Ce caldă-i duminica asta
Mă uit, văd și simt că e primăvară, duminică, că e cald și liniște, mai mult în jur decât în goliciunea din mine însămi. Ziceam că au mai râs unii de mine când eram mai grea, mai mare și mai șuncoasă, dar mai rău e când râde cineva de mintea sau de sufletul tău.
Și să fim sinceri, de când ne naștem până hăt departe, acolo unde tinerețea și sănătatea au alunecat la deal, viața ne joacă feste și râde de una singură cu un râs puternic, sonor. Ca un făcut, auzul este ultimul simț care dispare după moarte, așa că o să auzim râsul ei voios chiar și după ce plecăm Dincolo. Chiar dacă îl vom auzi pentru puțin timp.
Deși suntem inegali ca forță în fața celor mai puternici și mai răi decât noi, iar în fața morții suntem niște pocnitori mute, putem râde la rândul nostru mult, tare, până ne trece, până acoperim râsul vieții.
Ți-ai pierdut jobul? Te-a părăsit iubi? Copilul îți mănâncă nervii într-un mod unic, numai de el știut? Te-ai certat cu unul sau cu altul în timp ce te-au acuzat de diverse fapte făcute de alții? Asta e viața, o scârbă și o rea. Așa știe ea să râdă. Nu plânge, că te deprimi mai tare. Nu te văicări celorlalți, pentru că te vei alege doar cu văicărelile lor, intenționat mai sinistre decât ale tale. Nu cerși înapoi ce ai pierdut, căci nimic nu rămâne neschimbat pe lume, doar dacă te mulțumești cu nostalgia. În loc să te simți asemenea lui Sisif cărând la infinit același bolovan pe aceeași cărare, te poți distra de parcă ai fi la propria înmormântare, la care nu te vede nimeni, toți fiind concentrați pe imaginea tristă a trupului tău lipsit de viață. E momentul perfect să sufli în urechea mătușii răutăcioase, să tragi de păr copiii rudelor obraznice, să pui apă sfințită în ochii icoanelor și să râzi cât poți de tare.
Oamenii sunt foarte perceptivi când este vorba de a simți tristețea celorlalți și iritați când văd oameni veseli care se distrează. Așa că recomand râsul interior, mental, psihologic. Și ca să ajungi la o asemenea performanță, trebuie doar să rămâi rece, că toate trece.