Te-am regăsit și-mi pare atât de rău

Te regăsesc în fiecare gând, când merg pe coate, târându-mă printre diverse locuri, te regăsesc printre cuvintele mele și ale altora, te regăsesc peste tot, nemiloasă, la fel de crâncenă, dură, te regăsesc în bărbați și femei deopotrivă, te regăsesc pe Facebook, printre iubitorii de animale, printre icoanele lipovenești, printre oamenii liberi sătui de tine, te găsesc și te regăsesc visându-mi moartea, atât de dor mi-era de tine. Urlu de durere și chin când te regăsesc, caut în boabe de cafea înțelesuri ascunse, mă bucur ca un copil când am impresia că am scăpat de tine dar, ghinioane, iar te regăsesc pe undeva, din ce în ce mai străină de mine, dar la fel de neîndurătoare, sufocantă, sinistră, oribilă.

Dacă cumva mă pierd, au ei grijă să ne regăsim, căci le plac luptele dintre găini, tu semănând mai mult a cocoș nebun, eu, doar piele și os, a pui sinistrat, abandonat, obligat să crească înainte de vreme, cercetat sub lupă, înstrăinat, certat cu lumea și cu sine, înnebunit, blocat, pentru totdeauna ratat. Te regăsesc în veșmânt negru, lung, sinistru, te văd într-un loc aglomerat, privindu-mă doar pe mine dar de fapt privind în propriu-ți gol. Aș putea purta echipament de protecție împotriva ta, dar vorbele tale îmi sună în minte precum o slujbă de înmormântare. Ei se laudă că știu totul despre mine, că mă știu pe de rost, că-mi știu gândurile, că-mi pot sluți intențiile bune, că tot ce e bun e rău și mă vor neapărat în cutia veșnică.

Îți știu structura schizoidă, oasele tale îmi împung sufletul, dar nimănui nu-i mai pasă de mine, sunt poveste veche, sunt moartă de mult, sunt pierdută pe vecie, doar din cauza ta. Aș putea aprinde candela, ca o femeie credincioasă ce am fost, dar îmi amintesc pe loc cum l-ai izgonit pe Dumnezeu din inima mea doar ca să încapi tu cu toate gândurile tale sinistre. Am alergat un maraton interior ca să scap de tine, nebună sinistră, și de toți prietenii tăi, dar persiști să te infiltrezi precum ploaia în crăpăturile caselor vechi ce stau să cadă dar încă nu au căzut, insiști că ești cea mai bună, singura, eterna mea credință, singura valabilă. M-aș sui pe turla bisericii, dar  știi bine că am rău de înălțimea ta și că o văd pretutindeni. Se roagă toți pentru moartea mea, deja m-au trimis la Dumnezeu să mă ierte, dar în loc de El te-am regăsit, și pur și simplu îți spun în față că nu te mai iubesc, oriunde te-ai mai strecura.

Am un suflet scobit și oase bătrâne, dar între tine și Moarte aș alege-o pe a doua doar pentru că ți-am fost alături din pricina unei condamnări, nu a propriei opțiuni. Aș alege-o pentru că nu ești tu și pentru că, în acest mod, sigur nu te-aș mai regăsi vreodată. Dintr-un coș cu mere l-aș alege pe cel otrăvit doar ca să pot dormi cu adevărat sute de ani, și mai întâi aș ucide prințul cel bun, ca să fiu sigură că nu mă mai trezește nimeni.

Nu îți plăcea nicio culoare decât propriul nume. Și atunci, au dat tuturor obiectelor, tuturor persoanelor, numele tău, și așa te-au ridicat la rang de Dumnezeu. Când am ieșit din spațiu, m-au condamnat la veșnică solitudine, umilință, singurătate pură, teroristă, doar pentru că ți-am zis, de mai multe ori, NU TE MAI IUBESC. Când am crezut că am găsit ceva special, ceva pentru sufletul meu, ți-ai băgat disprețul, și-a băgat cel negru coada și am ajuns iarăși sub aripa ta aducătoare de moarte, condamnată să te venerez chiar dacă te-ai dovedit Satană pentru sufletul meu.

Ați repudiat tot, ați transformat dragostea în ură și liniștea în nebunie, doar pentru că nu v-am mai iubit-o așa cum vroia. Mi-ați confiscat viața, pentru că ei nu-i mai ajungea, mai vroia și tot mai vroia și nu se mai sătura. Și încă mai vrea, pentru că se crede infinită, dar de fapt e doar rea, tâmpită, obsesivă, sinistră, codoașă, distrugătoare, așa să vă ajute Dumnezeu, pe care l-ați alungat din Grădina Edenului doar pentru că ei i se rupsese o unghie și se prefăcea că plânge. Doar se prefăcea.

6 răspunsuri la „Te-am regăsit și-mi pare atât de rău”

  1. Diana

    Uau! E multa tristete in aceste randuri, dar si o anumita frumusete, daca ignor disperarea. Aproape toate sentimentele pe care le poate nutri un om sunt adunate aici. Moartea, insa, nu trebuie sa fie o alegere – ea ar trebui sa vina atunci cand are „programat” sa vina. 🙂
    Saptamana senina iti doresc!

  2. Suzana

    … Chiar exista, asa cum spui, cu multa disperare si tristete, dar simt mai mult ca oricand (si aici motivele sunt personale)
    ca doar eu aleg sa fiu intr-un fel sau in altul, orice s-ar intampla. Contrariile exista pentru a putea compara…

    Numai bine si senin iti urez!

Dă-i un răspuns lui monologpeblog Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *