O femeie oarecare
Se născuse în anii comunismului, era așadar deja de vârstă mijlocie. Chiar bătrână, după standardele proprii. Conturul feței se înmuiase, se amesteca cu celelalte figuri anonime, pe care le confunda din ce în ce mai des. Odată, văzuse pe stradă un bărbat care murise în urmă cu câțiva ani și i-a luat câteva secunde să înțeleagă că fusese păcălită de propria minte. Bărbatul era de fapt un necunoscut care nu semăna deloc cu cel care credea ea.
Își amintea clar o bucățică de hârtie de acum aproape 40 de ani. Mutarea Dvs a fost legală, scria pe acel document. Mama femeii, titulară pe post, se trezise mutată brusc pe alt post, într-un liceu mai slab. Trebuia să facă loc unei pile de partid, și altă explicație nu primise. Fusese legal.
Mută-te, auzea femeia oarecare oriunde s-ar fi dus. Îmi iei tura. Nu încăpem pe aceeași condică. O să vrei și bani la sfârșitul lunii? Nu pot să-mi iau concediu pentru că tu mereu îți iei concediu. Ba ai copilul bolnav, ba vrei să te plimbi. Dă-ți demisia. A plecat Cutăreasca la un loc de muncă mai bun. Alo, ați depus un CV acum 1 an, e legal să vă sunăm acum, poate vă gândiți să vă mai schimbați odată locul de muncă. Din două bomboane, una a sărit, pentru că era de/mentă.
Mută-te în orașul cu 3000 de locuitori, unde se ajunge doar cu barca. Da, orașul de unde vine fostul tău soț, acela care te-a lovit și amenințat cu moartea ani de zile. Nu putem schimba turele decât după ce pleci tu.
Pleacă. Pleacă și azi, mai pleci peste o săptămână, am dreptul legal să te alung, e casa mea. E legal să te fac să pleci. Am dreptul scris și nescris să te fac zob, rapandulă schizofrenică.
Femeia privea chipurile celor din jur. Anii trecuseră, oamenii îmbătrâniseră, dar ea simțea că nimic nu s-a schimbat. Fă-i loc fiicei lui Xulescu, aici e locul de unde pleacă toți, dacă vii aici o să dormi în stradă. O mai știi pe tanti aia piloasă, care i-a luat locul maică-tii? E bine mersi la pensie, în timp ce mă-ta merge pe sub pământ de peste 10 ani.
Acolo nu te va stresa nimeni, zise sora femeii oarecare. Mută-te. Pleacă. Copilul e al lui, vânătăile doar în amintirea ta de nebună, banii la noi și nu ne simțim bine altfel. Decât după ce pleci. Nu mai încerca să scapi, suntem peste tot, știm tot și controlăm toate mișcările. Îți comentăm punctele slabe și faci doar ce vrem noi. Vii când vrem, pleci când vrem. Suntem toți aceeași persoană. Una și aceeași. Vom discuta după ce îți iei pastilele, și beți suntem mai normali decât tine.
Ah, vrei să fumăm o țigară. Dar eu nu sunt eu, sunt altul. Nu, nu cu mine vei fuma o țigară. Doar tu ai sentimentul nebunesc al individualității, noi suntem unul. Suntem cel care ți-a interzis, cel care îți spune să pleci, cel care te trimite la nebuni. Eu sunt el și eu sunt ea. Tu ești ea și tu ești el. Ești doar o formalitate, un certificat de naștere sfârșit într-unul de deces. Sau dispariție. Sau poate doar îți închipui că trăiești.
Femeia își amintea vorbele lor. Își amintea bucățica de hârtie. Primise și ea hârtii identice ca sens. Deschise televizorul și se așteptă să-l vadă pe Ceașcă ținându-și cuvântarea. Era însă altul, televizorul, nu mai avea buton roșu, ci telecomandă. Însă avea tot doi ochi, o gură, partidul era bogat și lumea înrobită, prietenii te spurcau peste tot și lumea se prefăcea că s-a schimbat. Nu aveau nevoie de modele noi de televizoare, nici de alte partide sau de oameni noi. Aveau o singură nevoie reală, aceea de a se băga cu totul în mintea celuilalt.
Femeia se uită în oglindă și își văzu propria mamă. Fusese legal. Era legal. Crima, furtul, amenințările, bătăile erau legale. Se dădeau niște pedepse și infractorii se aruncau la pușcărie, așa se spunea peste tot. Pe străzi umblau liberi ucigașii sufletului ei, iar femeia înțelese că era ea însăși închisă, închisă pentru totdeauna cu călăii ei, legată prin telefon, bani, curent, vorbe, copil de vorbele lor, de gândurile lor, obligată să-i vadă, să le vorbească, să-și amintească de ei.
A fost o manevră legală. Iar eu semăn cu mama mea, gândi femeia, care nu mai știa să-și calculeze dușmanii și datoriile. Bine că știu ei, râse ea pe dinăuntru, aproape înnecându-se cu propria salivă.