Economisesc energie și apă pentru generațiile viitoare

Sunt un pui de ecologist, recunosc. De ani de zile mă gândesc cum să fac să protejez planeta și propriul buzunar. Mă duc la Pelicam, festivalul de film ecologic, în fiecare an. Citesc pliante cu sfaturi de protejare a resurselor de energie și apă. Chiar cred că e bine să nu risipesc apa după care alte popoare plâng. Urăsc ifosiștii care nu pot merge pe jos nici câteva sute de metri, pentru că mașinile ne îmbolnăvesc aerul și copiii. Mă enervez când văd persoane care lasă lumina aprinsă în camerele unde nu stă nimeni, sau persoane care folosesc tone de apă ca să spele câteva vase folosite.

Nu-mi plac risipa și dezorganizarea de niciun fel. Pentru mine, mai puțin înseamnă mai bine. Mai atent înseamnă mai iubitor. De ce să plătesc facturi imense doar pentru că îmi permit să le plătesc, când pot ocupa mai puțin loc în spațiu? Trăiește, dar lasă și pe alții să trăiască, aceasta e deviza mea. Din păcate însă, nu toată lumea gândește la fel.

Mulți știu, puțini aplică cele câteva reguli de bună folosire a energiei electrice și a apei potabile. Pentru că în România respectarea regulilor este pentru fraieri, indiferent de domeniul despre care discutăm, și pentru că ne place să fim inculți, nesimțiți, aroganți și nepăsători, de ce aș scrie sfaturi pe care nu le va aplica nimeni, doar pentru că sunt de bun-simț? Mai bine hai să ignorăm campania #EconomiiLaPuterea100 de la E.ON și să credem că nu avem nevoie de alte sfaturi de economisire a energiei și apei. La urma urmelor, toți știm să stingem întrerupătorul și să închidem robinetul, și la atât se rezumă responsabilitatea noastră pentru resursele naturale ale planetei.

  1. Când spălați vase, dinți, când faceți duș sau vă spălați pe mâini, lăsați apa să curgă la maxim, măcar jumătate de oră. Apa e ieftină, senzația de răcoare și curat este neprețuită, iar curățenia corporală mult mai importantă decât ce vor bea copiii noștri peste 20 de ani. De ce să oprești apa când nu ai neapărată nevoie de ea? Ca să plătești mai puțin la factură și să rămână apă și pentru cei care nu au? Iecs, ce idee.
  2. Boilerul, televizorul, radioul, în general toate aparatele electrice, trebuie să meargă nonstop, chiar dacă nu le folosește nimeni. Avem neapărată nevoie de apă fierbinte în orice secundă a zilei, ne simțim singuri dacă nu auzim reclamele la televizor. Certificate de clasă energetică? Ce-or fi alea? Decât să încălzim apă doar când trebuie și cât trebuie, mai bine o facem clocotită și plătim facturi imense.
  3. Întunericul ne face rău la piele, zău. Cred că ar trebui să aprindem lumina și când dormim, altfel vin strigoii peste noi. Înainte de culcare, aprindem luminile peste tot în casă. Dacă ne trezim noaptea și ne speriem sau ne împiedicăm de o șosetă? Nu contează că factura la lumină ne lasă fără hrana de toate zilele, măcar murim de foame pe lumină.
  4. Să folosim cât mai multe aparate electrice, zic. Periuță de dinți, aparat de ras, aparat de tuns, cât mai multe aparate TV și radio, plăci de păr, mai multe telefoane. Doar trăim în secolul 21, civilizația abundenței. Doar nu vom folosi periuță de dinți și aparate de îngrijire fără electricitate, ca pe vremea bunicii. Am auzit că poți face febră musculară dacă periezi dinții folosind energia proprie. Și dacă nu îți faci părul cu placa de păr, zilnic, uitând de existența banalelor bigudiuri, ești în pericol să nu ai bucle perfecte zilnic, ceea ce e o mare tragedie pentru planetă.
  5. Dacă stai la casă, doamne feri să colectezi apa de ploaie pentru grădină, să îți montezi panouri solare sau să încălzești apa pentru duș folosind lumina solară. Doară nu trăim pe vremea bunicilor, avem electricitate la discreție! Să facem puțină risipă: ne punem ornamente pentru casă ca să ne vadă astronauții de pe Stația Internațională și punem aer condiționat în fiecare cameră, că doar nu vom apela la metode precum udarea draperiilor, evantaiul sau hainele albe de bumbac. Nu, acelea sunt pentru săraci și înapoiați. Resursele mediului s-au inventat pentru ca noi să trăim confortabil, să arătăm ca păpușile Barbie și să folosim energia și apa de parcă ar fi resurse infinite.

Serios vorbind, la modul relativ, avem nevoie de sfaturi privind economisirea resurselor de energie ale planetei. Schimbarea climatică, poluarea și risipa nu sunt povești de adormit copiii. Dacă ascultăm sfaturile celor de la E.ON privind economisirea, ne bucurăm de mai puțin stres și de facturi mai mici, deci iarăși de mai puțin stres. Mai multă lumină naturală ajută la păstrarea unei vederi bune. Mai puțin zgomot provenit de la aparatele electrice înseamnă mai puține radiații în casă. Mai puțin confort înseamnă un efort mai mare de adaptare din partea noastră. Dacă folosim mai puțină energie din exterior, vom apela la propria energie, ne vom sili organismul să meargă mai mult pe jos, să muncească mai mult pentru a-i fi bine, să consume mai puțin și să gândească mai bine. Dacă protejăm natura de azi, ne vom bucura de ea și la bătrânețe, alături de generațiile viitoare. Însă dacă preferăm să rămânem comozi, vom polua, ne vom îngrășa și vom consuma mai mult decât ne este necesar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *