Ce Dumnezeu, măi tăciune?

Cele 10 porunci biblice mă pun pe gânduri și blasfemia îmi cotropește sufletul contradictoriu. Să nu ucizi, să nu furi, să nu râvnești la femeia altura, să plătești lucrătorii la timp, să și să, spune acest Dumnezeu mai mult absent. Același zeu inventat acum mii de ani încalcă cu seninătate toate poruncile cu care a înfrânt spiritul omului, făcându-l să se simtă vinovat ori de câte ori nu este perfect în accepțiunea Lui.

Dacă judecăm pe adevăr, nu pe ghicite, zeul și-a ucis propriul fiu pentru binele altora. Nu a iertat-o pe Eva când a greșit pentru prima oară. Și de atunci, zeul blândeții și al iubirii ucide zi de zi zeci de mii de oameni, prin moarte. Ne iubește de numa, dar ne lasă să murim ca să venim la el, căci nu suntem suficient de buni așa cum suntem. Ne ucide trupurile, ne fură ce agonisim pentru că n-avem voie, nu este creștinesc să fii bogat, atentează la copiii noștri, la partenerii noștri, ne ia și ne dă după bunul său plac.

În aer plutește o sămânță de răzmeriță care intră alene prin nara mea dreaptă, ajungând la creier. Adicătelea El se comportă asemenea unui ucigaș în serie, și pe deasupra mai este și adorat, pomenit, respectat. Și Hitler a fost odată un bebeluș simpatic care n-avea nimic în comun cu acel Hitler care a conceput lagărele pentru evrei. Așa și El. A pornit blând, cu Grădina Edenului, și apoi ne-a avortat aici, pe Pământ, poruncindu-ne să nu gândim, ci doar să ne supunem. După ce ne mor trupurile, le lăsăm sub pământ, la fel cum un vapor își aruncă ancora, dar sufletele noastre călătoresc mai departe, spre Ceruri, conform poveștii biblice. Pentru că nu suntem destul de buni în forma noastră pământeană, nu îi e de ajuns că ne-a luat trupurile și amintirile, acum ne vrea și sufletul.

Și nu spune nicăieri ce face cu celelalte suflete, cu animalele, cu plantele, cu aștrii cerești. Creștinismul condamnă credința în reîncarnare, spune despre celelalte religii că sunt blasfemii și că cei care cred în altcineva vor merge în Iad. Să nu ai alt Dumnezeu în afară de mine, să nu-ți faci chip cioplit, să nu faci nimic decât să mă adori, abia atunci voi fi mulțumit. E atât de ahtiat după El însuși, atât de narcisist, încât rămâne mereu ambiguu, ca o femeie posesivă care nu te vrea liber și fericit, ci supus și înfricoșat. Dacă ești ceva mai ager la minte, îl bănuiești pe propriul Zeu de tendințe sado-masochiste, zău. Păi cine altcineva decât un fan BDSM sau aidoma și-ar tortura fizic supușii, i-ar umili constant și i-ar trimite, la final, la moarte fără nicio satisfacție reală, în afară de cea proprie?

Căutam un adevăr și am descoperit cea mai mare minciună de la maimuță încoace. Măcar Darwin nu și-a transformat teoria evoluționismului în Biblie, ci a afirmat, clar și răspicat, chinuindu-se să adune dovezi științifice, că lui i se pare că omul se trage din maimuță și că mai lăsați-ne cu Dumnezeu. M-aș afilia la religia științelor, dacă ar exista, sau la religia omului care caută adevărul, dar tot mi-e teamă. Frica de Dumnezeu e tot acolo, plus că mi-e frică de reacția semenilor dacă L-aș renega. Pentru că, deși povestea în sine e plină de defecte, asemenea naturii umane, dacă El există cu adevărat? Ahtiat după propriile creații, fără nicio dorință reală decât aceea de a-și ajuta ființa dumnezeiască să se perpetueze la nesfârșit, El încalcă toate regulile jocului și iese mereu învingător. Mereu. El, Dumnezeu.

Noi, oamenii, ne-am acceptat condiția. Suntem hoți, muritori, adulterini, ucigași, păcătoși, ucigași și uciși. Să ne rugăm așadar pentru sufletul Lui, nu pentru al nostru, care nu mai are scăpare oricum. Poate va reuși, cu multe rugăciuni, să creeze ceea ce a visat dintotdeauna și să se odihnească și El, cel care, de mii de ani, nu s-a odihnit niciodată, pentru că ne primește mereu în Rai sau în Iad pe noi, ființele imperfecte pe care le-a creat.

9 răspunsuri la „Ce Dumnezeu, măi tăciune?”

  1. Diana

    Uau! :)) As minti sa afirm ca nu mi-a placut ce am citit, dar… cat de gresita e argumentarea. 🙂 Doar un exemplu: nu pistolul ucide un om, ci alt om.

  2. Suzana

    Daca am face abstractie de personajele intermediare si ne-am rezuma la a ne imagina energia universala de peste tot, inclusiv din noi, poate ca rationamentele s-ar schimba. 🙂 Asa cum ne-am transfera dintr-un univers bidimensional in altul cu multe dimensiuni…

    Bine te-am regasit intr-un nou joc! O saptaman frumoasa sa ai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *