Abdominoplastia, greu de pronunțat, ușor de înțeles

Mă număr printre femeile care nu au un tonus muscular deosebit, chiar dimpotrivă. Așa că nașterea a venit la pachet cu multe kilograme în plus și cu un aspect inestetic al abdomenului. Pe lângă grăsimea abdominală rămasă, care poate ar putea fi rezolvată doar cu o operație estetică numită liposucție, m-am pomenit cu o problemă de care nici nu știam că există: mușchii abdominali superiori, cei de sub stern, au rămas depărtați. Iar asta s-a întâmplat pentru că am avut o burtică mare, de care am fost foarte mândră la vremea respectivă.

Ce înseamnă abdominoplastie și care sunt beneficiile ei, citiți făcând click pe link. Pe scurt, abdominoplastia este indicată femeilor care au născut și au rămas cu sechele la nivelul musculaturii și aspectului abdomenului, dar și persoanelor obeze care au slăbit mult și au rămas cu piele atârnândă, de care  nu pot scăpa decât prin operație. Abdominoplastia este o operație estetică, însă eu consider că uneori este necesară pentru prevenirea unor probleme de sănătate foarte serioase. Spre exemplu, grăsimea abdominală este corelată cu un risc crescut de diabet și boli cardiovasculare, iar slăbirea mușchilor abdominali este un factor care favorizează acumularea de grăsime nesănătoasă în zona abdomenului.

Cred că orice femeie este conștientă cât de important este un abdomen suplu pentru a avea o siluetă de invidiat. Însă nu orice femeie poate ține o dietă fixă și nu orice femeie poate face sport intensiv pentru a scăpa de kilogramele în plus și de grăsimea din jurul taliei. După o anumită vârstă, femeile pot acumula și alte probleme de sănătate, precum venele varicoase la nivelul piciorului, hipertensiunea arterială, probleme cu articulațiile sau un metabolism leneș. Aceștia sunt factori care nu permit practicarea unui sport, așa că singura soluție pentru repararea mușchilor abdominali, eliminarea grăsimii și a pielii în exces este operația de abdominoplastie.

Abdominoplastia este o intervenție chirurgicală absolut necesară nu doar din punct de vedere estetic, ci și pentru păstrarea sănătății. Abdominoplastia este recomandată nu doar femeilor, ci și bărbaților care au acumulat grăsime în zona abdomenului. Alimentația, lipsa de mișcare, uneori genetica, precum și anumite boli de metabolism pot genera problema grăsimii excesive în zona taliei bărbaților, mai ales după o anumită vârstă. Burta evidentă este o problemă des întâlnită în rândul bărbaților români și un motiv de a recurge la acest tip de operație estetică. Un abdomen suplu schimbă complet imaginea fizică a unui om, fie el bărbat sau femeie. De la felul în care ne privim în oglindă la felul în care stau hainele pe noi, un abdomen suplu ne deschide uși către haine frumoase, către o imagine de sine mai bună și către o sănătate mai bună.

Chiar dacă am avut mult timp complexe pentru că aveam ceea ce numim popular „burtică”, nu m-am gândit la o soluție chirurgicală decât atunci când a intervenit și problema mușchilor abdominali îndepărtați. Am încercat să refac acea zonă aproape distrusă prin exerciții fizice și dietă, însă am înțeles că soluțiile strict naturale nu dau roade prea bogate. Dacă îmi doresc un abdomen suplu, musculos, am nevoie de abdominoplastie. Și nu cred că voi regreta vreodată faptul că am un abdomen perfect, așa cum nu am avut niciodată.

Dacă vă interesează abdominoplastia sau un alt gen de operație estetică, accesați linkul de mai sus sau site-ul cosmedica.ro. O echipă de medici esteticieni vă așteaptă pentru a vă rezolva problemele estetice.

2 răspunsuri la „Abdominoplastia, greu de pronunțat, ușor de înțeles”

  1. Poteci de dor

    Din fericire, au avansat şi la noi metodele astea şi e bine să fie cunoscute. M-a speriat la început termenul, dar mi-am dat seama că m-am speriat degeaba, nu se prounuţă greu deloc.

Dă-i un răspuns lui Poteci de dor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *