De ce nu e bine să te lauzi

Cică nu e bine să te lauzi, dar de fapt e mai complicat de atât. Unii știu să se laude atât de prost, încât ceilalți se simt mult mai bine. Alții nu știu, se bucură prostește de viață și enervează lumea. Din această nefericită categorie fac și eu parte.

Nu m-am născut cu simțul penibilului, așa că mă bucur ca un copil mic când vede țâța mă-sii, chiar dacă e înțărcat de ani de zile. Mă bucur prostește, de parcă după bine nu vine rău, de parcă curcubeul durează pentru totdeauna, de parcă toată lumea ar fi conectată interior la bucuria mea. Când colo, stările mele și ale lumii sunt mai degrabă contradictorii. Când eu mă bucur, lumea se întristează. Când eu sufăr, lumea se bucură.

Și nici măcar nu pot denumi acest adevăr răutate sau cruzime, e pur și simplu un mod de funcționare. Când vedem lumină, căutăm întuneric, iar când suntem la întuneric, aprindem un bec. Avem nevoie să vedem răul ca să ne amintim de ce a fost bun în viața noastră. Nu putem plusa la infinit aceeași stare, fie ea pozitivă sau negativă, pentru că am trece de limitele suportabilității. Dacă am simți prea multă tristețe, am muri, iar dacă am simți prea multă bucurie, am deveni prea entuziaști și neatenți. Suntem programați să funcționăm la temperaturi medii și să încercăm să echilibrăm extreme.

Sufăr  când văd lumea asta urâtă și rea, iar apoi primesc un zâmbet. Când sunt fericită însă, primesc palme și pumni. Nu rezist la niciuna din aceste stări și cad din prăpastie în prăpastie, din ce în ce mai umilă, umilită, ca un morcov dur într-o oală sub presiune. M-aș ascunde pentru totdeauna, dar cumva mă găsește viața din nou și dă cu mine de pământ doar pentru că așa vrea ea. Aș ucide-o cu propriile mâini, viața asta urâtă și grea, dar îmi simt mâinile slăbite și îmi amintesc că, dintre noi două, doar viața are puterea să mă trimită acolo unde ea nu este.

Toată filosofia asta de doi lei a pornit de la câteva întâmplări. M-am bucurat când am luat un examen- mi-a murit cineva de neînlocuit. M-am bucurat că am un copil- au urmat ani de chin. M-am bucurat că am un cățel- are parvoviroză. Nu știu cum să fac să nu mă mai bucur de nimic, ca să nu mai provoc rău în jurul meu. Probabil când voi fi pe lumea cealaltă, viermii vor mânca bine, în sfârșit satisfăcuți, și când spun viermi, vorbesc la propriu și la figurat.

Așa că mai ușor cu bucuriile, pentru că cealaltă față a monezii este urâtă și cade greu la stomac.

Un răspuns la „De ce nu e bine să te lauzi”

  1. Poteci de dor

    Îmi pare tare rău!
    Nu ştiu dacă e o soluţie să nu ne mai bucurăm. Că ploile vin oricum după soare, ca şi soarele după ploi. Şi atunci, măcar clipa bucuriei să fie savurată, că nu cred că bucuria în sine atrage răul de care, oricum, nu trebuie să te învinovăţeşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *