Greutatile unei fiinte mici

Sunt o fiinta mica, la propriu si la figurat. Si deja cam batranica, cam obosita, cam bolnavioara, dar oricum, am depasit gandurile negre de acum 20 de ani, cand nu concepeam sa ajung la 40. Nu stiu de ce, dar stiam de pe atunci ca o sa fie…naspa.

Prima greutate ar fi ca nu stiu cine mi-a raportat blogul ca fiind spam. Nici dupa 2 luni nu pot posta articole pe Facebook. Asta nu ma doare la fel de tare cat ma doare ca nu stiu cine a fost ticalosul. Sper ca soarta i-a dat ce merita. Baga-te-ar viata in spam, oricine ai fi.

Timpul trece si am realizat ce putin din lume am vazut. Stiu ca nu am gena de calator, nu ies din casa decat pentru stricte necesitati, dar pe undeva ma roade necunoscutul. Ma uit cat de mobila a devenit lumea aceasta, toti se grabesc in masini si avioane, iar eu am ramas cu undemaducpicioarele. Bine ca am picioare inca sanatoase, nu m-au lasat niciodata in mijlocul drumului.

Suntem trei animale pe aici, dincolo de online, insa doar bipeda face curat. Nu e corect, ei se joaca, eu strang. Abia mai am timp sa ii sacai, sa trag pisica de coada sau sa trimit catelul sa aduca rata chitaitoare inapoi, ceea ce oricum nu face. Eu nu mai apuc sa ma catar in copaci sau sa latru la pisici. Ce fel de rasa inteligenta suntem, nu inteleg, de vreme ce muncim atat de mult, ne distram deloc si nimeni nu sta sa curete dupa noi. Si am ajuns la acest stadiu pentru ca ne-am inmultit fara numar si acum muncim ca sa mulgem pamantul de orice picatura de hrana. Tot noi numaram speciile pe cale de disparitie, declinul familiei ca celula de baza a societatii, etcetera.

In timp ce eu filosofez online, altii se distreaza, fac planuri, isi urmaresc ambitiile si au voie sa le urmareasca. Eu, oaia neagra a offline-ului, merg pe sarma ca nu cumva sa deranjez cu respiratia si pulsul meu. Orice miscare imi este atent evaluata de diverse persoane, priviri atotstiutoare imi pun stopuri in calea pasilor, in spate nu simt nicio aripa, si uite asa ma tarasc pe pamant, orfana, trista, furata de gandurile altora.

Ma vreau inapoi, dar am obosit sa ma astept. M-am lamurit, nu ma mai intorc, e ca si cum as fi cu parintii mei, dincolo.

4 răspunsuri la „Greutatile unei fiinte mici”

  1. Poteci de dor

    Ţi-a spus FB-ul că ai fost raportată ca spam? Că şi eu am avut mai mult de o lună „stop” la pus pe FB articole de pe blog. Dar mie-mi zicea că am încălcat nu ştiu ce standarde de conţinut, nu a zis de spam. Oricum, nici treaba cu încălcatul nu am înţeles-o.
    Am scris pe contul meu de Fb despre asta şi mi-au mai spus câţiva că au avut aceeaşi problemă. În perioada aia am luat cu copy-paste poeziile, nu mă lăsa să pun link de pe blog. Am ameţit cât le-am scris să mă deblocheze. Până la urmă şi-a revenit.
    Nu mă pricep, dar poate e şi la tine aceeaşi chestie. Dar dacă ştii sigur că e din cauză că cineva a dat report, e nasol. Zău, chiar nu încape lumea de bloguri, de conturi de FB, ce Doamne iartă-mă se întâmplă de e atâta răutate pe lume?

    Şi poate tocmai de aia nici nu ar trebui să mai acorzi atenţie acelor priviri care-ţi analizează orice mişcare şi mai pun şi piedici. Ignoră-le şi sari peste obstacole, dincolo de perimetrul în care astfel de oameni se bălăcesc în micime, sunt alţi oameni care ştiu să nu judece şi să ofere orice fel se sprijin.

Dă-i un răspuns lui monologpeblog Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *