Miresme, aghesme, copleșesne
O chema ronda, cu r mic. Nu știa nimeni cum se putuse întâmpla o asemenea greșeală de tipar. Însă era deja prea târziu când tatăl ei, încă nesigur de paternitatea copilei sale, văzu numele înscris pe certificatul de naștere. Ronda cu r mic, își spusese el atunci, așa să rămână, poate nici măcar nu e copilul meu, așa că de ce m-aș strofoca prea tare. O să fie o originală, o misterioasă, o rebelă, doar ea va avea numele scris cu literă mică, cu r de la răsărit. Ce o fi însemnând ronda, se întreba tatăl ei mereu, urmărind fetița care creștea sub nasul lui și nu semăna nici cu el, nici cu mama ei, nici cu vreun vecin, prieten sau străin pe care îl întâlnise vreodată.
ronda iubea primăvara. Devenea veselă, zglobie, vorbăreață abia după ce primii ghiocei își scoteau capetele albe din pământ. Creștea fata înaltă și slabă ca un far, fără pic de culoare în obraji, cu ten alb imaculat ca neaua. Privirea ei scruta depărtările și apropierile cu aceeași atenție, observând orice detaliu, înțelegând orice legătură sau lipsă de legătură între obiecte, oameni și fenomene. Mintea ei activă nu o lăsa să se bucure de viață, să-i guste savoarea, pentru că era permanent ocupată cu ecuații complicate, cu matrici cu multe necunoscute, informații din toate domeniile vieții pe care numai ea, dintre cei cunoscuți, le putea procesa în același timp, corect și fără emoții.
Pe când o fată oarecare aflată la vârsta adolescenței imprastia deja primii feromoni, preocupată de viitorul partener de viață, de copiii din viitorul apropiat sau îndepărtat, ronda încă aștepta menarha, despre care citise că vine mai târziu la unele fete. O aștepta științific, pregătită pentru orice situație, pregătită cu tampoane de toate felurile, studiindu-și scurgerile vaginale, crampele abdominale, dar și istoricul familial. Purta permanent cu ea un tampon, ca să nu fie surprinsă cumva de un fenomen fiziologic atât de banal, cu care colegele ei de școală se luptau deja de câțiva ani. Mina ei serioasă speriase hormonii sexuali, care se încăpățânau să rămână la locul lor, închiși într-un ovar sau în amândouă, iar în ultimul an de liceu, când unele fete nășteau sau se căsătoreau, ronda încă își aștepta menarha. Fusese premiantă ani de zile, fără efort, dar depresia îi dădea târcoale, lăsându-de amețită doar de păhărelele mici de tărie pe care ronda le dădea pe gât seara, înainte de culcare.
Taică-su înțelese într-un final că fata, indiferent dacă era sau nu a lui, îl iubea părintește, profund și sincer. Se priveau cu drag, ca niște prieteni vechi, de dinainte de timpuri. Discutau câte în lună și câte în stele, asta până când mama rondei decise că nu mai era loc de el în casa ei, și făcu ce trebuia ca să-l alunge pe bărbat. Și odată cu el, plecă și ronda de acasă, pe poteci nebănuite, neștiute și îmbârligate chiar și pentru mintea ei inteligentă și bărbătoasă. Căci pe cât era de fină și feminină în exterior, pe atât crescuse de dură, bățoasă și neînfricată. Lipsită de forme voluptoase și de atractivitate, ronda își supra-dezvoltase creierul, cu care para orice încercare de apropiere din partea oricui. ronda se născuse să conducă, să construiască și să distrugă lumi, cetăți, orașe, țări, planete, oameni. Și nimeni nu-i stătea în cale.
Au trecut zeci de ani pe planeta Pământ și ronda își făcea treaba netulburată, supraviețuind admirant de bine pentru o fată singură, de origine incertă. Avea un loc de muncă bun, se descurca cu oamenii fără să se lase stăpânită de vreunul și avea o faimă puternică. Doar primăvara îi era mai greu, căci era ziua ei în martie și an după an mai îmbătrânea un pic; informațiile le prelucra cu aceeași minuțiozitate, dar ceva se schimbase. La o vârstă la care unele femei se pregătesc de menopauză, ronei îi veni menstruația, și odată cu ea, hormonii de mult ascunși îi arătară noua viață. Lunar, urma să suporte crampe, scurgeri enervante, schimbări de dispoziție ilogice, minute întregi de nervi inexplicabili, iar mintea ei, deși la fel de precisă, se confrunta cu o nouă problemă: bărbații care, precum animalele, începuseră să îi dea târcoale.
Era într-o primăvară când rondei îi veni din nou menstra lunară. O mireasmă specifică acoperi parfumul florilor, cântecul păsărilor și plăcerea rondei de a pregăti un tort delicios pentru ziua ei. Cum era posibil să sufere la bătrânețe de o boală a tinereții, se întreba ronda. Studia cazuri similare în tratate de medicină, căutând acolo o explicație pentru viața ei pustie, plină de semnificații logice dar lipsită de neprevăzut. Raza înțelegerii veni chiar de la bărbatul care o crescuse, cu care se întâlni întâmplător în acea primăvară. Bărbatul era deja în etate, era înalt și slab ca și ea și își refăcuse viața pe cât posibil. Se întâlniseră într-un magazin plin de vitrine, și se recunoscuseră imediat, în ciuda anilor și sorții care-i despărțise.
ronda arăta mai femeie decât oricând, deși ratase primăvara vieții ei, când prospețimea tinerească face ca frumusețea fetelor să pară de zeci sau sute de ori mai mare decât este de fapt. De vârstă mijlocie, cu decadele atârnând de ten, cu o siluetă perfectă, ronda se opri în fața bărbatului și observă, în sfârșit, cât de mult semănau. El era tatăl ei, acum știau sigur amândoi.
– Cât de frumoasă ești, Ronda, exclamă bărbatul. Mai frumoasă decât orice fetișcană sau femeie pe care am văzut-o vreodată.
S-au îmbrățișat strâns, și de atunci Ronda nu a mai fost singură niciodată.
