Un musafir supriză
Am deschis ușa încrezătoare și am ieșit să fumez o țigară. Ca să evit ca fumul de țigară să se impregneze în haine, draperii și alte țesături, uneori prefer să ies afară pentru a fuma.
Ei bine, aceste câteva secunde au fost de ajuns pentru ca musafirul surpriză să-mi intre în casă. E prea puțin spus musafir, pentru că de câteva zile a devenit umbra mea. Unde mă duc eu, hop și el. Mă urmărește pe stradă și mă strânge de mâini până acestea devin dureroase, mă mușcă de degetele picioarelor, care amorțesc de durere. Dacă mi-aș lăsa rufele proaspăt spălate pe seama lui, materialele textile ar deveni obiecte contondente.
Uneori îmi plac musafirii, mai ales cei care sunt blânzi, calzi și buni. Prin definiție, musafirii sunt acele persoane care te vizitează pentru scurtă vreme, după care pleacă ori la alte gazde, ori la ei acasă. Ei bine, musafirul despre care scriu azi este un musafir surpriză pentru că nu are de gând să plece și este omniprezent în viața mea. Să nu credeți că este inofensiv! Trebuie să umblu cu mănuși, la propriu, cu musafirul supriză, altfel îmi poate pune viața în pericol. Am citit pe Internet că deja a ucis un om anul acesta și că, indirect, este vinovat pentru îmbolnăvirea multor copii, care își petrec vacanța de iarnă în sălile de așteptare ale serviciilor de urgențe ale spitalelor.
Minim două săptămâni mai durează vizita acestui musafir supriză, amenință prognozele meteo. Între timp, am redescoperit utilitatea ciorapilor groși, vătuiți, purtați pe sub pantaloni. Binecuvântez geaca de iarnă de dimensiuni mari, care îmi permite să port trei bluze una peste cealaltă. Cred că voi crește curând și numărul de șosete și mănuși pe care le port, pentru că musafirul are colți lungi, care pătrund prin țesătura groasă a mănușilor și prin materialul neîmblănit al ghetelor.
Știu că în fiecare an nu am avut încotro decât să-l primesc și că e cumva obligatoriu să conviețuim pe perioada iernii. Împinsă de curiozitate, am citit un articol despre cum supraviețuiesc inuiții în țara de gheață. Nu am descoperit niciun sfat practic în afara acoperirii casei cu piei de focă (inaplicabil), dar am aflat cu această ocazie că gerul a dezvoltat spiritualitatea poporului eschimos (inuit). De pildă, când inuiții văd Aurora Boreală, cred că sunt vizitați de spiritele strămoșilor decedați. Și nu, nu își obligă bătrânii să moară singuri în frig pentru a-și scăpa familiile de o corvoadă, ci bătrânii sunt cei care au această inițiativă (precizează articolul).
Cum spiritualitatea mea e puțin în paragină, sper doar să nu văd stele verzi când o să alunec, inevitabil, pe gheață, în compania musafirului meu periculos și crud, gerul. De câțiva ani, nu scap nicio iarnă fără să fac din oasele posteriorului, sanie. Și mai sper să nu confund steluțele verzi cu spiritele străbunilor mei, ca să evit să devin eu însămi musafir pe la Spitalul 9.
Da, este vorba de ger. Sunt -8 grade Celsius pe aici și bate vântul, ceea ce face frigul insuportabil. Mă întreb cum rezistă cei din zona Harghita, unde s-au înregistrat -24 de grade Celsius. La orele dimineții, pășind pe zăpada bătătorită, cu mâinile dureroase și înroșite, singura satisfacție este că, alături de alte siluete singuratice, pășesc liberă prin centrul străzii. Este atât de frig, încât puțini șoferi se mai avântă pe șosea…
E frig, dom’le, tare frig!