Musulmanii, o problemă a Europei contemporane (recenzie romanul Supunere- Michel Houllebecq)
Știm cu toții cum sunt prezentați musulmanii care au invadat Europa de ani buni. Sunt văzuți ca inflexibili, intoleranți, periculoși și extrem de convinși că Europa viitorului va fi musulmană sau nu va mai fi deloc. Ei bine, în romanul distopic al lui Michel Houllebecq, Supunere, profesorul universitar Francois asistă cam neputincios, ca și întreaga Franță de altfel, la musulmanizarea forțată a țării și a universității în care lucrează de ani buni, Sorbona.
Profesorul are o viață destul de anostă. La cei peste 40 de ani ai săi, nu are o familie, dar profesional este apreciat și recunoscut ca specialist în filologie. După despărțirea de o studentă evreică ce pleacă alături de familie din Franța tocmai datorită puterii politice crescânde a Frăției Musulmane, profesorul se trezește și mai singur decât înainte. Frecventează cercuri înalte, de oameni cu poziții suspuse, care însă se declară neputincioși în fața forței musulmanilor.
În cele din urmă, partidul Frăția Musulmană reușește să impună învățământ musulman în școlile franceze, iar acest fapt vine cu diverse obligații și beneficii: aderarea forțată la Islam a profesorilor care doresc să continue să predea, excluderea femeilor de la catedre, posibilitatea ca partidul să aleagă cel puțin două soții pentru profesorii care trec la Islam, etc. Deși inițial Francois refuză să-și schimbe credința creștină, în final recunoaște că nu i-ar sta rău în haine musulmane, cu două soții alături, una de 40 de ani pentru treburi casnice și una de 20 de ani pentru iubire și eventuali copii.
Romanul mi s-a părut destul de plictisitor, deși personajul principal a fost foarte credibil. Personal, am văzut în acest roman un strigăt de ajutor al autorului, adresat capetelor creștinismului. Și anume, acela că, dacă nu vor lua măsuri în curând, ne-ar putea pierde ca enoriași, întrucât Biserica nu se implică deloc în viața personală a oamenilor, nefăcând altceva decât să-și conserve prerogativele, tradițiile, ritualurile și bunurile. Însă ce se va întâmpla dacă musulmanii, conștienți că civilizația care va supraviețui este cea cu cea mai mare natalitate, ar oferi celor singuri posibilitatea de a-și întemeia familii? În mod sigur, aceștia nu s-ar opune și și-ar schimba religia, crede Houllebecq.
Nu cred că scenariul scriitorului francez va deveni realitate din câteva motive. În primul rând, musulmanii sunt foarte rigizi în ce privește căsătoriile, și anume nu acceptă căsătorii mixte fără convertire la Islam. În al doilea rând, au o apetență sporită pentru acte violente, și nu pentru subjugare și supunere inteligentă a civilizațiilor cu care conviețuiesc. În al treilea rând, sunt cunoscuți pentru înclinația lor spre acte cel puțin antisociale, ceea ce scade posibilitatea ca ei să acceadă poziții importante în societate.
Și, dacă bărbații ar fi încântați de posibilitatea de a avea mai multe soții, sper că femeile ar refuza să poarte, după sute de ani de luptă pentru drepturi egale, hijab care să le acopere fața, sau la dreptul de a-și câștiga salariul dreptul de a divorța, etc. Sper, dar nu se știe niciodată. Oricât de comodă ni s-ar părea supunerea în fața celor care ne oferă o viață mai bună, să nu uităm că femeile musulmane au început să protesteze din interior împotriva regulilor stricte care le taie aripile.