folie protectie huawei

Smartphone abuzat, caut protecție smart!

Onorați cititori, solicit în mod public un ordin o folie de protecție împotriva stăpânei mele. Sunt sâcâit zilnic, sunt în același timp telefon, ceas și alarmăfolie protectie huawei, postez pe Facebook, îi citesc din Twitter, nu pierd semnal, mă încarc cu orice încărcător de dimensiunea potrivită, iar în ultimele luni îi găzduiesc și contul de WhatsApp. Am ceva ani de vechime și alte telefoane ar fi ieșit deja la pensie, dar stăpâna mea mă folosește abuziv și nu dă semne că ar vrea să mă înlocuiască. Mă scapă din mână cel puțin săptămânal, mă aruncă prin geantă alături de chei, monezi și alte obiecte periculoase pentru touchscreen-ul meu. Nu de puține ori am fost nevoit să recurg la înșelăciuni (nu mă încărcam dinadins), doar pentru a avea câteva ore de concediu.

Ca urmare a folosirii mele intensive, sufăr în prezent de ecran crăpat. Am o singură crăpătură, dar lungă și vizibilă, întinsă pe tot ecranul. Stăpâna mea m-a așezat în mod iresponsabil în buzunarul de la spate al blugilor ei și m-a scos de acolo crăpat. Cum este posibil, a exclamat ea atunci, să pun telefonul în buzunar și să se crape ecranul? Onorați cititori, a fost posibil!

folie protectie tableta samsungAtât vă cer, dreptul la o folie Clasic Smart Protection. Nu vă cer nici măcar o folie Ultra Smart Protection, realizată din sticlă tratată termic și chimic, ci doar o folie inteligentă cu 4 straturi, cu suprafață de polimeri elastomeri care își auto-vindecă zgârieturile fine. Dacă mi-ar aplica pe touchscreen o folie Clasic Smart Protection, cu grosime de 0.2 mm, realizat din materiale folosite și pentru protecția elicopterelor militare, aș îndrăzni să-mi fac planuri de Crăciun.

Am alături de mine, ca martori și/sau victime, o tabletă, un laptop, un aparat foto și un MP 4 Player. Dintre toate, eu și tableta suntem folosite zilnic, intens și fără scrupule. Tableta are crăpături vizibile pe ecran și este o necesitate pentru ea să primească o folie Clasic Smart Protection. Crăpăturile ei provin dintr-o alunecare accidentală pe un parchet dur și inflexibil. Plină de amprente ca și mine, cu crăpături în formă de foc de artificii, tableta are nevoie de o folie specială pentru dimensiunile și marca ei. Pe site-ul smartprotection.ro se găsesc folii pentru nenumărate mărci de tablete și telefoane, dar și pentru laptopuri, aparate foto, scannere, ceasuri și smartwatch-uri, Ipod-uri, console și ciclocomputere GPS. Iar la nevoie, Smart Protection poate confecționa folii la comandă, după dimensiunile dorite de client.

În afară de mine și de tabletă, toate celelalte device-uri sunt în stare estetică bună, deși incidentul cu folie protectie smartwatch applepisica a pus laptop-ul în pericol. Aparatul foto beneficiază de un tratament preferențial, fiind ținut într-un toc special cu rol de protecție și utilizat doar în interior. MP4 player-ul beneficiază și acum de cutia originală, fiind în stare impecabilă.

Dar noi, cei de uz zilnic, cei care ne luptăm zi de zi pentru viața noastră, cei care supraviețuim poșetelor, buzunarelor, utilizării pe ploaie, prin nisip și vânt, cei care ne perindăm prin lume plini de amprente și cu ecranele crăpate, noi, cei care satisfacem nevoile de comunicare ale stăpânei noastre, chiar nu merităm protecție pe termen lung? Dacă ne-ar cumpăra folii Clasic Smart Protection, ar beneficia de programul „Forever Smart” de reînnoire a foliilor pentru telefoane și ceasuri, pe viață!

Mă gândesc că ar fi trebui să apelez la dreptate în mod public încă dinainte de a-mi fractura touchscreen-ul. Am venit la pachet cu o folie de protecție, însă s-a dovedit o  glumă din celofan care s-a dezlipit singură. Nu solicit despăgubiri împotriva stăpânei mele. Doresc doar ca dreptul de a fi protejat într-un mod smart să ne fie respectat nouă, device-urilor folosite zilnic, celor care muncim din greu pentru binele stăpânilor noștri, fiind permanent expuse accidentelor.

Mult timp am sperat că vom primi, eu și tableta, câte un display nou. Sau că vom primi huse de protecție, precum aparatul foto. Dar husele ne-ar face mai greu de utilizat, iar display-urile sunt scumpe. Nu e problemă, mai încercăm. Poate de data aceasta, cu sprijinul publicului, vom primi folii de protecție de la Smart Protection. O să arătăm tinere, frumoase și lucioase, ca la început!

Cu speranță, device-urile mele

 

 

 

 

 

Un răspuns la „Smartphone abuzat, caut protecție smart!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *