Mai multă ploaie

Mai plouă din când în când, dar nu prea tare, doar așa, câte un pic odată la câteva zile, ca să nu credem că e primăvară. Plouă doar cât să înțelegem ca vine vara cea toridă și că iarna a trecut de mult timp. Plouă exact unde nu trebuie, când nu trebuie, și dacă nu am avea nevoie de apă am prefera să nu plouă deloc, ca să ieșim mereu îmbrăcați lejer, dar nici prea lejer, că se lasă cu atentate la sexualitate, care este în continuare un subiect controversat, de parcă regulile nu s-au scris acum milioane de ani, dar cine are timp să trăiască după reguli?

Mâine sunt alte alegeri, lumea se face că este la curent cu politica, că știe ce partid vrea să voteze și pe cine nu vrea să voteze, ne-au dat foștii comuniști libertatea de a merge la vot odată la câțiva ani, posibilitatea de a deschide televizorul și de a vedea aceleași discursuri spuse de personaje diferite, pe posturi TV diferite. Wow, câtă libertate avem acum. O să vedem iarăși buletine de vot, că nu puteam trăi fără să știm ce partide mai sunt prin România, cine cu cine s-a mai aliat și ce personaje se mai numesc acum oameni politici.

O să punem o ștampilă pe undeva, simțindu-ne cu musca pe căciulă că de fapt nu am urmărit politica, nu înțelegem nimic pentru că suntem niște prostovani inculți, dar ieșim la vot ca duminică la liturghie, ca să știe lumea că mai trăim, ba mai mult, că avem o opinie! Că știm că suntem importanți, că votul nostru contează, că ne curge prin vene sânge de român pasionat de societate, politică, economie, pentru că ne gândim la binele copiilor noștri și la viitorul nației.

De patrioți ce suntem comentăm și pe Facebook, dăm like și share la tot felul de idei, că se cheamă că participăm la viața politică a țării. Într-un colț luminat al minții, știm că votăm cu mutrele care ne sunt simpatice, că habar nu avem de doctrine politice și de idei avansate, exact ca și cei pe care îi votăm. Uneori, votăm numele care ne plac, care sună bine, pe care le-am auzit în contexte pozitive și de care nu s-a făcut prea mult mișto public. Dacă arată bine, sună bine și n-a râs nimeni de el/ea, se votează cu siguranță.

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când votăm diversi oameni politici, asistăm la diverse uniuni politice, auzim știri care nu interesează pe nimeni. Undeva, în singurătatea copleșitoare care ne mănâncă zilele în țara aceasta, ne-am prins de mult că trăim cum ne așternem și că dacă nu facem nimic, nu se întâmplă nimic. Totodată, dacă facem ceva, ne-o luăm. Așteptăm să vedem cine are dreptul, măcar câțiva ani, să facă diverse chestii și să nu fie linșat imediat. Că de linșat vor fi toți, mai târziu, cu siguranță.

Știm că e un joc, totul se simte artificial, dar nu știm cine are forța asta imensă de a continua jocul fără rost. Adică, de ce totuși nu se schimbă ceva cu adevărat. Păi, pentru că ne limităm la a vota odată la câțiva ani, după care ne plângem că nimeni nu face nimic în țara asta. Pe de altă parte, nici nu ne-a dat prin minte să ne asfaltăm singuri drumul, să ne antrenăm copiii să aleargă, să spunem mașinilor să mai stea și pe acasă, să învățăm chestii noi despre viață în afară să vorbim despre bani. Băi, ne simțim atât de singuri, că ni se pare mare chestie că, odată la câțiva ani, avem dreptul să punem o ștampilă pe o foaie, singuri, în intimitatea unei cuști acoperite de o perdea.

Poate o ploaie de mai, una torențială, cu gheață care să ne spargă ferestrele, ne-ar scoate din tristețea altui vot, nici nu mai știm despre ce, dar sunt niște oameni și niște partide de votat, oameni care ne cer voie să câștige o grămadă de bani deși nici ei, ca și noi, nu au habar de nimic și n-ar ridica un pisic de pe stradă doar pentru că îi e foame.