Paznicul înnaripat

Se trezise mohorât, așa că, după ce făcu o plimbare solitară cu barca, hotărî că era timpul să-și radă barba și mustața, care atinseseră dimensiuni impresionante. Măcar de ar fi fost îngrijite, ar fi arătat și el a bărbat contemporan. Însă, zburlite și prost conturate, dădeau impresia că ar fi un fel de om preistoric, născut acum milioane de ani și prezervat de cantitățile imense de alcool pe care le consuma zilnic.

Poate ar fi fost mai nimerit să înghită pastile antidepresive, din acelea recomandate de psihiatrul său după ce își pierduse cel mai bun prieten, comoara și blestemul vieții sale. Scoase telefonul din husă și privi din nou fotografii cu ei amândoi la drum. Din copilărie până la vârsta adultă, mereu împreună, neavând timp de familii, ridicând suspiciunea că s-ar iubi necreștinește, fapt complet fals, întrucât amândoi iubeau cu pasiune femeile, neputându-se însă opri la una singură, cei doi bărbați fuseseră inseparabili.

Luă foarfeca și deschise un colet care îl aștepta de câteva zile pe masa din bucătărie. Era de la el, de la prietenul său. Sosise doar la câteva zile de la moartea lui neașteptată, accidentală, cauzată de un zumzet de albină care-i pătrunsese în mașină în timp ce conducea. El era alergic la albine, așa că atenția îi fusese distrasă de gâza ce se încăpățâna să-i dea târcoale. La final, când sosiseră echipajele de salvare prea târziu, bineînțeles, un curcubeu imens împărțise cerul în două. O parte era senin azurie, cealaltă înnegurată de nori de ploaie. Bărbatul privise prostit mașina înfiptă într-un copac, fiarele contorsionate care îi țineau prietenul înlănțuit în brațele lor ferme. L-au ținut acolo până ce pielea îi devenise lividă, iar din prietenul său rămăsese doar un trup fără amintiri.

Coletul se deschise în cele din urmă și un parfum nepământesc îi inundă nările și camera dezordonată de celibatar. Nu-i plăcea când primea mesaje greu de înțeles. Desfăcu folia ce acoperea un obiect plat, subțire, și văzu un îngeraș transparent, un băiețel bucălat cu aripi care sufla într-o trompetă. Adică, ce vroia să spună prietenul lui, că accidentul fusese de fapt o sinucidere atent planificată?

Însă nu avu prea mult timp să reflecteze asupra simbolismului cadoului primit post-mortem, pentru că auzi un fâlfâit de aripi. Îngerul, care părea a fi confecționat dintr-o folie de plastic, se ridică în aer sub privirile sale șocate. Era delicat, contururile abia i se ghiceau în lumina dimineții, iar bărbatul îl atinse cu buricele degetelor. Se prea poate să fi fost doar o bulă de săpun care se va sparge sub atingerea sa, dar, spre marea lui surpriză, simți cum o forță imensă îl soarbe în sus, de parcă ar fi fost sucul absorbit de un pai de plastic.

Se trezi că ajunsese alături de îngerul bucălat, prins în balonul de săpun. Călătorea din cameră în cameră, până ce ieși afară pe fereastra casei părintești. Iar de acolo, porni într-o călătorie incredibilă deasupra pământului, închis într-o bulă de săpun, alături de un înger ce cânta dintr-o trompetă. De sus, lumea devenise un zumzet de neînțeles, complet neinteresantă, iar el călătorea aiurea prin văzduh alături de îngerul trimis de cel mai bun prieten pe care îl avusese vreodată în viață.

2 răspunsuri la „Paznicul înnaripat”

Dă-i un răspuns lui Poteci de dor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *