Până când soarta ne va despărți (Biblia îndulcită)

Știu că nu e chiar plăcut pentru un credincios ca un nimeni ca mine să constate că ce e scris în Biblie nu e chiar creștinesc, dar zău, fac o paralelă între violența domestică și sintagma creștină Până când moartea ne va despărți, cântată la fiecare căsătorie religioasă.

Urmează-ți soțul, respectă-ți soțul, asta ni se spune nouă, femeilor. Sătui de muncă, bărbații au inventat emanciparea feminină, cred eu. Așa că, cucoanelor, mergeți la muncă, faceți copii, munciți acasă și la serviciu, bașca mai satisfaceți orgoliile infinite ale masculilor din jur, convinși că, deși ești căsătorită, te pot despărți oricând doar pentru că le-ai umbrit judecata pentru o clipă.

Femeile știu bine, din auzite sau pe pielea lor, că degeaba luptă cu un partener agresiv. Instituțiile publice vor da din umeri, dreptatea îi va aparține agresorului, banul face legea, femeia este mereu condamnată și repudiată pentru că nu este în stare să mențină viu interesul bărbatului pentru ea. Orice tentativă de independență și autonomie a femeii este aspru pedepsită de comunitate. În casă, femeia trebuie să fie perfectă și inexistentă, pentru că respiră aerul bărbatului, permanent nemulțumit.

Începutul oricărei povești de dragoste este de obicei roz bombon cu picățele căcănii, pe care le ignorăm cu bună știință, dornice să intrăm în tagma femeilor căsătorite, cu copil și familie. Orbite de fastul nunții, dacă am avut parte de ea, și de albul rochiei de mireasă, care ne amintește de poveștile cu zâne și prinți pe cai albi, multe avem un șoc atunci când descoperim și cealaltă parte a monezii. Bărbatul are tabieturi, preferințe, pretenții, nu vrea să fie deranjat, iritat, iar atrăgător este, dar de la distanță. Cum te aproprii de el, masculul devine feroce, supărat că atentezi la spațiul lui personal, la libertatea spiritului său, pe care o exersează cu băieții la bere sau privind năuc la televizor. Are deja o vârstă, are nevoie de liniște și adorație, dar și de banii tăi, de nervii tăi, de spațiul pe care îl ocupi, de copilul tău, de lipsa ta.

În lipsa femeii, bărbatul este liber să aleagă o nouă parteneră, să își organizeze timpul așa cum crede de cuviință și să nu se simtă sclavul nimănui. În demersul său de emancipare, bărbatul preia atribuțiunile femeii, adică îngrijirea casei, copiilor, prepararea alimentelor, și se dovedește a fi de trei ori femeie. El este deja complet, așa că nu are nevoie de o femeie străină în viața lui, mai ales dacă are deja o mamă proprie și personală.

Până când moartea ne va despărți. Nu cred că există femeie pe lumea aceasta care să nu deteste această frază, acest legământ aparent romantic, care semnifică de fapt dreptul de viață și de moarte al partenerului asupra femeii de lângă el. El decide cine intră și când în casă, cu cine și cât are drept să vorbească femeia, când are dreptul la liniște și când trebuie alungată din spațiul personal al domnului. Va părea umil, poetic, părăsit, amărât, suprasolicitat, pentru că așa își atrage noua pradă. Va face scandal, reproșuri, până va fi remarcat de rudele, prietenele femeii, iar prietenele, știm bine, sunt mereu zâmbitoare când poartă cuțitul la spate.

Până când moartea ne va despărți mai înseamnă și dreptul bărbatului de a urmări femeia până la hăituială, de a o bârfi cu rudele și prietenii, de a-i indica cu cine și ce să facă, de a o demoraliza, obiectualiza, de a-i micșora importanța până la nimic. Iar această atitudine se traduce în certuri, spargeri de obiecte, amenințări, lovituri, umilință publică și privată, respingere, izolare.

Dacă bărbatul este deja divorțat, atunci soarta și fosta nevastă au fost de vină, întodeauna. Dacă ai divorțat de el, e musai să te împaci, că doar ăsta e rolul familiei și prietenilor, să te despartă și împartă după cum se trezesc dimineața. Rapoarte amănunțite privind probleme intime, personale și impersonale, trebuie prezentate celor interesați, ca să-ți iasă din cap ideea că viața îți aparține ție, vreodată.

Până când vom decide să ne despărțim parcă îmi sună mai bine, mai actual, mai uman. Hai să scoatem moartea din  ecuația cuplului marital. Moartea oricum vine, pentru fiecare separat, și prefer să vină pe cale naturală, nu din cauza depresiei sau a unui partener violent. Știu, visez roz bombon cu picățele cafenii, picățelele de sânge ale femeilor bătute care nu mai au curaj să se plângă, pentru că ele așteaptă cu nerăbdare moartea, care a promis că le va despărți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *