ici-colo. Uneori mi se înțepenește gâtul, alteori mijlocul mi-l simt apăsat de o greutate iar dacă am dormit incomod mă trezesc gârbovită precum Cocoșatul de la Notre Dame. Știu, ar trebui să renunț la pernă. Și ar trebui să nu mă mai fâțâi atât de mult înainte de a adormi, de parcă aș încerca să liniștesc o turmă de cai sălbatici ce galopează pe dâmburile saltelei cu burete. Mi-ar trebui o saltea mai mare și mai pufoasă, în care să mă scufund până la limita plutirii, ca pe un norișor.

Însă cum orice miracol, inclusiv cel al unui somn perfect odihnitor, ascunde mulți ani de studiu, știință și inovație, somnul meu are nevoie de Amber. De ce Amber, aflați pe site-ul care oferă programul de testare de 100 de nopți pentru saltelele cu spumă de chihlimbar AmberFoam®. Dacă ai cumpărat o saltea Amber și nu ești mulțumit de ea, o poți înapoia gratuit în 100 de zile, iar costul saltelei îți va fi returnat integral.

De la mine, cea care a dormit pe toate tipurile de saltele posibile, pe pături, pe perne, pe pământ, pe nisipul arzător al plajelor, pe fotolii strâmte și neextensibile, pe genți de voiaj, în saci de dormit sau strâmtorată pe paturi înguste dar și pe paturi imense cu saltele pe măsură, află că ziua bună se cunoaște după salteaua cu care ai dormit. Amber este prima saltea din lume cu spumă de chihlimbar AmberFoam. Mai mult de atât, saltelele Amber sunt de calitate deosebită și oferă confort, postură sănătoasă în timpul somnului și multe alte plusuri față de saltelele din magazine și show-room-uri:

  1. Amber are un aspect exterior moale și fin cu înveliș anti-alunecare. Adio cearșafurilor încolăcite de dimineață!
  2.  Amber conține spumă AmberFoam cu chihlimbar, brevetată. Chihlimbarul este o piatră semiprețioasă organică formată din rășina coniferelor. Are efecte pozitive asupra corpului uman, fiind folosită încă din Antichitate în medicină. În medicina modernă oficială, chihlimbarul este utilizat ca materie primă în producția de acid succinic, un foarte bun biostimulator. Pe lângă aceasta, acidul succinic are proprietăți antioxidante, antiinflamatorii și antistres.
  3. Sub învelișul moale, Amber ascunde cel mai inteligent sistem ortopedic din lume, Pocket Spring. Peste 500 de arcuri individuale/mp, fiecare învelit în material textil nețesut, vor asigura corpului tău o poziție de dormit sănătoasă. Aceste arcuri garantează saltelei ventilație, aerisire și răcoare. Sistemul cu arcuri silențioase răcorește suprafața saltelei cu 40% mai mult decât saltelele obișnuite cu spumă. Adio saltelelor supraîncălzite, senzației că dormi într-un cuptor încins și scârțâiturilor saltelelor obișnuite!
  4. Amber conține spumă High Resilience (HR) cu 7 puncte de confort ce corespund celor 7 zone de greutate ale corpului care exercită tensiune asupra saltelei. Spuma HR are funcție de masaj al corpului, ceea ce reduce durerile musculare.
  5. Amber conține spumă de memorie cu densitate ridicată, care reacționează la căldura corporală (oferă termoreglare) și preia curbele anatomice, creând astfel senzația de plutire.
  6.  Amber este anti-bacteriană, deci te protejează de acțiunea dăunătoare a bacteriilor.

saltea amber

1- AmberFoam în husă pentru saltea; 2- spumă HR cu 7 zone de confort;

3- sistemul ortpedic Multi Pocket Spring; 4- spumă cu memorie de densitate ridicată

7. Amber este o saltea cu două fețe, concepută atât pentru cei care se odihnesc mai bine pe o suprafață moale (partea cu spumă cu memorie), dar și pentru cei care preferă suprafețele mai tari (partea cu spumă HR). Alegerea îți aparține!

saltea amber cu chihlimbar8. Amber are 3 certificate de calitate, și anume certificatul pentru calitatea textilelor OEKO-TEX, testul pentru rezistență și fiabilitate LGA și certificat de clasa A pentru responsabilitate din punct de vedere social BSCI. Poți comanda salteaua Amber pe orice dimensiune, păstrându-ți dreptul la perioada de testare de 100 de zile.

Noapte bună, somn ușor/ 7 purici pe-un picior/ Puricii să te sărute/ Tot din 5 în 5 minute, îmi urau bunicii înainte de somn. Deși dimineața mă trezeam uneori pișcată de puricii animăluțelor mult iubite, somnul îmi era dulce și netulburat. Dar vremurile acelea au trecut, nu mai am liniștea copilăriei și am nevoie să înlocuiesc cei 7 purici de pe picior cu cele 7 zone de confort ale saltelei Amber cu chihlimbar. Să-i simt moliciunea ce te îndeamnă la somn, să o simt răcoroasă mereu asemenea așternuturilor pe care dormeam în copilărie în satul din creierii munților, să știu că-mi vindecă durerile de peste zi pe tăcute, în timp ce eu îmi dorm somnul de frumusețe.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *