merry christmas 2494184 640 - Crăciun, coming soon

Crăciun, coming soon

Oare ce o să-mi aducă Moșul anul acesta? Nu i-am trimis scrisoare, nu mi-am pregătit singură cadourile, iar cadourile comandate pentru altii vor ajunge după Crăciun (am aflat cu ocazia aceasta că și curierii au liber de Crăciun, nu doar mult invidiații bugetari).

Și dacă tot nu am scris Moșului scrisoare, profit că am blog și îmi înșir aici toate speranțele: să am parte de liniște, armonie măcar sufletească dacă nu interumană (cu umanii din ziua de azi e mai greu cu armonia, sau așa mi se pare mie), să-mi trăiască mâța și ființele dragi, să am o perioadă de relaxare și odihnă.

Nu sună super interesant sau pretențios, dar sunt gândurile și trăirile mele. Mă gândesc să vizionez un film de Crăciun, pentru că sunt mereu optimiste și vesele și ne arată fața bună a lumii, că soarele strălucește și în decembrie mai mult sau mai puțin, în funcție de zona geografică și că există scenariști suficient de creativi încât să re-inventeze povești cu magie, reni, Moși Crăciuni, iubiri ca-n basme. În afară de sumele imense de bani necesare pentru a avea un Crăciun decent, de hrana tradițională cu rețete complicate care îmi amintesc de felul în care gătea mama mea pe când trăia (sarmale, salată Boeuf, sărățele și ciocolată de casă, uneori și chec).

Poate s-au adunat câteva tristeți prin preajma Crăciunului, pentru că îmi amintesc de ultimul Crăciun sărbătorit împreună în familia în care am crescut, conștienți că următorul nu va mai fi în aceeași formație. Cineva era grav bolnav, dar trăia, ne-am fotografiat, am stat împreună și am renunțat la cheful prin cluburi sau cu partenerii de atunci. Trebuia!

Apoi îmi amintesc de un Revelion petrecut într-o țară străină, singură cuc, eu și artificiile de pe cer. Am petrecut și sărbători standard, cu chefuri și distracții, dar și din cele mai triste. Acum, înțelepțită cu forța de suprizele nedorite ale vieții, privesc Crăciunul de la distanță. Plăcut pentru copii datorită costumelor de închiriat și cadourilor, de Crăciun adulții au liber și petrec ceva mai mult, cheltuie mai mult și probabil se distrează mai mult. Unii. Alții vor fi de serviciu, alții vor apela la Ambulanță pentru urgențe medicale (li se face rău, se lovesc, beau sau mănâncă în exces).

Dincolo de poveștile frumoase de Crăciun, realitatea este că sunt doar câteva zile de alergătură (curat, bucătărie, musafiri eventual), în care se cheltuie mai mulți bani decât de obicei. În iarna lungă și geroasă care ne așteaptă, doar Crăciunul și Ziua Îndrăgostiților ne scot din starea de hibernare, făcându-ne să vedem și partea frumoasă a iernii, cu facturile ei mari la căldură, cu aleile ei alunecoase, cu codurile roșu sau portocaliu de viscol sau ger sau ambele.

Sincer, mie de Crăciun îmi plac mult sarmalele și salata Boeuf. Ah, și cozonacul, bineînțeles! Vă doresc să mâncați bine de sărbători, să vedeți o poveste frumoasă despre minunile de Crăciun și să vă fie aproape cei dragi! Iar celor credincioși, să aibă parte de o slujbă frumoasă de NAȘTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS!

merry christmas 2494184 640 - Crăciun, coming soon
pixabay.com

2 răspunsuri la „Crăciun, coming soon”

Lasă un răspuns