people 3069342 640 - Și salcâmii înnebunesc

Și salcâmii înnebunesc

Și salcâmii înnebunesc în așteptarea primăverii. Abia așteaptă să-și etaleze bobocii, să-și împrăștie parfumul care mocnește acum sub ramurile încă iernatice. Acum sunt doar arbori oarecare, fără personalitate, anoști, colorați în tonuri obosite de gri-șters.

Și orașul a înnebunit de atâta nemișcare. Îi simt energia palpitând sub pașii rari, privirile iscoditoare urmărind de după geamuri primul semn de primăvară. Mașini prăfuite își așteaptă stăpânii, cu roțile înmuiate de sedentarism, abia respirând de atâtea gaze ne-emanate. Câinii străzii umblă stingheri prin orașul ce așteaptă primăvara, simțind că ceva deosebit urmează să se întâmple.

Dar nu se va întâmpla nimic extraordinar, știu. Este doar primăvara cea de mult așteptată, care ne încearcă puterea de rezistență la schimbări inevitabile. Noi o urmărim pe ea cercetând cu ochi obosiți mugurii copacilor, apusul din ce în ce mai târziu, lumina din ce în ce mai albă și puternică, iar ea ne încearcă răbdarea și ne testează armoniile interne.

Este clar, ne spune gândul, primăvara este deja aici. Uită-te la ghioceii înfloriți din grădină, la păsările care au început să se întoarcă acasă, la ramurile copacilor ieri pustii, azi înmuguriți, la oamenii care se îmbracă din ce în ce mai lejer, la felul în care orașul începe să scoată mai mult fum, să vorbească mai tare, să capete culoare în obrajii parcurilor. Este aici, pe undeva, stă ascunsă, doar-doar va reuși să ne înnebunească cu încetineala ei prefăcută. Primăvara e printre noi, asemenea fantomei unei persoane iubite de care ne temem puțin. Se pitulează pe după ploi, vânturi și temperaturi de iarnă, rânjește privind mugurașii roșii ai trandafirilor de grădină și ghioceii care nu și-au scos privirea din pământ. Are încă tenul palid al iernii, răsuflarea ei greoaie de femeie bătrână și necruțătoare, făptura prelungă și fantomatică, haine care sunt ba prea călduroase, ba prea subțiri. Ne umblă prin părul descoperit, sperând să ne facă măcar să strănutăm, speriați deja de epidemia de gripă. Ne îngheață urechile, certându-ne că nu ne ferim de ea așa cum ne ferim de Baba Iarnă.

Ambițioasă, primăvara se apropie încet, știind cât de mult este așteptată. Privește oamenii sătui de frig, mașinile zgâriate de ramuri înghețate, salcâmii rușinați de cât de greu le ies mugurii, florile ascunse prin case, animalele slăbite ce dezgroapă amintiri de iarnă. Știe cât este de puternică. Ar fi de ajuns să vină la timp și toată lumea s-ar înviora, orașul s-ar trezi mai devreme, animalele ar dormi nestigherite de frig. Dar acum este prea ocupată studiind stricăciunile iernii cu zi scurtă și noapte cât o zi de post. Doar își plimbă degetele peste haina Babei Iarna, scuturând-o de ultimele urme de zăpadă. Are programare pe 1 Martie domnișoara Primăvară, asta dacă va catadicsi să aducă temperaturi plăcute. Poate chiar acum se află la notariat cu Iarna, semnând pentru încă o lună de vreme rea. Și de ce n-ar face-o? În ciuda tinereții ei vehiculate, primăvara este o fată bătrână, bătrână de tot, dar atemporală. Vine de maxim 100 de ori în viața unui om, doar ca să plece și să-l lase pe mâinile verii.

Poate chiar acum se înțelege cu ploaia, vântul sau râurile. Să veniți, le spune ea, o să topesc deodată toată gheața, râurile se vor învolbura și oamenii mă vor aștepta degeaba cu ghiocei în mână. Degeaba îmi cântă cei mici cântecele de primăvară, eu știu cine sunt și ce pot face. Pot degropa viruși și bacterii, pot aduce astenia de primăvară, pot varia temperaturile astfel încât să răcească cu toții. Doar nu sunt atât de naivi încât să creadă că sunt bună doar pentru că mă desenează ca pe o fată tânără cu o rochie verde. Dacă anul acesta îmi place negrul, ce pot face ei, oamenii?

Și în plus, niciodată nu mi-au plăcut cum înnebunesc salcâmii. Miros frumos, e drept, dar pe lângă ei se trezesc și nesuferiții de plopi, cu pufurile lor zburătoare. Voi veni, dar doar pentru că trebuie. Voi veni însă cu bune și cu rele, ca în fiecare an. Florile vor suferi când le va crăpa pielița ce acoperă bobocii, copacii se vor chinui când mugurii vor crește asemenea unor tumori benigne iar eu mă voi plimba oriunde doresc eu mai întâi. Pentru că eu sunt Primăvara, iar voi doar biete ființe trecătoare.

people 3069342 640 - Și salcâmii înnebunesc

Un răspuns la „Și salcâmii înnebunesc”

Lasă un răspuns