dog 1487553 640 - Câinii maidanezi- între iubirea pentru animale și responsabilitate față de cei din jur

Câinii maidanezi- între iubirea pentru animale și responsabilitate față de cei din jur

boy and dog 1876076 640 300x200 - Câinii maidanezi- între iubirea pentru animale și responsabilitate față de cei din jur
pixabay.com

Problema câinilor maidanezi este tratată documentar și actualizat de pagina Wikipedia dedicată câinilor fără stăpân. Pe scurt, sunt mulți, sunt periculoși mai ales dacă trăiesc în haite și în locuri izolate, unde se sălbăticesc și devin agresivi cu oamenii, indiferent dacă sunt bătrâni, adulți sau copii. Nenumărate cazuri de persoane mușcate de câini maidanezi sau chiar de decese provocate de aceștia sunt povestite pe scurt pe pagina Wikipedia menționată.

Unele orașe au reușit să țină sub control numărul de câini fără stăpân prin sterilizarea animalelor străzii și prin eutanasiere. Sună dur, mai ales a doua variantă, dar se pare că este singura soluție pentru ca oamenii să trăiască în siguranță. Izolarea câinilor în adăposturi speciale îmi aduce aminte de rezervațiile construite de oamenii albi pentru indieni și de lagărele în care și-au pierdut viața milioane de evrei. Încet- încet, noi oamenii devenim stăpâni peste viața și soarta animalelor, decidem dacă au voie sau nu să procreeze și dacă au voie sau nu să…trăiască.

Nu o dată mi s-a întâmplat să fiu lătrată de câini maidanezi. De atunci, am rămas cu o frică teribilă de ei,

dog 2141358 640 300x232 - Câinii maidanezi- între iubirea pentru animale și responsabilitate față de cei din jur
pixabay.com

până la a trece pe partea cealaltă a străzii dacă văd un reprezentant canin fără stăpân sau cu stăpân, dar fără botniță. Maidanezii sunt imprevizibili, sunt atrași de biciclete, trotinete sau cărucioare pentru copii, fiind periculoși pentru oamenii care folosesc asemenea dispozitive de transport. Nu cred că există vreo proaspătă mămică pe lumea aceasta care să nu fi fost lătrată în parc de un câine doar pentru că acesta era iritat de roțile căruciorului.

Pe de altă parte, există iubitorii de animale, cei care salvează câini ai străzii și le susțin dreptul la viață. Cei care îi protejează, îi hrănesc, le apără dreptul la propriul teritoriu. În principiu, este un comportament uman, generos, dar ce ne facem când câinii devin o amenințare pentru ceilalți oameni? Nu toți suntem capabili să ne împrietenim și să empatizăm cu maidanezii, nu toți știm că trebuie să vorbim cu ei pentru a le atenua agresivitatea și nu toți avem puterea să trecem peste frică pentru a înțelege că sunt și ei niște suflete chinuite, care locuiesc pe stradă, nu au asigurată hrana și apa, sunt uneori bolnavi sau nevoiți să lupte pentru supraviețuire.

dog 1487553 640 300x198 - Câinii maidanezi- între iubirea pentru animale și responsabilitate față de cei din jur
pixabay.com

Spre deosebire de noi, câinii au auzul mai fin, fiind mai iritați decât oamenii de anumite zgomote, agresați de oameni răi, otrăviți, alungați și abandonați. Însă protectorii maidanezilor ar trebui să le asigure un spațiu sigur, atât pentru ei cât și pentru cei din jur. E ușor să spui că iubești animalele, că maidanezii au dreptul să trăiască pe străzi, dar vorbele fără fapte dau naștere la alți pui nedoriți, abandonați, sălbăticiți sau agresivi. Dacă iubești animalele și vrei să le protejezi, le poți lua acasă, le poți domestici, îngriji și de asemenea, trebuie să te gândești ce vei face cu ele în cazul în care trebuie să-i părăsești. Puii de animale sunt mai independenți decât copiii, dar dacă omuleții devin independenți în timp, câinii rămân dependenți de sursa de hrană, adăpost și îngrijire medicală. Eu una n-am auzit de câini asigurați în afara celor folosiți de către forțele de ordine, doar pentru timpul în care sunt în serviciu.

Cât sunt mici, îi protejăm și iubim. Când cresc mai mari și au mai multe nevoi, unii îi abandonăm, îi dăm altcuiva, îi trimitem la țară. Și viața caninei depinde de stăpânii cei noi. Dacă alege sălbăticia, se expune la frig, la lipsa hranei, a apei potabile. La un moment dat, cel mai probabil, simpla prezență sau lătratul insistent devin deranjante, sunt chemați hinghierii, cațelul ajunge la adăpost, unde este păstrat 14 zile, apoi eutanasiat (termenul de execuți diferă în funcție de adăpost).

Eu cred că sterilizarea este cea mai bună opțiune pentru maidanezi- îi face mai puțin agresivi în perioada căldurilor, nu se mai nasc alți viitori maidanezi care vor ajunge la adăposturile de animale. Și asta pentru că e ușor să spui că iubești animalele, dar e mai greu să ai grijă de ele într-un mod responsabil. Iar responsabil înseamnă: să adopți un câine din adăpost, să îl domesticești, să îi asiguri adăpost, hrană și un stăpân.

dog 2410332 640 - Câinii maidanezi- între iubirea pentru animale și responsabilitate față de cei din jur
pixabay.com

2 răspunsuri la „Câinii maidanezi- între iubirea pentru animale și responsabilitate față de cei din jur”

  1. vax-albina

    De peste opt ani am grija unei cățelușe. Era sterilizată când a apărut în cartier, dar fricoasă. O hrăneam pe stradă și după ce au luat-o hingherii a doua oară a devenit și mai fricoasă. Acum are curticica ei și nu supără pe nimeni. Are peste 13 ani și mă bucură scâncetul ei când mă aude. I-am luat azi o hăinuță și prevăd că voi avea probleme s-o îmbrac, căci nici lesa n-o suportă din cauza asocierii cu hingherii.
    Adoptați, nu cumpărați căței de fițe.

Lasă un răspuns