Bate vântul frunza-n dungă

E vânt, e rece, e pustiu. Câinele cu un picior lovit zace trist în praful galben. Mai trece câte un om, mai râcâie o așteptare lungă și suferindă. Telefoanele se închid când nu mai e chef de comunicare, conversațiile curg și se îngroapă departe, departe de tot. De parcă nu ar fi existat niciodată. Părăsiți iarăși, singuri de tot, unii oameni ascultă vântul, sunetul chinuit al urinei bolnave din nou și tac. Tăcerea se întinde peste tot. Tăcere în minte, tăcere în jur, disperare cât cuprinde, un hău de pustietate în jurul omului solitar.

Nu a vrut să se joace. I-au plăcut chestiunile serioase, a iubit pătimaș de fiecare dată, a cerșit adevăr dar a primit o scurtă evaziune, o delapidare de sentimente, o trădare în plus, încă o manipulare. Singurul adevăr a rămas cel crunt, cel absurd, sacrificiul impus, martirajul, vântul golit de semnificație.

Pe porțile deschise nu mai intră niciun suflet, doar tone de neînsuflețenii aruncate, inutile, alături de chipul hâd al răzbunării poleite cu un strat mat, răzuit, neșlefuit numit, cică, iubire. Aș, de unde? Să fim serioși, relațiile interumane produc cele mai multe gunoaie. Pentru ca doi să se înțeleagă, trecutul trebuie aruncat la coș, odată cu foste și foști neimportanți și fără rost, bani tocați precum au fost câștigați, adică fără respect de sine. Coșul se umple cu vârf și mai dă și pe afară, iar cineva trebuie să facă curățenie în jurul noii iubiri, astfel încât ea să crească, să înflorească și să producă un spectacol mișto la vedere. Greu de întreținut, dar frumos.

O viață pustie am lăsat în urmă, o viață pustie mă așteaptă în față. Printre picături de minciuni sfruntate, cingo lungit până se sparge în bucăți, mă gândesc că scrisul este pentru oameni nebuni. Nebun să fii să crezi că cuiva îi pasă de tine și nu te folosește pentru propria supraviețuire. Nebun să fii să scrii cuvinte fără putere, irosind timp unic, de platină și briliante, doar pentru că omenirea a depășit scrisul prin pictograme pe pereții reci ai peșterilor. Nebun și prost să fii să crezi că cineva te va iubi doar pentru suflet. Scrisul este pentru naivii care speră că cineva le va înțelege sufletul, dar uităm că cei care citesc o fac pentru a afla vulnerabilități personale. Tonele de maculatură, unele premiate cu Nobel, sunt mărturie a disperării sufletelor slabe, nebune și speriate care își amână sfârșitul. Cu voci rugătoare, scriitorii strigă vă rog, fiți buni, dar cine dracu îi ascultă?

2 răspunsuri la „Bate vântul frunza-n dungă”

Lasă un răspuns