Uciderea puricilor: misiune imposibilă?

Mă scarpin involuntar a nu știu cât a oară. Iară m-a pișcat un purice. Am dat-o cu pudră antipurici și i-a făcut rău micuței cu ochi rotunzi și verzi. I-am pus o fiolă naturistă la ceafă, dar puricii i-au rămas fideli și ei, și mie. Dovadă, pișcăturile umflate de pe picioarele mele și scărpinatul ei vioi, taman în mijlocul unei reprize de joacă stăpână- pisic.

Am trecut atunci la următoarea metodă de asasinare a paraziților degrabă pișcători: zgarda anti-purici, tot cu substanțe naturiste, ca să nu-i fac rău motănicăi. De când i-am pus zgarda, puricii s-au făcut câtă frunză, câtă iarbă, mari și grași de parcă i-aș fi hrănit cu mâna mea. Se plimbă vioi prin blănița ei albă, ca la ei acasă, fără să știe că le-am pus gând rău.

Asta se întâmplă multor proprietari de animăluțe. Cheltuie inutil bani pe tot felul de soluții anti-parazitare și descoperă că puricii au imunitate mai ceva ca parlamentarii. Parcă ar fi actori într-una din seriile Die Hard. Dar am studiat mai departe și am descoperit câteva soluții cu renume bun în lumea proprietarilor exasperați de puricii blănoșilor mult-iubiți:

  1. Zgărzile anti-parazitare Beaphar pentru câini sau pisici. Au review-uri bune și foarte bune, sunt bio, au un miros plăcut și sunt ușor tolerate de animăluțe. Sunt prevăzute cu bandă reflectorizantă, pentru a putea urmări animalul noaptea.
  2. Zgărzile anti-parazitare Trixie pentru câini sau pisici. Au de asemenea review-uri bune, ingrediente naturale și asigură 8 săptămâni fără purici. Sunt de producție germană.
  3. Aparat ultrasonic impotriva puricilor și căpușelor. Evităm în acest fel folosirea produselor chimice asupra animăluțelor de companie, aparatul fiind inofensiv indiferent de vârsta și greutatea animalului. Se atașează la zgardă și se speră că puricii nu sunt surzi. Glumesc, însă animalele nu sunt deloc deranjate de ultrasunete. Aparatul funcționează cu baterii care durează aproximativ 8 luni, după care înlocuim bateriile (mai exact, când led-ul verde al bateriei devine roșu).

Bineînțeles că acestea nu sunt toate firmele care produc soluții anti-parazitare, dar eu cred că sunt cele mai eficiente la un preț accesibil. În plus, produsele pe care le-am prezentat pe scurt sunt eficiente nu doar împotriva puricilor, care pot transmite boli, dar și împotriva temutelor căpușe.

Deparazitarea externă a animalului de companie este, cred eu, o măsură de asigurare a confortului și sănătății animalului, dar și a stăpânului acestuia. În plus, paraziții își extind teritoriul în zonele frecventate de animal, așa că un spray Trixie pentru uciderea paraziților și larvelor mi se pare o investiție înțeleaptă. Unii încă apelează la prinderea manuală a puricilor, dar pentru mine spre exemplu este o misiune imposibilă, întrucât agilitatea lor depășește viteza mea de reacție.

Succes la deparazitare!

 

2 răspunsuri la „Uciderea puricilor: misiune imposibilă?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *