Vise imposibile

Visez…un oraș în care și animalele străzii să aibă parte de locuințe, ca și noi, oamenii. Și ele au dreptul la un spațiu personal.

Visez…un spital de urgențe pentru animalele fără stăpân. Și ele au dreptul la îngrijiri medicale și la viață.

Visez…cursuri obligatorii pentru stăpânii de animale. Și ele au dreptul la o bună îngrijire și la respect din partea oamenilor.

Visez…ca tinerii să nu aibă acces la mașini puternice cu care să facă accidente mortale. Și noi avem dreptul la siguranță în trafic și liniște sufletească.

Visez…ca oamenii să nu mai pretindă că totul este bine atunci când nu este. Avem dreptul să comunicăm clar și să ni se comunice clar problemele noastre și ale celor din jur. Nu avem timp să ghicim.

Visez…să mă deplasez cu bicicleta pe stradă fără teama mașinilor și a câinilor care m-ar putea răni.

Visez…să pot citi în liniște o carte, două, pe îndelete, pe săturate, în intimitate.

Visez…să dorm liniștită, profund, fără vise tulburi, fără coșmaruri, fără sentimente de vinovăție.

Visez…să mă auto-depășesc, să fac lucruri pe care nu le-am mai făcut, să devin mai liberă în gândire și în acțiune.

Visez…să-mi plătesc datoriile și să fiu cu toate plățile la zi.

Visez…să pot construi cu propriile puteri minuni, oameni, cărți, destine.

Visez…să mă simt sănătoasă și în putere fără a mai apela la medicamente.

Visez…să nu mă mai cert cu nimeni, dar să fiu mai empatică.

Visez…să cutreier locuri, munți, păduri, orașe, comunități umane.

Visez…să creez fotografii de neuitat, să fiu respectată, să fiu în putere. Azi, o simplă ureche înfundată mă face să mă simt bătrână și bolnavă.

Visez să dorm un somn odihnitor, doar pentru mine.

Etichete: vise