40 plus minus (de Ziua Internațională a Poeziei)

unii ar crede că suntem un fan club cinstit

dedicat bărbaților ce binevoiesc să ne privească

ca pe vestigii ale Antichității, cuminți și plictisiți

ca la Muzeul de Istorie

așteptând de la noi umilința femeii bătrâne, singure

ce trebuie să-și plece ochii pentru a-și ascunde ridurile.

alții ar crede că vrem să scăpăm de păianjeni

cu orice preț

cerșind o ultimă zi de tinerețe și minciuni frumoase,

dar să fie o zi cu soare ce arde ridurile cu lumina sa albă.

noi am fost pe front numai ce

ne-am întors ruine cu inima de piatră

Moartea ne întreabă zilnic cât mai stăm p-aci,

îmbrățișându-ne de la distanță

ne trimite săruturi seci fără limbă

și reci, atât de reci.

40 plus minus e ca atunci când

n-am murit la naștere și nici după avort

am rămas cu picioarele pe marginea blocului

chiar dacă ne împingeau gândurile în jos

scorpionii, tumorile, câinii hămesiți ne-au ocolit

iubiții nu ne-au omorât, nici stresul

doar tinerețea ne-a părăsit, atât.

și părinții, ce ne sunt copii acum

dar și copiii, care au crescut în alte vremuri

prietenii ne trădează respirându-ne aerul, cerând imposibilul,

apoi pur și simplu unii dintre ei mor. de-a binelea.

veselia ne privește copiii, iar ei, tonții, o imită senini

crezând că rugăciunile ne țin în viață și după ce nu mai vrem

deloc, nimic, niciodată.

bărbații tineri, aroganți, ne dau târcoale precum ulii unor stârvuri

ia uite ce bătrână e aia care încearcă să pară mai tânără

îți dai seama cât am putea râde de țâțele ei lăsate?

seară de seară, noi îi înșelăm cu Moartea, care

se culcă cu noi și se trezește și se trezește atât de nefutută,

încât iarăși ia un uliu tânăr, arogant

în timp ce noi ne micșorăm pe zi ce trece

retrăind încă o zi doar

Amintirile.

Lasă un răspuns