Trec sat după sat, îmi arde radioul în piept

Trece sat după sat
Trece lacu-nghețat
Trece munți, trece dealuri
Și miresei prin pat
Trece până te-nsori
Trece timpul și mori
Trece ca să te ia
Din casa plină de flori
Trece lună pe cer
Peste drumul de fier
Printre borcane, printre hărți
În școala goală de cartier
Trece, strânge din dinți
Trece, dar tu nu simți
Trece-un cântec cântat
De o armată de sfinți
Nu mai vreau să aud niciun cântec trist
Nu mai vreau să aud niciun cântec deștept
Pleci acum, te-nțeleg, e de-ajuns, nu insist
E de-ajuns că îmi arde radioul în piept
Latr-un câine-n vecini
Latră și tu te-nchini
Latră viața în noi
Noi facem dragoste-n mașini
Bate-un ceas în altar
Latră timpu-n zadar
Viața-i o foaie în vânt
Smulsă dintr-un abecedar
Intră vulpea-n găini
Intră noaptea-n lumini
Am sărutat un obraz
Într-o livadă de măslini
Trece an după an
Trec lumini pe tavan
Am zâmbit prea târziu
Am tras târziu de volan
Nu mai vreau să aud niciun cântec trist
Nu mai vreau să aud niciun cântec deștept
Pleci acum, te-nțeleg, e de-ajuns, nu insist
E de-ajuns că îmi arde radioul în piept.

Precum vedeți, bărbații români de nota 10 știu să facă și muzică bună. Dacă veți călători vreodată prin Dobrogea, spre Deltă, să ascultați pe Repeat melodia aceasta. Se integrează perfect șirului lung de sate, câmpuri agricol sau goale și șoselelor șerpuitoare și întortocheate ce te aduc, într-un final, în oraș. Sentimentul de liniște întristată vă va stăpâni permanent, pentru că Dobrogea e numai văi și coline, resemnare și secetă, vânturi și eoliene, o călătorie lungă spre finitudine, abandon și încremenire.

N-ai cum să nu te gândești la cât de nepropice omului este natura din jur, la cât de magnetici sunt copacii de pe marginea drumului pentru mașinile care șerpuiesc pe șosele. La cât de mici, dar plini de ambiții năroade suntem noi, oamenii, cei care ne-am închis în citadele urbane pentru a ne simți călare pe situație.

Călătoriile sunt mereu un prilej bun pentru a roade gândurile vechi și nerodnice. La fel cum ciobanii incendiază iarba veche pentru a face loc celei noi, o calătorie face loc gândurilor noi și reîmprospătează sinele. Dar pericolul e mereu la colț, pândind o clipă de neatenție, un moment de deznădejde, așa ca nu vă lăsați înșelați de liniștea aparentă a ținutului dobrogean. Fiți mereu cu ochii pe volan, atenți la curbele sinuoase și provocatoare și la suișurile și coborâșurile șoselei. Nu vă lăsați înșelați, deșertul dobrogean e plin de miraje, dar sărac în minuni.

Câinele din videoclip e superb, apropo.

Un răspuns la „Trec sat după sat, îmi arde radioul în piept”

Lasă un răspuns