40 plus minus (de Ziua Internațională a Poeziei)
unii ar crede că suntem un fan club cinstit
dedicat bărbaților ce binevoiesc să ne privească
ca pe vestigii ale Antichității, cuminți și plictisiți
ca la Muzeul de Istorie
așteptând de la noi umilința femeii bătrâne, singure
ce trebuie să-și plece ochii pentru a-și ascunde ridurile.
alții ar crede că vrem să scăpăm de păianjeni
cu orice preț
cerșind o ultimă zi de tinerețe și minciuni frumoase,
dar să fie o zi cu soare ce arde ridurile cu lumina sa albă.
noi am fost pe front numai ce
ne-am întors ruine cu inima de piatră
Moartea ne întreabă zilnic cât mai stăm p-aci,
îmbrățișându-ne de la distanță
ne trimite săruturi seci fără limbă
și reci, atât de reci.
40 plus minus e ca atunci când
n-am murit la naștere și nici după avort
am rămas cu picioarele pe marginea blocului
chiar dacă ne împingeau gândurile în jos
scorpionii, tumorile, câinii hămesiți ne-au ocolit
iubiții nu ne-au omorât, nici stresul
doar tinerețea ne-a părăsit, atât.
și părinții, ce ne sunt copii acum
dar și copiii, care au crescut în alte vremuri
prietenii ne trădează respirându-ne aerul, cerând imposibilul,
apoi pur și simplu unii dintre ei mor. de-a binelea.
veselia ne privește copiii, iar ei, tonții, o imită senini
crezând că rugăciunile ne țin în viață și după ce nu mai vrem
deloc, nimic, niciodată.
bărbații tineri, aroganți, ne dau târcoale precum ulii unor stârvuri
ia uite ce bătrână e aia care încearcă să pară mai tânără
îți dai seama cât am putea râde de țâțele ei lăsate?
seară de seară, noi îi înșelăm cu Moartea, care
se culcă cu noi și se trezește și se trezește atât de nefutută,
încât iarăși ia un uliu tânăr, arogant
în timp ce noi ne micșorăm pe zi ce trece
retrăind încă o zi doar
Amintirile.